Pe 26 septembrie, ora 00:55, avem de-a face cu o Lună Nouă în Balanță și cu o energie astrală care ne promite schimbări importante în noi înșine, dar apoi și în relațiile cu ceilalți, în sensul restabilirii armoniei și a readucerii laolaltă a tuturor acelor părți din noi care au fost frânte, rupte sau rănite. Balanța este semnul zodiacal al reechilibrarii și al recalibrarii și prin urmare ne va ajuta să ne simțim mai centrați, să ne punem viețile și lucrurile în ordine, să reparăm și să aducem laolaltă ceea ce Mercur retrograd a lăsat pe alocuri să se reverse.
Luna Nouă în Balanță ne infuzează cu o atmosferă un pic magică, misterioasă și jucăușă și ne strecoară clipe de fericire în suflet. Energia acestui eveniment astral este una pozitivă (ba chiar o putem numi chiar norocoasă), creativă și orientată către armonizarea contrariilor. Sunt favorizate noile începuturi și uniunile, mai ales cele ce țin de iubire și dorințele inimii, și Luna plină în Balanță de pe 26 septembrie ne va aduce acea mică doză de speranță în suflet și de optimism necesară pentru a ne da aripi și a ne face să privim totul cu mai multă mirare și iubire. Da, ni se oferă oportunitatea de a chema iubirea sau mai multă iubire în viețile noastre.
Totodată, rolul unei Luni Noi în Balanță este acela de a dizolva dizarmonia și este foarte posibil ca în această perioadă să învățăm să ne eliberăm de tot ceea ce ne tulbură și ne perturbă liniștea, indiferent că vorbim de o anumită persoană sau de o anumită împrejurare. Expansiunea sufletului nostru nu poate avea loc cu adevărat decât atunci când ne aliniem la noi înșine și la energia universală cosmică, când ne regăsim acea energie interioară blândă care ne ancorează în ceea ce suntem cu adevărat, în acel “acasă” puternic din interior.
Foto: AstroStar /ShutterstockLuna plină ne intensifică conexiunile cu ceilalți și accelerează această dinamică a relațiilor, aducând iubire sau sentimente noi pentru cei single în unele situații sau împrejurări surprinzătoare. Jocul iubirii va fi un vis frumos pentru multe persoane în această perioadă, iar unele dorințe pot deveni realitate în prezent și în viitorul imediat prin activarea legii atracției. Îndrăzniți așadar să visați mult și frumos în perioada următoare și credeți în visurile voastre căci au potențial pentru a se îndeplini. Considerați acest moment de Lună Nouă în Balanță care are loc pe 26 septembrie ca pe un portal puternic de manifestare prin intermediul căruia puteți aduce în existențele voastre ceea ce vă doriți și vă este cu folos.
În plus, Luna Nouă în Balanță creează o opoziție cu Jupiter în Berbec, ceea ce înseamnă că educația și studiile înalte sunt și ele bine aspectate în general și că poți urca niște trepte importante pe acest plan prin intermediul interacțiunii și al comunicării cu alte persoane. Jupiter înlesnește tot felul de oportunități, dar va avea și momentele lui când își va revărsa din cornul abundenței și ne vom simți bogați (sufletește sau material), binecuvântați, împliniți, fericiți, mulțumiți. Totodată, faptul că Jupiter este în Berbec, un semn cu o individualitate bine definită, ne amintește că importante sunt și nevoile și dorințele proprii, nu doar ale celuilalt, să ne ocupăm și de sufletul nostru și de ceea ce ne dorim noi.
De asemenea, în imediata apropiere a Lunii Noi în Balanță sunt și alte două planete precum Mercur sau Venus, ceea ce ne ațâță puțin spiritul aventuros și pasional, ne stimulează intelectul și să ieșim din zona de confort, ne accentuează dorința de comunicare, de a face lucruri ieșite din comun, de a explora un alt mediu cultural sau chiar de a interacționa cu străini sau persoane de altă naționalitate.
Totodată, să profităm de acest moment de Lună Nouă în Balanță pentru a ne analiza relațiile și le trece prin filtrul inimii și al gândirii totodată. Avem tendința de ne întoarce către rădăcini, către familia, căminul sau neamul/chiar țara din care ne tragem sau să ne simțim “chemați” de această direcție. Luna Nouă în Balanță de pe 26 septembrie ne susține și ne ajută să ne construim abilitățile noastre de negociere fără să renunțăm de fapt la valorile, principiile sau nevoile noastre. În anumite situații pe care înainte le percepeam drept ostile vom vedea în “oponentul” nostru un partener care, de fapt, se află în aceeași barcă cu noi.
Armonie, armonizare și iubire, dragilor!
Foto fr si main: Rolling Stones /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară