Comunicat de presa
Numeroase filme, dintre care 29 in premiera in Romania, productii laureate la Cannes, Csar, Oscar si Sundance, vor fi proiectate, in perioada 20-26 iunie, in cadrul primei editii a Festivalului Filmului Evreiesc Bucuresti (Bucharest Jewish Film Festival BJFF), la Cinema Studio, Cinema Scala, Terasa Green Hours si Muzeul Taranului Roman. Evenimentul, organizat de NOI Media Print S.A. si Fundatia Culturala Art Promo, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Consiliului General al Municipiului Bucuresti, are ca scop informarea publicului roman privind traditiile si cultura evreiasca, precum si educarea tinerilor in sensul tolerantei interetnice si religioase.
Programul festivalului, disponibil la www.bjff.ro, include atat filme care abordeaza o gama larga de subiecte ale lumii evreiesti, cat si vernisaje si concerte, pentru a oferi spectatorilor o viziune asupra unui univers aparte: imaginea evreilor despre ei insisi si imaginea evreilor in ochii altor culturi. Selectia de filme cuprinde atat pelicule in premiera in Romania (Camera Obscura, Gainsbourg: A Heroic Life, A Room and A Half, Bar Mitzvah, Land of Genesis, Leap of Faith, Love During Wartime, etc), productii laureate la evenimente cinematografice de prestigiu (Strangers No More Oscar-ul pentru cel mai bun scurtmetraj documentar, 2011, A Film Unfinished Sundance, 2010, My Father My Lord Tribeca, 2007), cat si o serie de documentare TVR realizate de Mihaela Craciun, Adelin Petrisor, Sandrino Gavriloaia si altii.
Alaturi de filmele din program, la Bucuresti vor fi prezenti realizatori si actori, personalitati devenite subiect al acestor productii, care se vor intalni cu specialistii din cinematografia romaneasca, cu reprezentantii mass-media si, nu in ultimul rand, cu publicul bucurestean.
Festivalul Filmului Evreiesc Bucuresti beneficiaza de sprijin din partea Ministerului Culturii, Ambasadei Israelului, Comunitatii evreiesti din Romania si Televiziunii Romane. O serie de personalitati marcante, reunite intr-un Consiliu Onorific, sunt alaturi de organizatori in pregatirea acestui eveniment: Dan Ben-Eliezer, Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Israelului in Romania, Radu F. Alexandru, senator, secretar al Comisiei Senatului pentru Cultura, Culte, Arta, Mass-Media, Irina Cajal-Marin, doctor in istoria artei si secretar de stat in Ministerul Culturii, Cristina Corciovescu, critic de film, membra a Comitetului Director al UCIN, Beatrice Comanescu, director executiv al TVR International, Felicia Waldman, profesor universitar, coordonatorul Centrului de studii ebraice, Alexandru Hausvater, regizor de teatru, Radu Gabrea, regizor de film, Erwin Simsensohn, regizor, presedintele Comunitatii evreilor Bucuresti, Arin Octav Stanescu, avocat.
Festivalul Filmului Evreiesc Bucuresti se inscrie intr-o retea de peste 130 de manifestari similare organizate in intreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival. Prin gazduirea primului eveniment de acest gen, capitala Romaniei se conecteaza la marile metropole care celebreaza valorile cultural-artistice evreiesti.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară