Comunicat de presa
Curând, cinefilii români vor putea urmări “Little Women” / “Fiicele doctorului March”, producție Sony Pictures distinsă cu șase nominalizări la premiile Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat, Cea mai bună actriță principală și Cea mai bună actriță secundară. Distribuția include nume sonore, precum Saoirse Ronan, Meryl Streep, Emma Watson, Timothée Chalamet sau Laura Dern. Filmul va rula în avanpremieră începând din 1 februarie 2020, iar din 7 februarie a.c. va fi disponibil în cinematografele din toată țara.
Regizat de Greta Gerwig, care semnează și scenariul, filmul se bazează pe romanul omonim al scriitoarei Louisa May Alcott, publicat în 1868 și apoi tradus în peste 55 de limbi, adaptat pentru scenă, televiziune, cinematografie, operă și benzi desenate. Pe atunci se considera că doar bărbaţii pot scrie literatură durabilă, operele femeilor fiind doar un divertisment trecător. Succesul uriaș al romanului “Little Women” a determinat apariția celei de-a doua părți, iar Alcott, care a ales celibatul, a reușit să-și asigure o oarecare independenţă financiară. Louisa avusese norocul unor părinți emancipați, activiști civici și militanți pentru egalitate și educație. Și, povestind viaţa familiei sale, a constatat că-și poate exprima opiniile despre opţiunile reduse ale unei fete cu mari aspiraţii - o premieră în peisajul literar.
Deși plasată în altă epocă, povestea rămâne actuală prin complexitatea temei abordate: curajul femeilor de a sfida presiunile sociale și de a lupta pentru independență, în ciuda discriminărilor și a mentalității închistate în stereotipuri misogine. “Antidotul” îl reprezintă chiar pasiunea și ambiția, setea de cunoaștere și afirmare, precum și o viaţă interioară vibrantă, cu care protagonistele reușesc să se evidențieze într-o lume a bărbaților. De altfel, romanul este în mare măsură biografic, Jo March fiind un alter ego al scriitoarei Louisa May Alcott.
Pendulând între copilăria optimistă și realitățile dure ale maturităţii, viața surorilor March ni se relevă prin prisma visurilor pe care le nutreau cândva și a modului în care au reușit (sau nu) să le atingă. Tinerele sunt prinse între dorința de independență și devotamentul față de familie, lipsurile materiale și ambițiile unei cariere artistice, relațiile deschise și sincere din familie, dar și tensiunile care le pot îndepărta unele de altele. Fiecare are un vis și caută să-și croiască propriul drum. Și, deși fiecare urmează altă cale, revin în familie ca la o matcă iubitoare, iar reuniunile se dovedesc mereu emoționante.
Deși are un nucleu romantic, “Little Women” nu este deloc o poveste tipică de dragoste: surorile March tânjesc nu doar după iubire, ci după o iubire sinceră, între doi parteneri egali. Protagonista Jo March este interpretată de Saoirse Ronan, care, la doar 26 de ani, are deja în palmares patru nominalizări la Oscar, patru la premiile BAFTA, un trofeu și trei nominalizări la Globurile de Aur, inclusiv pentru “Lady Bird”, regizat tot de Gerwig (care deține, la rândul ei, trei nominalizări la Premiile Academiei). Rolul Jo March a implicat pentru actrița irlandeză o mare emoţie şi o provocare serioasă în a transpune firea personajului într-o cheie contemporană: “Jo, pentru mine, este asemănătoare fetelor de astăzi”. Deși a jurat că nu se va mărita, Jo se trezește prinsă între relația platonică cu Laurie, pe care-l cunoaște din copilărie, și sentimentele pentru Friedrich, care înseamnă o viață nouă și accesul în lumea intelectuală.
Cea mai mare dintre surori, Meg (Emma Watson), o perfecţionistă încăpăţânată, vrea să-și întemeieze propria familie. După ce se căsătorește și descoperă greutățile vieții de soție și mamă, devine implicit un model pentru celelalte surori, care așteaptă de la ea răspunsuri privind fericirea în cuplu. Răspunsul este însă mai complicat decât și-ar imagina.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri