Comunicat de presă
În ciuda faptului că peste 90% din respondenți au declarat că au un medic de familie, o treime i-au trecut pragul doar când au fost bolnavi sau în urmă cu mai mult de un an. De altfel, acest lucru este un indicator al faptului că mulți aleg să se trateze așa cum consideră de cuviință pentru afecțiuni considerate ușoare, cum ar fi durerile de cap, durerile dentare sau stările generale de rău.
Astfel, 73% au declarat că iau un analgezic dacă îi doare capul, chiar dacă durerea este acută și durează de câteva zile. Din păcate însă, durerile de cap, deși comune, nu trebuie tratate cu superficialitate, mai ales în cazul asocierii cu alte simptome sau în cazul permanentizării acestora.“Riscurile tratamentului după interpretarea personală a simptomelor sunt asemănătoare cu cele care apar după ce decizi să te urci la volan pentru că ai citit pe internet cum se conduce mașina. Pericolul în care te pui sau îi poți pune pe ceilalți este similar, chiar dacă sună dramatic comparația”, a explicat dl Doctor Adrian Nicolau, medic primar Medicina Generală, clinica Academica.
De asemenea, respondenții la sondajul Docbook au mai asociat stările febrile, tusea și voma cu gripa (36%), răceala (17%) sau intoxicația (12%) ori insolația (3%). Durerile în piept sunt și ele interpretate cu lejeritate de către aproape jumătate din români.
23% consideră că acestea sunt semn de atac de cord, iar alți 17% le asociază cu stresul. Din fericire, un procent semnificativ, aproape 50%, consideră că, în cazul în care au astfel de dureri, este mai bine să nu facă interpretări personale și să apeleze la un medic. Nu se întâmplă însă acest lucru dacă durerile sunt trecătoare.
„Simptomele nu trebuie tratate independent, ci luate în ansamblu, alături de o mulțime de alte detalii. De exemplu, dacă ai dureri în piept, dar și fumezi, ai hipertensiune sau ești diabetic sau pur și simplu ești trecut de prima tinerețe și ești stresat, o vizită la medic își poate prelungi viața, la propriu. Totuși, automedicația nu trebuie exclusă total, pentru că asta ar duce la aglomerarea unui sistem și așa extrem de aglomerat. Ea trebuie însă limitată la lucruri banale și doar în lipsa factorilor de risc, cum ar fi fumat, hipertensiune, diabet, vârstă înaintată”, a mai explicat medicul Adrian Nicolau.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri