17 Decembrie 2019 publicat în Moda 63 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
O inspiră structura pământului după o furtună strașnică, vulcanii noroioși și textura lor, cochilia unei scoici sau fața ascunsă a unei frunze. Sculptează piese fascinante din argint și le adaugă pietre prețioase ca Labradorit, Piatra Lunii sau Kyanit-ul. Ioana Tănăsescu vrea să împărtășească această creație cu cei care iubesc experimente noi. Ea nu face bijuterii, ci experimente de purtat... Spune că trăim într-un timp al consumerismului exacerbat, al esteticii deformate, al botoxului și al unghiilor cu gel. Dar, iată că printre toată butaforia asta, Ioana Tănăsescu toarnă sculpturi din bronz care rezistă veșnic!

Cum s-a născut Fruct și de ce acest nume?

“Fruct :) E o poveste mai lungă care înconjoară apariția acestui concept. Sunt artist plastic sculptor, am absolvit Universitatea de Arte din Cluj și Masterul în Sculptură la Bruxelles la Academie. M-am întors în țară în 2015, la 25 de ani.  Am lăsat în urmă o existență care însemna 100% creație, expoziții, galerii și călătorii prin toată lumea. M-am întors acasă la Cluj și voiam responsabilități. Am început să lucrez împreună cu tatăl meu la Centromed, clinica noastră de diagnostic și tratament al cancerului de sân, urmând ca din 2016 să încep să lucrez și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj. Această direcție profesională a fost posibilă datorită primului master pe care l-am efectuat, în Management Cultural. Am vrut responsabilități și le-am obținut, din plin.

Mă regăseam, așadar, în 2018 mai departe de sculptură ca niciodată, complet pierdută într-o lume care nu îmi aparține nicicum, nici acum. Într-o zi de toamnă, într-o discuție creativă cu logodnicul meu, pornind de la conceptul de Opercul (care este un fel de membrană) pentru o idee de design interior, glumeam despre cum are să se numească viitoarea mea firmă de design. Dintr-o înșiruire simpatică de cuvinte, a strălucit FRUCT - Form Realisation Under Contemporary Technique - care definește ca o mânușă creația mea. Așa a venit FRUCT ca idee.

Fiind sculptor, am căutat întotdeauna să mă exprim prin volum, fie el piatră, lemn, lut, bronz sau mai recent, argint.

Am început să creez piese din argint pentru mine, pentru că îmi doream să am niște lucruri care nu se găseau de cumpărat. Am creat o pagină căreia i-am spus FRUCT/desculptură, pentru a-mi reaminti constant că tot ceea ce aveam să creez va trebui să aibă, într-un fel sau altul, legătură cu sculptura. În mod surprinzător, lumea a început să reacționeze destul de rapid și într-un mod foarte pozitiv, la ceea ce postam. Așa a început FRUCT să fie un brand.

Dintr-o altă perspectivă, este FRUCT pentru tot ceea ce acesta reprezintă, fructul unei copac sau fructul creației, indiferent de semantică fiind un lucru absolut extraordinar al naturii. După acei trei ani de job și iar job, am simțit că e timpul unui rod creativ, cu infinite posibilități de evoluție. În continuare, lucrez la cele două instituții, de dimineața de la șaăte, până seara, însă știu că atunci când ajung în atelier, am timpul meu, libertate totală, inspirație și absolut toate resursele pentru materializarea ideilor mele.”

Cum definiți tema acestor bijuterii? De unde inspirația și care sunt materialele folosite?

“Eu nu mă consider bijutier și cu siguranță nu sunt. Cel mai probabil bijutierii contemporani s-ar oripila la vederea atelierului meu :) curentul actual fiind minimalismul, linii simple și clare, alb, gri și negru. Tema mea a început simplu, de la E X P E R I M E N T.  Voiam să mă joc cu materia și să văd ce se întâmplă cu ea în diferite medii, voiam să folosesc diverse tehnici, tot experimentale.

Întocmai, pentru că piesele pe care le creez nu sunt bijuterii, sunt experimente de purtat. Unele sunt brute, imperfecte, unele pietre le tăiem chiar noi, în atelier. Inspirația mea este mereu natura, în sculptură natura umană, iar în experimente, organicul viului care ne înconjoară. De la structura pământului după o furtună strașnică, la vulcanii noroioși și textura lor, la cochilia unei scoici sau fața ascunsă a unei frunze. Practic, tot ceea ce a fost vreodată viu. Depinde mult de starea mea și de locurile pe care le vizităm, având obiceiul sănătos de a colinda pădurile cât de des putem.”

Ce reprezintă fiecare piatră prețioasă pe care o folosiți pentru realizarea acestor bijuterii?  ( exemple de pietre pe care le folosiți)

“Vă spun sincer că atunci când am început să mă joc cu argintul, nu m-am gândit că voi lucra cu pietre. E o întreagă dandana, măsurători, precizie, e ceva extrem de fix și rațional, la prima vedere cel puțin, fapt care contrazice ”dezordinea” și modul intuitiv în care lucrez. Ei bine, această idee a mea despre pietre și rame s-a răsturnat complet când mi-a picat privirea pe Spectrolit/Labradorit. Această piatră este ca un portal în altă dimensiune, la fiecare mică schimbare de unghi capătă alte culori, nuanțe, licăriri, toate absolut magice. Sunt de fiecare dată la fel de entuziasmată să lucrez cu labradorit, îmi imaginez inclusiv o sculptură lucrată din această piatră! Are tot felul de semnificații, unele mai mistice, altele mai pământene și sunt convinsă că fiecare persoană care a fost vreodată atrasă de această piatră, a întreprins cercetări aprofundate despre ea. În mod similar, Piatra Lunii și Kyanite-ul sunt fascinante pentru mine. Nu pot să suport diamantele și nu sunt interesată neapărat de pietrele extrem de prețioase, multe dintre ele nu mi se par la fel de fascinante și versatile precum cele menționate mai sus. În viitor intenționez să lucrez și cu Opal, care este din nou, o piatră prețioasă absolut extraordinară, însă pentru asta este nevoie de un buget consistent :)

Planul pentru 2020 este de a crea o expoziție care să îmbine sculptura cu bijuteria și să reflecte ultimii cinci ani de creație plastică.”

 Sunt piesele Fruct statements? Le putem purta oricând, oriunde, la orice ținută?

“FRUCT este un experiment. Oricine poate să poarte orice piesă creată de mine, oricând dorește, nu este nevoie de o ocazie. Piesele FRUCT pot, efectiv, să se plieze sub moto-ul ”Pentru Mine” - adică dacă alegi o piesă FRUCT, o alegi numai pentru tine, să o ai și să te bucuri de ea oricând dorești.

Fiecare piesă este unică și reflectă o anumită viziune efemeră sau o stare de spirit, așadar se poate spune că piesele Fruct sunt statements. “

Care sunt detaliile la care sunteți atentă atunci când creați aceste piese fascinante?

“După cum spuneam mai sus, atunci când lucrez cu pietre, situația se complică. Oricât de intuitiv și experimental îmi doresc să lucrez, trebuie să fiu foarte atentă la simetria piesei, la proporții, pentru ca rezultatul să fie estetic. Sunt foarte atentă de asemenea, la finisaj, piesele, mai ales inelele, trebuie să aibă marginile rotunde, să nu agațe și să nu zgârie. În rest, sunt destul de liberă în expresia și execuția lucrărilor, îmi face o plăcere deosebită să topesc argintul și să îl prelucrez în stare lichidă, direct pe placă, de exemplu.”

Există un talent înnăscut?

“La 12 ani am mers în prima mea tabără de sculptură. Primul material cu care am luat contact a fost piatra și acesta a rămas, în decursul timpului, materialul meu preferat. Am urmat Liceul de Arte Plastice ”Romulus Ladea” din  Cluj-Napoca, am experimentat cu multiple domenii artistice, sculptură, pictură monumentală, ceramică, grafică ș.a. În 2008 am intrat la UAD la Facultatea de Sculptură, în 2009 am plecat în Franța la Rennes cu o bursă, unde am stat un an și am urmat cursuri de sculptură și artă video, în 2011 am intrat la Master la Management Cultural la Universitatea de Litere și Arte Sibiu, iar în 2013 la Academia Regală de Arte din Bruxelles. Am tare mult noroc pentru sprijinul și susținerea necondiționată a părinților mei în tot ceea ce mi-am dorit să realizez și pentru faptul că de multe ori când îmi doream să renunț, nu m-au lăsat.

Firul roșu în toată povestea mea a fost mereu sculptura și pasiunea pentru formă. În 2015 am urmat cursurile de Bijuterie ale profesorului Alexandru Lupu, care m-a susținut mult în activitatea mea artistică și căruia îi mulțumesc pentru încrederea pe care a avut-o în mine, încă de la început. Mi-au trebuit trei ani de realitate stearpă după încheierea cursului de bijuterie, pentru a începe să creez și eu lucrări din argint și să reiau creația sculpturală. Adevărul este că nu m-a interesat niciodată să vând piesele pe care le creez, am început să le realizez pentru că aveam nevoie să îmi exprim creativitatea în mod imediat.”

 Care este feedback-ul celor care cumpără aceste bijuterii? Există cumpărători din alte țări?

“FRUCT are efectiv un an de zile și se definește ca proiect/brand artistic în cadrul asociației noastre Artfusion Transylvania. Dintre persoanele care și-au dorit piese de la mine, majoritatea comandă periodic, nu se limitează la una singură. Fiind lucrări neobișnuite, născute de multe ori din hazard, publicul FRUCT este un public restrâns dar totuși răspândit prin toată țara. Am avut comenzi din Cluj, din București, Tulcea, Constanța, Teleorman și altele. Încă nu am clienți străini însă o expoziție în Belgia și Franța este pe listă pentru ani următori.

Avem câteva review-uri pe pagina noastră, acolo se poate vedea opinia celor care apreciază FRUCT. Cred că oamenii sunt interesați de creațiile mele pentru că sunt ”altfel”, nu seamănă cu nimic iar singurul lucru care le apropie este materia și faptul că pot fi purtate.”

Țineți cont de trend-ul actual în bijuterie? Par a fi o combinație de influențe retro și modern...

“Chiar dacă am fost mereu pasionată de istorie și istoria artei, nu cred că am ținut vreodată cont de trenduri, în niciun domeniu. Nu m-a interesat niciodată ce se poartă, ce se expune în materie de artă sau bijuterie. Trăim într-o eră a mobilei de unică folosință, a expozițiilor de artă contemporană care prezintă gume mestecate lipite pe pereți, a relațiilor superficiale și a personalităților create pe facebook. Trăim într-un timp al consumerismului exacerbat, al esteticii deformate, al botoxului și unghiilor cu gel. În acest prezent în care ne aflăm, eu încă torn sculpturi din bronz care rezistă veșnic, folosesc în continuare dalta și ciocanul când lucrez în piatră și creez piese din argint în care poți descoperi ceva nou în fiecare zi.”

Încadrarea într-un stil sau altul o poate face oricine, pentru orice și acest lucru nu mă deranjează, din fericire încă avem dreptul la opinii personale :)

 Le văd sofisticate, le poartă femeile sofisticate?

“Cred că toate femeile sunt sofisticate în felul lor. Am cliente din toate zonele și domeniile profesionale și fiecare dintre ele este deosebită, cu viziune unică în ceea ce își dorește de la FRUCT. Am cliente care îmi devin dragi instant pentru ideile pe care mi le scriu despre piesa comandată. Ca să vă răspund, cred că femeile creative preferă piesele FRUCT, femeile care simt să iasă din tipar, să poarte ceva unic.

Ca fapt divers, acum câteva luni am primit o comandă neobișnuită de la un domn, care dorea să ofere ca inel de logodnă unul dintre inelele cu labradorit cu cea mai mare piatră, m-a surprins și mi-a plăcut mult faptul că a dorit să îi ofere viitoarei sale soții ceva diferit de standardul ineluș cu diamant.

Cât de elaborată este munca pentru aceste piese?

“Lucrez în atelier în general seara și noaptea, sau în diminețile de weekend. Am un atelier micuț acasă și pot spune că acolo mă simt cel mai bine. De multe ori, realizarea unei piese în argint se continuă cu creația unei sculpturi pentru că ideile, nu-i așa, curg una din cealaltă. Îmi face plăcere să lucrez la mai multe piese o dată, prin rotație, urmând procesul firesc pentru fiecare în parte. Aștept cu entuziasm fiecare nouă zi care vine mereu cu fructe proaspete.”


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri