Se spune că totul începe cu un vis. Înainte să produci o schimbare, trebui să îți dorești acea schimbare. La finalul anului trecut, Publicis Groupe România a ales să susțină visurile colegilor – nelegate deloc de work - și să le transforme în obiective pentru 2022: în ceva palpabil, ceva ce poate avea un efect benefic mai departe, în viețile celor care au avut curajul să viseze și poate chiar în comunitate.
Tu ce ai visa de 10.000 de Euro? Aceasta a fost invitatia Lion’s Dream – o competiție internă la care au fost înscrise nu mai puțin de 140 de visuri ale colegilor. Premiul cel mare: 10.000 de euro pentru îndeplinirea visului câștigător, dar care apoi s-a transformat în susținerea nu doar a marelui câștigător, ci și a încă 7 alte visuri. Pe care sperăm să ne ajutați să le promovăm mai departe, pentru a le ajuta să se îndeplinească.
Visul câștigător, votat de majoritatea oamenilor din grup, este Colivăria Anei și Ioanei – un loc care să ridice, în sfârșit, coliva la rang de desert național. Care va pune coliva pe lista delicateselor naționale. Așa cum e baklavaua în Istanbul și pasteis de nata în Lisabona.
Colivăria Anei și a Ioanei - cu nenumărate sortimente de colivă - va fi un loc de bifat pentru orice turist străin care ajunge în București.
Însă multe alte visuri ne-au inspirat și ne-am bucura foarte mult să putem împărtăși o parte dintre acestea cu lumea întreagă, în speranța să le putem duce un pas mai aproape de îndeplinire. Printre visurile pe care Publicis Groupe România le susține și le promovează se numără:
Bye bye, Dallas
Dallas, Vulcan, este, poate, cel mai sărac și violent cartier din România. Mulți dintre părinții copiilor din acest cartier sunt plecați la muncă în străinătate, iar perspectivele de viitor ale celor mici nu sunt deloc dintre cele bune. Însă, cu ajutorul a doi expați care au deschis în 2015 o sală de cățărat pentru aceștia, unde copiii se pot simți în siguranță, ascultați, înțeleși, aparțănând unui grup unit și unde învață lucruri noi zi de zi, dar și cu ajutorul fondurilor pe care colegul nostru speră să le strângă, cei mici ar putea ieși în sfârșit din cartierul în care s-au născut și pot descoperi, prin excursii și activități, că lumea este mai mare, mai frumoasă și mai primitoare decât au sperat.
Tabla smart pentru Academia lui Arthus
Colegul nostru care are acest vis își dorește să poată dota centrul de recuperare pentru copii Academia lui Arthur cu câte o tablă smart în fiecare sală de clasă. Astfel, i-ar putea ajuta pe cei mici să învețe mai ușor, să își poată menține atenția concentrată și să aibă în general zile mai frumoase și mai colorate.
Terapie și activități asistate de animale
Este dovedit faptul că terapie cu animale este benefică și dă rezultate în tratarea copiilor cu afecțiuni din spectrul autismului, a bătrânilor singuri care suferă de diverse afecțiuni, a persoanelor cu depresie și traume, și nu numai. Legătura dintre animale și oameni le deschide noi drumuri, le oferă speranță și un nou reper acelora care au cea mai mare nevoie. Colega noastră își propune să deschidă un centru unde să faciliteze această legătură și să ajute, prin terapie și activităși, oamenii și animalele deopotrivă.
HC Victoria – primul club de handbal amator cu echipă de juniori
HC Victoria este un club cunoscut în lumea handbalului amator, înființat și susținut de un grup de prieteni hotărâți să nu se lase de handbal, chiar dacă fac cu totul altceva în viața de zi cu zi. După victorii răsunătoare la nivel național în competițiile de amatori, sunt hotărâți să deschidă clubul și spre copii, fiindca sportul îi poate învăța să trăiască frumos și sănătos.
https://lionsplanet.ro/lions-dream/winner
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice