Pseudoscrisoarea de adio a lui Gabriel Garcia Marquez - pledoarie pentru iubire la timpul prezent

In lumea internetului, circula de ceva timp o frumoasa si emotionanta scrisoare, atribuita in mod gresit lui Gabriel Garcia Marquez. Scrisoarea se concretizeaza intr-un pseudomesaj de adio adresat de cunoscutul scriitor columbian, laureat al premiului Nobel pentru Literatura, tuturor cititorilor si admiratorilor sai.

Poate fiindca era asociata numelui unui colos al literaturii universale, scrisoarea a capatat notorietatea printre internauti, bucurandu-se de apreciere. Multi au fost luati prin surprindere de stilul sentimental al scrisorii, total diferit de stilul realist-magic pe care scriitorul il abordase in operele sale ulterioare.

Marquez nu a comentat in mod public asupra poemului si a paternitatii sale. Se presupune ca autorul real al acestei scrisori emotionante este de fapt Johnny Welch, un ventriloc de origine mexicana. Scrisa intr-un stil dulceag si emotional, cu oarecare clisee sentimentaliste, nu putem nega adevarul si profunzimea pe care le transmit aceste randuri frumoase. Am vrut de aceea de a le da la randul nostru mai departe si de a va lasa sa va bucurati de ele:

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

 As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

 As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

 Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

 Doamne Dumnezeul meu, daca as avea inima, as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

 Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii..

Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>> 

Garbo

Ultima actualizare: 24 Martie 2020 @ 04:03

• 
• 

Mai multe despre Garbo