Considerate o problemă care se acutizează după 30 de ani, cearcănele pot dispărea dacă descoperi cauza care le formează și dacă iei cele mai potrivite măsuri pentru a lupta împotriva lor. Noi am adunat în rândurile de mai jos 7 astfel de trucuri, ce asociază ultimele descoperiri științifice cu leacuri din bătrâni, ce și-au demonstrat însă uluitoarea eficiență.
Descoperă în rândurile de mai jos cele mai bune sfaturi de la specialiști pentru o piele de sub ochi mai proaspătă, mai tânără și mai revigorată!
Adio, cearcăne de sub ochi! Cele mai bune soluții împotriva lor
Cearcănele pot fi provocate de moștenirea genetică, dar și de efectul de subțiere a pielii care are loc odată cu înaintarea în vârstă. Bineînțeles, ele pot reprezenta și semne ale nesomnului sau al unei odihne de proastă calitate, în urma căreia capilarele se umflă și vor produce cearcăne și pungi.
O cauză mai puțin cunoscută a cearcănelor poate fi însă și alergia, fie că aceasta e sezonieră sau la părul de animale.
Este vital să cunoști cauza cearcănelor pentru a putea lua cele mai bune măsuri împotriva lor. Dacă acestea sunt determinate de o odihnă precară, asigură-te că bifezi cele 8 ore necesare de somn pe noapte. Dacă, dimpotrivă, cearcănele au la bază o cauză medicală, nu ezita să discuți cu un specialist și că iei cele mai bune măsuri pentru a o trata.
În toate cazurile, cele 7 remedii de mai jos vor funcționa mai bine decât te așteptai!
Masajul ocular
Masajul va avea drept efect stimularea circulației sângelui în zona ochilor, ceea ce te poate scăpa de cearcăne mai repede decât ai fi crezut. Cum îl realizezi? Execută mișcări de tapotare foarte ușoare, începând din colțul intern al ochilor și urcând deasupra sprâncenelor. Reia-le de câteva ori și apoi repetă-le și în sensul opus. Poți efectua masajul dimineața și seara, cu o cremă de ochi, pentru cele mai bune rezultate.
Folosirea anticearcănului
Machiajul a fost din cele mai vechi timpuri unul dintre aliații femeilor de pretutindeni. Un anticearcăn bun nu te va scăpa de cearcăne, dar le va acoperi atât de bine încât nimeni nu le va mai ghici existența. Alege unul pe bază de pigmenți iluminatori, care să redea prospețimea pielii de sub ochi. De asemenea, ține cont de teoria culorilor atunci când faci investiția: pentru cearcănele violet, întunecate, apelează la un corector cu subton galben, iar pentru cele maro, pământii, la unul roz sau piersică.
Cauți cel mai bun anticearcăn? Vezi aici anticearcăne la preț bun! Le vei descoperi la prețuri excepționale în mediul online!
Hidratarea
O cremă de ochi trebuie să fie nelipsită din arsenalul oricărei femei, nu numai al celei care se plânge de cearcăne. Sfatul nostru este să mizezi pe formule bogate în acid hialuronic, care hidratează pielea în profunzime, o iluminează și stimulează de asemenea producția de colagen. Și cafeina e recunoscută pentru proprietățile de stimulare a circulației și pentru drenaj, ceea ce poate rezolva una dintre cele mai comune cauze ale apariției cearcănelor. De asemenea, masajul delicat cu un ulei bogat în jurul ochilor, seara, precum cel de migdale, va avea rezultate eficiente.
Photo by Designecologist from Pexels
Ține o lingură rece pe ochi.
Poate părea o soluție mult prea frumoasă pentru a fi adevărată, dar specialiștii consideră că funcționează de minune. Practica e ideală mai ales dimineața: pune o lingură la congelator, ține-o pentru 15 minute la rece și apoi așaz-o pe ochi și las-o să acționeze timp de 10 minute. Frigul va determina contractarea capilarelor și atenuarea cearcănelor.
Dormi pe spate sau pe o pernă mai înaltă.
Ambele metode îmbunătățesc circulația sângelui din zona cearcănelor, așa că merită să fie aplicate.
Mizează pe vitamina A.
Acest nutrient esențial pentru sănătatea ochilor poate fi cauza pentru care te confrunți nonstop cu cearcăne. Consumă alimente bogate în mod natural în vitamina A, precum ouăle, ardeii, spanacul, morcovii, caisele, roșiile, sau, dacă ai de combătut un deficit mai mare, ia suplimente.
Apelează la remediile din natură.
Nu o să îți vină să crezi ce putere pot avea leacurile pe care le folosea bunica pentru a fi frumoasă. Nu le trece cu vederea, deoarece au un potențial nebănuit. Lasă la rece pliculețele de ceai verde, negru, de mușețel, și aplică-le pe zona de sub ochi pentru 5 minute. O vor ilumina instant. La fel de utile sunt și bucățile de castraveți sau feliile de cartofi, cu proprietăți aproape magice de atenuare a cearcănelor.
Ce mai funcționează? Dischetele înmuiate în lapte rece, care conține acid lactic, cu proprietăți iluminatoare și hidratante. Zațul de cafea (la fel, aplicat rece) și cuburile de gheață pot face la rândul lor minuni.
Acestea sunt cele 7 trucuri pe care ți le recomandăm pentru a scăpa de cearcăne. Testează-le eficiența și spune-ne dacă te-au ajutat să îți recapeți prospețimea privirii!
Foto homepage: Pexels
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri