1. Lavinia, povestește-ne despre spectacolul Je suis Giselle. Cum a venit decizia de a reinterpreta un balet clasic în limbaj contemporan?
Deși am studiat în cadrul Facultății de coregrafie (Universitatea Middlesex, Londra) la cursul de Istoria Dansului acest balet și l-am văzut ulterior în montarea celor de la Royal Opera House din Londra, nu pot spune că am simțit o compatibilitate între mine și versiunea originală a baletului. Dacă le percepi numai din punct de vedere vizual și nu ești un iubitor de lumi fantastice sau de basm e destul de greu să te conectezi din prima cu subiectul deoarece pare că nu mai există un corespondent în prezent. Adică cele 2 lumi- cea de pe scenă și a ta sunt foarte îndepărtate una de cealaltă. Desigur, poți aprecia nivelul ridicat al tehnicii de dans clasic și cam atât. Vizionând majoritatea baletelor clasice și romantice cunoscute, m-am gândit cum aș putea să trec dincolo de ce văd și am căutat ”fire” de sens pe care să le simt prezente și astăzi.
Eu am ales numai actul I (pe care l-am abordat în ”Je suis Giselle”) întrucât l-am perceput ca fiind cel mai aproape de realitate deoarece acțiunea se petrece în planul real (în actul II acțiunea se desfășoară într-o lume fantastică). Apoi mi-am dat seama că deși timpul istoric nu corespunde, faptul că este vorba în cele din urmă despre natura umană, este indiciul principal pentru mine că există teme pe care le putem regăsi și astăzi în societatea contemporană.
Pentru că, în linii mari, Giselle este o adolescentă aflată în plin proces de maturizare, care descoperă lumea prin intermediul relațiilor cu cei din jur, ceea ce fiecare dintre noi am făcut, și/sau facem. Rememorând relația mea cu acest balet, pot spune că din anul 2015 a apărut dorința mea de a-l reinterpreta într-o manieră proprie (influențată firește de versiunea coregrafului Akram Khan), așezând un băiat în locul fetei.
2. Ce a dictat decizia de a distribui un bărbat în rolul clasic atribuit unei femei?
Așa cum am amintit mai sus, primul impuls legat de acest balet a fost să mă gândesc cum l-aș reinterpreta eu într-o manieră contemporană, inspirată fiind și îndrăgostită de versiunea coregrafului Akram Khan. Prima imagine pe care am avut-o a fost cea a unui personaj masculin în rolul principal. De ce masculin? Pentru că nu este obligatoriu să fie feminin întrucât problemele prin care Giselle trece nu țin de gen, ci sunt specifice vârstei personajului.
Am identificat apoi împreună cu echipa, aspecte pe care le-am considerat prezente și astăzi în viața oricăruia dintre noi, atunci când (la un moment dat) ne-am aflat în plin proces de dezvoltare: relația cu părinții, raportarea la societate, impactul opiniei publice asupra individului, episoadele de fragilitate psihologică, lipsa experienței corelată cu naivitatea etc.
Am creat un spectacol, credem noi- sensibil, în care propunem publicului o ”călătorie” în interiorul emoțiilor lui Giselle și căutarea unei corelări cu propria experiență a transformării de sine. Iar dorința noastră a fost ca acest produs să fie accesibil unei palete de vârste și pregătiri cât mai vaste, fără pretenții de cunoaștere inițială a baletului sau a domeniului dansului contemporan. Am vrut ca spectacolul să fie un prilej de întâlnire între generații și între diferite categorii sociale.
3. Cui s-a adresat proiectul? Cu ce așteptări a venit publicul timișorean la acest eveniment?
Proiectul s-a adresat atât publicului tânăr, cât și celui matur. Nu pot să vorbesc despre așteptările publicului, deoarece consider că fiecare individ are propriile așteptări. Aș putea să intuiesc o așteptare la nivel general, aceea de a participa la un spectacol după toată această perioadă de restricții, incertitudini și o blazare generala.
Cred că tot ce ne-am dorit la modul general, a fost să putem ajunge să ne întâlnim cu publicul (dată fiind incertitudinea care a durat până în luna mai și care ne-a decalat oricum proiectul). Nu am vizualizat în niciun fel cum se va materializa concret spectacolul, am lăsat ideile să ne conducă spre rezultat.
4. Pe lângă seria de performance-uri, proiectul și-a propus să aproprieze dansul contemporan și adolescenților din cartierele timișorene, printr-o serie de ateliere. Cum s-au desfășurat acestea și ce a reprezentat experiența pentru ei?
Atelierul a durat o săptămână și s-a finalizat cu o prezentare publică, pentru părinți, prieteni dar și pentru publicul larg. Spectacolul a fost realizat într-un timp record (cinci zile, câte două ore pe zi) alături de o gașcă de adolescenți foarte entuziasmați, majoritatea elevi ai Liceului de Muzică Ion Vidu, secția coregrafie. Am pornit de la procesul de lucru din cadrul spectacolului “Je suis Giselle” și utilizând o parte din scenografia de spectacol, am construit un moment coregrafic inedit interpretat de 11 tineri, pasionați de dans și viitori profesioniști în domeniu.
Atât pentru adolescenți, cât și pentru noi, experiența a fost una plină de entuziasm, dorință de a dansa și a crea și mai ales de a ne reînâlni cu scena și cu publicul, după o perioadă lungă în care fiecaruia dintre noi ne-a lipsit foarte mult asta. Adolescenții au încheiat acea săptămână intensă mai bogați în informații despre dans, mai antrenați pentru scenă și întâlniri cu publicul și foarte ferciți să participe la acest proiect.
5. În ce fel este relevantă pentru adolescenții de astăzi povestea spectacolului?
Problemele prin care Giselle trecesunt specifice vârstei personajului (perioada adolescenței). Am identificat apoi împreună cu echipa, aspecte pe care le-am considerat prezente și astăzi în viața oricăruia dintre noi, atunci când (la un moment dat) ne-am aflat în plin proces de dezvoltare: relația cu părinții, raportarea la societate, impactul opiniei publice asupra individului, episoadele de fragilitate psihologică, lipsa experienței corelată cu naivitatea, etc.
Am creat un spectacol, credem noi- sensibil, în care propunem publicului o ”călătorie” în interiorul emoțiilor lui Giselle și căutarea unei corelări cu propria experiență a transformării de sine. Iar dorința noastră a fost ca acest produs să fie accesibil unei palete de vârste și pregătiri cât mai vaste, fără pretenții de cunoaștere inițială a baletului sau a domeniului dansului contemporan. Am vrut ca spectacolul să fie un prilej de întâlnire între generații și între diferite categorii sociale.
6. Care sunt provocările unui director artistic într-o astfel de colaborare interdisciplinară?
Întotdeauna există provocări în cadrul unui proiect, indiferent câte discipline implicăm în acesta. Specific pe acest proiect, provocările au fost de natură organizatorică, de coordonare a unei echipe de producție formată din oameni foarte diverși, cu background artistic vast și diferit. Rezultatul (credem noi) a fost însă unul impecabil și am colaborat cu toate departamentele în cele mai bune condiții.
Au mai existat provocări legate de buget, vis a vis de ideile colaboratorilor, a trebuit să recurgem la compromisuri și să scoatem un produs artistic profesionist și calitativ cu toate provocările date de partea financiară.
Și nu în ultimul rând, diferențetele de idei, de concept și realizare au fost evident diferite, fiindcă, cum spuneam, venim din lumi și arte diferite, însă am reușit cu toții să ajungem la cel mai calitativ consens.
7. Cum vezi viața acestui spectacol odată ce publicul a părăsit sala? Ce întrebări sau dialoguri poate să genereze?
În primul rând îmi doresc ca publicul să se bucure de dans. Dansul aparține oamenilor pentru că în sine, decontextualizat, înseamnă mișcare. Respirația este mișcare, orice privim în jurul nostru are o ”coregrafie” proprie și cu toate acestea, ”pe aceeași scenă” coexistăm mai mult sau mai puțin armonios cu toții. Dansul ne aduce în primul rând conexiune cu noi înșine, cu emoțiile și cu propriul nostru corp. Ne oferă instrumente prin care să ne ascultăm, să ne observăm, practic, să fim prezenți. A fi prezent în raport cu sinele nostru și cu cei din jur reprezintă, cred eu, o ancoră pe care trebuie să o utilizăm cât mai mult. Fie că practicăm dansul ca hobby sau că vizionăm (mai mult sau mai puțin ocazional) un spectacol de dans, acesta este un timp pe care ni-l oferim nouă și un context care ne poate aduce mai aproape de ceea ce descoperim că este important pentru noi.
Întrebarile pe care ar putea să le genereze, sunt cele legate de aspectele propuse de noi în această reinterpretare contemporană, care se regăsesc și în baletul original: relația cu părinții, raportarea la societate, impactul opiniei publice asupra individului, episoadele de fragilitate psihologică, lipsa experienței corelată cu naivitatea, etc. Și realizarea că deși timpurile s-au schimbat drastic, aceste aspecte esențiale râmîn totuși valabile și astăzi.
8. Unde și când mai putem vedea spectacolul Je suis Giselle?
După ce încheiem proiectul aflat sub egida și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), vom colabora cu Opera Națională Română din Timișoara pentru cel puțin o difuzare a spectacolului, dar și cu Teatrul German de Stat Timișoara, tot în acest sens. De asemenea vom prezenta spectacolul și în cadrul Școlii de vară de dans contemporan ‘Cadre și Forme’, proiect pe care îl implementăm în colaborare cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, însă nu putem spune de pe acum date concrete, deoarece calendarele instituțiilor menționate sunt încă în lucru. În orice caz, se vor întâmpla anul acesta.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural