25 August 2023 publicat în Spiritualitate 6841 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Pe 31 august, ora 4.35, ne pregătim pentru o lună plină cu totul și cu totul specială căci este cea de-a doua lună plină a lunii august, un eveniment rar care are loc o dată la doi ani și jumătate. În ciuda unei puternice energii retrograde (avem de-a face și cu mișcarea retrogradă a 6 planete în această perioadă), Luna Albastră de pe 31 august are o vibrație aproape magică. Ea ne realiniaza la țelurile noastre și ne transformă profund așa că este important să ne deschidem sufletele către lecțiile și darurile pe care universul are să ni le ofere în această perioadă.

În plus, atunci când avem de-a face cu două luni pline în intervalul unei luni calendaristice, la începutul și sfârșitul ei (chiar în primele și ultimele zile ale lunii, pe 1 și 31 în cazul lunii august), putem vorbi și de o mare eliberare energetică. Indiferent că ne eliberăm de o traumă și acum suntem în curs de vindecare sau ne procesăm emoțiile și le acordăm atenția cuvenită, stăm cu ele cât este necesar pentru a lăsa loc unor emoții noi, pozitive, sau că ne eliberăm de o relație, o durere sufletească, un sfârșit de ceva, este foarte posibil ca ceva să iasă din viețile noastre, lăsând loc pentru ca ceva nou, mai potrivit nouă, să intre în viitorul nostru.

Frumoasa Lună plină de pe 31 august pică în semnul Peștilor, un semn mutabil de apă, care ne va ajuta să ne eliberăm de unele din constrângerile, presiunile și regulile aduse de sezonul Fecioarei, dar și să mai ia de pe umerii noștri multe din îndatoririle și greutățile care ne îngreunează realitatea curentă. Asemenea Peștilor, vom reușit să înotam mai bine în tot acest ocean de griji și preocupări de care ne simțeam copleșiți și să ne lăsăm mai mult purtați de val. Mergem în direcția valului, nu contra lui!

Totodată, o lună plină în Pești este și despre conectarea la trăirile și sentimentele noastre, despre cum ne putem elibera de ceea ce nu mai ne este de folos astfel încât să creăm spațiu pentru ceea ce este cu adevărat aliniat la scopul sufletului nostru. Dacă sunt energii care nu ne aparțin și le-am preluat de la ceilalți prin empatia de care suntem capabili, este bine să ne eliberăm și de acestea în această perioadă.

Foto: martin_stuard /Shutterstock

În mod evident, nu vom fugi de responsabilitățile și îndatoririle noastre, dar cumva reușim să ne detașăm de ele, să ne concentrăm mai mult pe imaginea de ansamblu decât pe anumite lucruri în particular care ne epuizează emoțional. Energia retrogradă cu care este înconjurată Luna plină de pe 31 august ne îndeamnă în unele momente ale noastre și să reflectăm asupra trecutului nostru, să fim atenți la orice semne din partea universului (întârzieri, greșeli de comunicare sau chiar semne care nu sunt din lumea aceasta precum vise profetice, anumite coincidențe sau sincronicități bizare etc, îngerul păzitor sau o persoană dragă decedată care ne apar în vis etc). Să nu uităm că zodia Peștilor este o zodie ezoterică, care are o legătură mai puternică cu lumea această subtilă, nevăzută, și cu divinitatea.

De aceea, ori de câte ori ne simțim pierduți, nesiguri pe noi sau confuzi în această perioadă, este indicat să ne întoarcem către lumea noastră interioară pentru un scurt moment, să ne ascultăm vocea interioară, să avem răbdare cu noi înșine și cu ceilalți astfel încât să ne regăsim echilibrul interior și să ne putem ocupa și de nevoile lumii noastre exterioare.

Totodată, această Lună plină în Pești creează o opoziție cu Soarele în Fecioară și de aceea este important să nu uităm să găsim acea cale de mijloc și echilibru între rutina și activitățile noastre de zi cu zi și starea noastră de sănătate (să nu uităm să ne îngrijim și de noi), între nevoia de a avea totul pus în ordine într-un mod practic și dorința de infinit, între necesitatea ordinii în viețile noastre și tendința de a ne concentra asupra laturii spirituale a vieții și a nevoilor sufletului, nu neapărat asupra celor din realitatea noastră.

De altfel, în preajma zilei de 31 august Luna va crea o conjuncție cu Saturn ceea ce este o invitație validă din partea universului de a ne uita și trata propriile sentimentele cu toată seriozitate, dar și de ne aborda cu maturitate și responsabilitate tot ceea ce ne supără, de a găsi soluții pentru frământările și îngrijorările noastre. Este foarte probabil că vom avea de analizat unele decizii sau alegeri, de reevaluat unele planuri din realitatea prezentă și ajusta în funcție de necesitățile noastre actuale sau că în anumite aspecte ale vieții noastre vom simți presiunea de a face unele schimbări.

Atenție însă, nu luați nicio decizie sub imperiul unor emoții puternice, sub focul unor presiuni sau de frică, ci atunci când vă simțiți în deplină siguranță, siguri pe voi și când sufletul vă spune că este cea mai bună decizie pe care o puteați lua.

O luna plină binecuvântată să aveți, cu energie vindecătoare pentru voi toți!

Foto fr si main: Darkfoxelixir /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri