Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește”, curatoriată Raluca Ilaria Demetrescu, este primul solo show al artistei care locuiește la Sighișoara și poate fi văzută până pe 11 decembrie la Art Safari. De altfel, vineri, 29 octombrie, fiul artistei, Peter Theil, va fi ghid în expoziția mamei sale în cadrul Night Tours (22:00-1:00).
Lilian Theil are o poveste de viață plină de turbulențe. A fost exmatriculată după primul an de studii de la Institutul Național de Artă Nicolae Grigorescu din București, în 1952, pe motiv de "origine nesănătoasă". Artista se va (re)apuca de artă într-un exercițiu eliberator, după Revoluția din decembrie 1989, la 57 de ani, vârsta la care alții ies la pensie. Lilian Theil pornește, fără pauză, o practică artistică în zona artei obiectului textil, iar opera sa nu este tributară niciunui "ism", modă sau tendințe în artele contemporane.
Creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, despre corporații și politicieni, secole și accidente, despre nazism, comunism și capitalism, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre ce înseamnă a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie. Compoziții ilustrative, cu sensuri figurate, metaforice, lucrările lui Lilian Theil atrag instantaneu privitorul, datorită laturii lor estetice și profund genuine. Orice detaliu, cât de mic, are importanța și explicația sensului său în universul creației artistei.
„Lilian Theil este o anarhistă blândă care vine să desăvârșească, alături de alte ilustre artiste românce, precum Margareta Sterian, Lena Constante, Ana Lupaș, Cela Neamțu, Șerbana Drăgoescu etc., printr-un discurs actual, nevoia de recuperare a artelor considerate minore, cum ar fi broderia. Femeilor care nu au avut libertatea amar de vreme să studieze belle-artele li s-a atribuit în societatea patriarhală, modesta îndeletnicire a decorării spațiului casnic prin folosirea pânzei, acului și războiului de țesut.
Ei bine, artele acestea minore, textile, își revendică astăzi locul conceptual alături de marea Sculptură și regina Pictură care au fost luate în stăpânire de-a lungul secolelor aproape exclusiv de bărbați. Lilian Theil, înconjurată de pânzeturi, ițe și fire, așezată la masa de cusut, brodează istorii ale vieții și neființei, privește în îndepărtarea sinelui și a imaginației și zâmbește cu înțelepciune și îngăduință față de situațiile vieții și majestății artelor importante”, povestește curatoarea expoziției, Raluca Ilaria Demetrescu.
Viața lui Lilian Theil și cele mai importante evenimente ale secolului XX, cusute pe 3 pânze
Una dintre lucrările-vedetă din expoziția găzduită la Art Safari este tripticul intitulat „Secolul al XX-lea”, la care Lilian Theil a lucrat mult timp, atât fizic, cât și mental. Secolul al XX-lea este practic secolul pe care l-a trăit artista în mare parte (două treimi din el). Prima lucrare a tripticului reprezintă nazismul și începutul comunismului. Culorile sunt foarte vii, puternice, în acord cu emoțiile dintr-o dictatură.
A doua lucrare reprezintă dictatura megalomanică a lui Nicolae Ceaușescu și are Casa Poporului în centru. Totul este gri, cenușiu, dar pe alocuri sunt și flori. Flori care reprezintă tinerețea familiei Theil, prietenii lor, tinerețea în general și speranța că oamenii pot depăși împreună răul cotidian. Al treilea capitol al tripticului reprezintă perioadă post-revoluționară, care ia forma unei caracatițe, simbol al capitalismului adoptat imediat cu bune și cu rele.
Mai multe despre Lilian Theil în video: https://www.youtube.com/watch?v=hclJR295SDU
Program și bilete Art Safari – ediția a X-a
Art Safari poate fi vizitat până pe 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziții, pe tonuri de muzică live și prosecco.
În 28-29 octombrie, tematica Night Tours va fi Halloween, iar programul artistic va include un concert de flaut Daniela Nedelea, interpret în cadrul orchestrei Operei din Brașov. Peter Theil îi va aștepta pe vizitatorii Art Safari în seara de sâmbătă, 29 octombrie, unde îi va ghida prin expoziția mamei sale Lilian Theil. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la poartă.
Despre Art Safari București
Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și susținut de Lidl, GLO și Deutsche Bank, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale de artă. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 10-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și cu colecționari privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă al României. Partenerul oficial Art Safari este BCR. Partenerul educațional al Art Safari este Centrul Step by Step din București. În cele 9 ediții de până acum a înregistrat aproape 300.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară