Crioterapia, care înseamnă literal „terapie la rece”, reprezintă o procedură dermatologică prin care este expusă la temperaturi extrem de scăzute pentru o perioadă scurtă de timp fie o singură zonă, fie întregul corp.
Domnul doctor Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, spune că această tehnică este o opțiune excelentă pentru tratamentul leziunilor epidermice benigne, cum ar fi papiloame, condiloame, veruci plane, keratoze seboreice sau actinice localizate chiar și în zone mai puțin accesibile ale corpului.
Cele mai multe leziuni ale pielii sunt inofensive, însă faptul că ele sunt vizibile sau chiar dureroase din cauza poziției poate fi un motiv pentru a dori tratarea lor. Crioterapia este procedura care și-a dovedit eficiența în îndepărtarea într-un timp scurt și fără disconfort prea mare pentru pacient a unor excrescențe ale pielii cum ar fi papiloamele, condiloamele, verucile plane, keratozele seboreice sau actinice sau chiar a negilor plani/verucilor plane de la nivelul feței, mâinilor, fiind totodată acceptată mai ușor de copii față de alte tipuri de tratament.
Cum se desfășoară procedura
Clinica Hebra Dermatologie pune la dispoziția pacienților aparatura pentru crioterapie Cryosuccess. Aparatul constă într-un aplicator de titan conectat la un tub cu azot lichid de unică folosință care garantează calitatea și eficiența tratamentului prin asigurarea unei presiuni constante în timpul procedurii. Cu o temperatură aplicată constantă, de -89 ° C, stiloul poate îngheța până la o adâncime de 3 mm și un diametru de 10 mm după un timp de aplicare de 12 secunde.
„Înghețarea ușoară, pentru un timp scurt, a zonei duce la separarea dermoepidermică, utilă în tratarea leziunilor epidermice benigne. Prin intermediul crioterapiei celulele mai sensibile din epidermă sunt distruse, în timp ce dermul este lăsat intact. Pacienții vor simți un disconfort asemănător cu o pișcătură de țânțar, însă fiecare individ este diferit, așa că intensitatea durerii poate varia”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău, dermatolog.
Post tratament poate fi observat fenomenul de hipopigmentare (dezvoltarea de pete pale), însă studiile și experiența clinică indică faptul că repigmentarea apare adesea pe parcursul mai multor luni datorită melanocitelor nedeteriorate din foliculii de păr sau a migrației melanocitelor de la marginea zonei înghețate.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice