In ultimii 50 de ani, intelegerea naturii umane si studiile de psihologie au inregistrat o adevarata revolutie, iar ideea aceasta, ca noi nu mostenim doar trasaturi fizice ci si traumele emotionale ale strabunilor nostri este in aceeasi masura tulburatoare dar si eliberatoare. Consecintele acestei mosteniri creaza conditii care pana acum pareau de neinteles chiar si pentru specialisti.
Acest articol are la baza doua materiale aparute recent in presa internationala pe aceasta tema. Unul dintre acestea, publicat de Science and Nonduality, care incearca sa ne introduca in aceasta teorie despre trauma inter-generationala si al doilea, un material postat de Huffington Post de catre o mama - Kathleen Man Gyllenhaal care, in timpul sarcinii a pornit intr-o calatorie de documentare a acestei experiente si care a realizat documentarul Utero.
Ceea ce nu iese la suprafata ca si constientizare, se intoarce la noi ca Destin. - Jung
Primele idei pe aceasta tema au fost schitate chiar de catre Freud si Jung, dar trendurile din psihoterapie incep sa arate astazi foarte clar, nu doar catre trauma suferita la nivel individual, ci si catre evenimentele traumatice suferite in familie, intrand adanc in istoria sociala a unui om, pentru a face o imagine mai ampla asupra problemelor emotionale cu care se confrunta. Astfel, tragediile variind ca tip si intensitate - ca abandonul, sinuciderea si razboiul, sau moartea precoce a unui copil, parinte, frate – pot transmite socuri emotionale de la o generatie la alta, scrie Mark Wolynn, autorul cartii "It Didn't Start with You" („Nu a inceput cu tine”), pentru Science and Nonduality.
Foto: Pixabay
Cercetarile recente din biologia celulara, neurobiologie, epigenetica si psihologie subliniaza importanta faptului de a explora cel putin trei generatii in istoria unei familii pentru a intelege mecanismele patternurilor (sabloanelor) traumatice si suferintei care se repeta.
Specialistul Mark Wolynn descrie mai departe experienta pe care unul dintre clientii sai a avut-o. Jesse avea aproape 19 ani cand a inceput sa aiba episoade agresive de insomnie. Curand, tanarul de nota 10 si cu talente atletice si-a pierdut pofta de viata si a ajuns la terapie dupa un an de insomnii. Mark Wolynn a descoperit impreuna cu pacientul sau faptul ca experienta tanarului avea de-a face cu experienta unei traume inter-generationale. Frica lui Jesse de a adormi si senzatia de frig care il cuprindeau in astfel de momente a fost, intr-un sfarsit corelata cu moartea tragica a fratelui tatalui sau, in mijlocul unei furtuni de zapada, frate despre care tanarul aflase abia recent de la mama lui. Deblocarea acestei emotii a fost cruciala in drumul spre vindecare.
Un baiat poate mosteni picioarele lungi ale bunicului, o fata poate avea nasul mamei, dar Jesse a mostenit frica unchiului ca nu se va mai trezi niciodata…
Foto main: Pixabay
Citeste mai departe >>>
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară