Fiecare perioadă are trendurile ei, inclusiv în domeniul profesional. După 1990, majoritatea absolvenților de liceu alegeau Facultatea de Drept sau Facultatea de Studii Economice, cele mai în vogă în acea perioadă, care „garantau”, cel puțin în plan teoretic, un loc de muncă după. După aderarea României la Uniunea Europeană, au existat valuri de liceeni care visau la facultăți din domeniile studiilor politice, europene și a relațiilor internaționale. În contextul actual, e greu de prezis care vor fi meseriile viitorului, însă cu siguranță poate fi analizat raportul dintre oferta educațională din România și cererea de pe piața muncii.
La nivel mondial, World Economic Forum afirmă că în 2022 cei mai căutați vor fi: analiștii de date, IT-știi, specialiștii Big Data, specialiștii din domeniul digital, profesioniști în vânzări și marketing. Cât despre țara noastră, nu putem fi siguri cum va arăta viitorul pieței forței de muncă, în 2030, de exemplu. Cu toate acestea, potrivit Centrului European pentru Dezvoltarea Învățământului Vocațional (CEDEFOP) cele mai căutate joburi în România în 2030 vor fi disponibile în domeniii precum cel medical, cel juridic, în îngrijire socială și în educație.
Domeniul medical
Spre deosebire de majoritatea celorlalte profesii, ca profesionist din domeniul sănătății, indiferent dacă ești infirmier, asistent medical generalist sau medic, ai un rol important în a salva vieți, în a ajuta pacienții. Încă de la primul contact și până la sfârșitul tratamentului medical, pentru pacienți, tu te vei erija într-un adevărat salvator. Pe lângă remunerația peste medie, vei avea parte de recunoștință din partea celor pe care-i ajuți. În plus, domeniul medical revendică învățarea continuă, astfel încât mereu vei fi provocat să afli ultimele noutăți medicale, să mergi la cursuri de perfecționare, congrese și simpozioane.
Domeniul juridic
Probabil te-ai uitat la toate sezoanele din ”Suits” și ți-a plăcut mult de avocat super inteligent și sexy Harvey Specter. În copilărie, probabil ai prins drag de avocata ”Amy” din serialul cu același nume, o profesionistă frumoasă, care lupta pentru dreptate până în pânzele albe. În plus, în ultimii ani, și în România s-au remarcat câteva personalități din justiție care inspiră mulți tineri, cum ar fi Laura Codruța Kovesi și Cristi Danileț.
Domeniul juridic nu presupune doar avocatură, ci este unul mult mai vast, împărțit în domenii și multe subdiviziuni. La fel ca și în medicină, mereu va trebui să fii informat, multe legi și coduri se schimbă într-un interval destul de scurt de timp. Cu toate astea, merită să activezi în acest domeniu mai ales dacă ești un spirit justițiar, ai principii de la care nu abdici vreodată și crezi în etică și în moralitate.
Domeniul social
De la ONG-uri, la direcții de asistență socială, instituții de cercetare sociologică și centre de ajutorare a unor categorii de persoane vulnerabile, toate au nevoie de specialiști. Munca unui lucrător social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situația lor socială sau de viața personală.
Dacă îți pasă de cei din jur, dacă crezi că oamenii nu trebuie judecați mereu doar pentru o singură greșeală, dacă ai capacitatea de a înțelege complexitatea condiției umane, atunci vei face carieră în domeniul social și vei câștiga multă vizibilitate prin proiectele tale. Cea mai mare împlinire va fi să vezi că oameni cărora aproape nimeni nu le-ar mai fi dat vreo șansă, de exemplu cerșetori plini de adicții, reușesc și prin sprijinul tău, să se reabiliteze și să o ia de la capăt.
Domeniul educațional
Dacă ești atras de educație, nu e nevoie să știi că în Japonia singurii cetățeni care nu sunt obligați să se închine în fața împăratului, sunt dascălii. Motivul, japonezii susțin că fără dascăli nu pot exista capete încoronate. A fi profesor înseamnă a forma oameni, caractere, a fi martor la evoluția unor elevi pe care-i ajuți să cunoască un domeniu, să-ți formeze competențe, gândire critică și simț civic.
Dacă încă de copil îți imaginai cum vei semna zi de zi condica, cum vei pune note în catalog și vei fi un adevărat domn Trandafir, atunci nu abdica de la visul tău. Munca cu elevii îți poate aduce nenumărate satisfacții. În plus, vei avea destul timp liber și o perioadă prelungită de concediu pentru a călători.
Indiferent ce profesie vei alege să urmezi, important e să îți placă, independent de avantaje, dezavantaje sau părerile celor din jur. Nu-ți lăsa părinții să-și proiecteze propriile visuri în ceea ce te privește, ci alege-ți singur drumul tău.
Sursă foto: Photo by Austin Distel on Unsplash
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice