Festivalul, o initiativa ce contribuie la promovarea valorilor romanesti, se distinge prin popularizarea unei zone ce constituie un obiectiv turistic cu un potential deosebit. Traditiile locului vor fi aduse in fata publicului prezent, ce va lua contact cu elemente din cultura autohtona, un punct important in atractivitatea Romaniei ca destinatie turistica.
Turistii si toti amatorii de natura sunt asteptati sa viziteze Lacul artificial Bolboci si sa participe la evenimentele pregatite de organizatori. Spectacolul va lua startul printr-un mars de fanfara, iar atmosfera va fi animata de personalitati din vremuri stravechi, intr-o parada a personajelor de epoca, ce vor simula momente istorice semnificative. La orele amiezii, Orchestra Chindia si Ansamblul de dansuri populare din Targoviste vor prezenta spectatorilor cele mai frumoase cantece si dansuri dambovitene. Nici copiii nu se vor plictisi pentru ca organizatorii au pregatit pentru ei concursuri si activitati interactive pe apa.
Ziua Lacului Bolboci se va transforma spre seara intr-o adevarata sarbatoare folk. Astfel, iubitorii acestui gen vor avea ocazia sa il asculte live intr-un concert special pe Vasile Seicaru, poate cel mai cunoscut cantaret de muzica folk din Romania. Il va urma Emeric Imre, apreciatul cantautor clujean, care a atins succesul o data cu albumul sau, “Nebun de alb”. De asemenea, formatia Karma, cu o istorie de 19 ani de muzica, va incinge atmosfera pe ritmuri traditionale, asa cum bine si-au obisnuit publicul.
Lacul Bolboci a reusit sa-si pastreze nestirbita autenticitatea si sa surprinda prin apa sa foarte rece chiar si vara. Aerul curat, nuantele de verde smarald ale undelor in care se reflecta muntii, dar mai ales linistea deplina sunt atuurile acestei destinatii turistice inca nu foarte cunoscute a Romaniei.
Organizatorul evenimentului este Fundatia Karitas, iar proiectul este finantat prin Regio – Program Operational Regional 2007-2013, axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, 53 – Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare in scopul cresterii atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica.
Proiectul este finantat din fonduri europene si isi propune sa atraga turistii romani intr-o zona de o frumusete salbatica, o destinatie montana inca nedescoperita cu adevarat.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate