Sacrificiul unei mame - o poveste pe care nu o sa o uiti niciodata!

Mama mea avea doar un singur ochi. Toata viata mea am urat-o pentru acest lucru… si imi era rusine cu ea. Pentru a castiga banii de care aveam nevoie pentru a supravietui obisnuia sa colectioneze plante si ierburi pe care le vindea in micul magazin pe care il avea in piata de vechituri.

Intr-o zi, pe cand eram in scoala generala, mama a venit la mine. Era acea zi a saptamanii care era consacrata activitatilor elevilor in aer liber. Intamplarea a facut ca toti colegii mei sa fie afara… Imi era atat de rusine incat imi venea sa intru in pamant. “Cum putea sa-mi faca una ca asta?” I-am aruncat o privire piezisa si am fugit. In ziua urmatoare, toti copiii de la scoala au ras de mine: “Mama ta avea doar un singur ochi!?”

Mi-am dorit sa se deschida pamantul in doua si sa ma inghita, iar mama mea sa dispara de pe suprafata pamantului. “Mama, de ce nu ai si celalalt ochi? Nu iti dai seama ca nu faci decat sa fiu calul de batjocura al celorlalti?”

Mama nu a raspuns. Eram prea plin de manie si nu m-am gandit nici o secunda la cuvintele pe care i le-am spus. Eram orb in fata sentimentelor ei. Pur si simplu voiam sa plec din casa in care traia ea. Desi ma simteam putin prost, in acelasi timp, m-am simtit bine ca am putut sa-i spun tot ce am tinut in mine in tot acel timp. Poate fiindca era mama mea, nu m-a pedepsit. Nici eu nu credeam ca i-am ranit sentimentele foarte rau.

In acea noapte m-am trezit si m-am dus la bucatarie sa iau un pahar cu apa. Mama plangea acolo, in liniste, ca si cum ii era frica nu care cumva sa ma trezeasca. Am privit-o scurt si apoi am plecat. Din cauza a ceea ce ii spusesem mai devreme, ceva ma pisca in coltul inimii. Chiar si asa, nu imi doream sa mai stau langa mama careia ii curgeau lacrimile dintr-un singur ochi. Asa ca mi-am spus ca o sa cresc si o sa am succes si o sa plec departe de mama si de saracia noastra plina de disperare.

Mai tarziu, am invatat din greu. Am parasit-o pe mama si m-am dus in Seul sa studiez, fiind admis cu bursa la o universitate de acolo. Apoi m-am casatorit. Mi-am cumparat propria casa. Apoi am avut si copii. Acum traiesc fericit si ma bucur de succes. Imi place in acest loc deoarece nu imi aminteste de mama.

Fericirea mea crestea din ce in ce mai mult cand cineva neasteptat a venit sa ma vada. “Poftim?” Dar cine esti dumneata?” Era mama mea… Tot cu un singur ochi. Am simtit ca si cum intreg cerul s-a prabusit peste mine. Fetita mea a fugit plangand, speriata de ochiul mamei.

M-am intors catre ea si am intrebat-o: “Cine esti? Nu te cunosc!’, dorindu-mi a fi fost adevarat. Am tipat la ea: “Cum indraznesti sa vii in casa mea si sa imi sperii fiica? Pleaca de aici in acest moment!”. La toate acestea, mama a raspuns un ton jos: “Vai, imi pare atat de rau. Poate ca am gresit adresa”… Si a disparut.

“Slava cerului ca nu m-a recunoscut”, am rasuflat usurat. Mi-am spus ca nu o sa imi pese si nici nu o sa ma gandesc la asta pentru tot restul vietii mele.

Foto int: Lopolo / Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 3 Septembrie 2015 @ 05:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo