Iubirea incepe cu vara, se termina cu toamna...

La fel ca multe alte persoane am asociat intotdeauna vara cu haine cat mai putine si cu aventuri cu iz de vacanta, pe mal de mare sau de munte, totdeauna rupti de timp, in incapatanarea de a-l opri.

De cativa ani incoace am uitat insa cum imi pregateam in orice vara bagajele si cum fiecare zi care trecea pana in momentul zero al plecarii in vacanta era un aparent calvar. Imi amintesc prima iubire de vacanta. Eu mult mai copil decat paream, el mult mai mare decat parea. Ne-am plimbat de mana pe malul marii si ne-am sarutat sub trestii, bucurandu-ne pentru prima data de liberatatea pe care ne-o dadea departarea de casa.

In vara urmatoare am ales sa fiu cool. Ne-am revazut, dar am ales sa pastrez imaginea iubirii pierdute in valuri si sa caut altceva. El imi aflase gandul si am convenit ca poate asa era mai bine.

Apoi verile adolescentei mi-au adus iubirea in alte mii de feluri. Un alt el si acelasi eu ne plimbam pe strazile prafuite, alergand din calea privirilor curioase de vecini fara ocupatie. Ne ascundeam in livezi inflorite si ne pierdeam vremea numarand nori. Ne ascundeam de ploaie in locuri necunoscute si ne amuzam teribil de tinuta uda cu care ne prezentam apoi la parinti.

Alte veri au fost cu nori. El imi spusese adio si ma refugiasem cu tristete in castelul de printesa pazit de balauri. Il uram pentru tot si mai ales pentru faptul ca imi furase din suflet bucuria de a vedea soarele de vara altfel decat printre lacrimi. Ma suna sa ma intrebe ce fac, stiind prea bine ca raspunsul era inghitit ca bucati mari de suferinta pe care mi-o doream sfarsita.

Cand mi-am revenit, in urmatoarea vara, am reusit sa ma cuprind de o alta iubire. Infiripata in nopti de iarna la gura sobei, ne-am trezit fara sa stim intr-o poveste ce semana atat de bine cu toate celelalte. Ne iubeam in nopti fierbinti si ne desparteam a doua zi, ne strangeam in brate dansand pana cand nimeni nu ne mai era in jur si uitam de noi de fiecare data cand ne priveam.

Toate povestile se terminau insa odata cu toamna. Prima frunza cazatoare era de cele mai multe ori si ultima pe care o puteam admira impreuna. Degeaba incercam sa pastram ceva din magia zilelor toride, degeaba incercam sa prindem soarele din urma si sa-l aducem inapoi macar si pentru cateva zile, in cele din urma totul se sfarsea.

Am invatat in tot acel timp ca iubirea are durata determinata, ca indiferent de felul in care o primeam, in cele din urma avea sa imi fie luata, si am ajuns sa cred ca nimic din toata aceasta insiruire de iubiri de sezon nu ar putea fi schimbat. De catva timp incoace insa, am uitat parca de credinte de demult. M-am trezit in fiecare vara indragostinudu-ma de acelasi el care ma trezeste dimineata dar care nu inceteaza sa ma surprinda la inceput de caldura cu trei cuburi de gheata scufundate intr-un pahar de cola. In fiecare vara ma ia de mana si ne plimbam departe, visam sub copaci verzi si ne topim in valuri cand orasul ne alunga la mare.

Garbo

Ultima actualizare: 30 Noiembrie -0001 @ 12:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo