Susțin frumusețea naturală. Admir femeile care emană fericire și încredere de sine chiar și atunci când chipul nu le este acoperit de straturi de fond de ten și pudră, atunci când nu pierd jumătate de oră pentru un conturing perfect și atunci când nu poartă ruj roșu ca focul.
Admir femeile care ies din casă pline de încredere deși singurul produs cosmetic pe care l-au aplicat pe față este crema hidratantă. Sau, cel mult, și un strat de mascara și un balsam de buze hrănitor.
Susțin frumusețea naturală cu atât mai mult cu cât timpul este prețios și nu ar trebui să pierdem ore întregi în fața oglinzii încercând să ne transformăm în altcineva. Și o susțin cu atât mai mult cu cât eu nu știu să mă machiez mai mult decât să mă dau cu fond de ten, mascara și eyeliner și încerc astfel să mă accept așa cum sunt... cu frumusețea mea naturală.
În lupta pentru promovarea frumuseții naturale, am selectat 7 produse cosmetice care păstrează un look natural.
Cremă hidratantă Biotherm
Cremă hidratantă înainte de toate. Dimineața, seara, la prânz și, în special, înainte de aplicarea fondului de ten. În afara faptului că fondul de ten se aplică mai bine pe o piele mătăsoasă, nu este recomandat ca tenul tău să intre în contact direct cu ingredientele fondului de ten... s-ar putea să te alegi cu niște semne inestetice și să îți pară rău că nu ai avut grijă când a trebuit.
Bază pentru machiaj Nivea
Dacă nu este cremă hidratantă, atunci e musai să fie bază pentru machiaj. Acest produs hidratează și ajută la fixarea machiajului, oferindu-i mai multă durată de ședere pe chipul tău. Aplică baza de machiaj în zilele în care vrei să arăți impecabil de dimineață până seara, altfel nu are rost să îți încarci tenul cu produse. Chiar dacă o bază de machiaj nu se observă atunci când o aplici, ea tot intră în piele.
O poti achizitiona de aici
Fond de ten Revlon
Pentru un look cât mai natural, fondul de ten nu trebuie să fie unul cu o acoperire foarte mare. Dacă ai un ten fără probleme, îți este de ajuns un fond de ten cu acoperire mică sau medie, care uniformizează tenul, acoperă micile imperfecțiuni și îți lasă un chip de porțelan, fără să se lase prea mult observat. Uneori, fondul de ten este singurul produs de care ai nevoie ca să arăți fresh și să te simți bine în pielea ta. Fii atentă să alegi nuanța potrivită, nu foarte diferită de pgimentul tău.
Paletă corectoare MakeUp Revolution
Corectorul este acel produs cosmetic care te ajută să pari mai odihnită și mai proaspătă după o noapte pierdută sau după mai multe zile în care s-au acumulat stresul și oboseala. El a fost creat special pentru a ascunde orice imperfecțiune, cum ar fi coșurile, pistruii, cicatricile și cearcănele. Sunt multe doamne și domnișoare care ies pe ușă după ce s-au dat doar cu corector și puțin rimel. Ei bine, asta înseamnă să ai încredere în tine!
Poti achizitiona crema de aici
Iluminator L’Oreal Paris
Vrei să strălucești la propriu și șa figurat? Atunci ai nevoie de un iluminator. Aplică-l pe frunte, în zona de sub ochi, pe nas și bărbie. Aceste zone alcătuiesc structura feței, astfel că, evidențiate cu ajutorul unui iluminator, te vor ajuta să obții un look mai sculptat. Pentru a-ți pune în valoare trăsăturile, aplică iluminator în colțul interior al ochilor, imediat sub sprâncene pentru a le ridica, pe curba buzei superioare pentru a crea iluzia de buze mai pline, iar pentru o formă mai îngustă și mai definită a nasului, aplică iluminator în jos, spre interiorul nasului.
Poti achizitiona iluminatorul de aici
Pudră transparentă Revolution Pro
Pudra are rol de fixare a machiajului și de estompare a excesului de sebum. Presupun că ai văzut în viața reală, dar și prin filme sau diferite filmulețe pe Youtube, că atunci când o femeie vrea să își retușeze machiajul asta înseamnă că își reîmprospătează rujul și mai aplică un strat de pudră. Într-adevăr, multe dintre voi consideră că pudra nu face altceva decât să încarce tenul foarte mult, dar în același timp trebuie să admitem faptul că joacă un rol foarte important și este de mare ajutor.
Mascara pentru volum Catrice
Multe prietene mi-au recunoscut că au apelat la genele false pentru ca atunci când se trezesc și nu au chef să se machieze, genele false le ajută să arate bine și fără alte produse cosmetice aplicate pe față. Aș putea să le înțeleg, mai ales că sunt conștientă de cum se schimbă totul atunci când aplic primul strat de mascara pe gene. Mă simt de parcă toată fața mea capătă strălucire și viață, culoare și înviorare. Prin urmare, mascara este unul dintre principalele produse cosmetice care nu trebuie să îți lipsească din geantă.
Poti achizitiona acest produs de aici
Ssursa foto homepage: Shutterstock/ by undrey
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară