Iar sinceritatea si asumarea cu care Simona a scris aceste randuri pot sa devina o sursa de inspiratie pentru orice femeie:
"Conjugat la feminin” este un discurs pentru femeile de pretutindeni. Un discurs adresat temerilor, iubirilor, visurilor, ambi iilor, deznadejdilor sau planurilor oric rei femei pe care am intalnit-o sau nu pana acum. “Conjugat la feminin" este un discurs subiectiv, relatat cu cerneala sinceritatii si a asumarii totale. - Simona Musca
Am stat de vorba cu Simona la o cafea, pentru ca am vrut sa aflam mai multe despre imboldul acesta foarte puternic pe care l-a avut de a-si povesti propria viata si de a o oferi unei largi audiente. Citind "Conjugat la feminin" mi-am dat seama ca "Simona" suntem poate, multe dintre noi, fiindca intamplarile, visurile si greutatile pe care ea le descrie sunt specifice tinerelor din ziua de astazi. Simona insa a avut curajul sa si scrie despre aceste experiente de viata si mai mult decat atat, ea stie ca acest curaj se transforma in putere si in autenticitatea care magnetizeaza.
Interviu cu Simona Musca - "Am indraznit sa ma arat in cerneala si hartie."
Garbo.ro: Cartea ta, “Conjugat la feminin“ descrie cu multa sinceritate, etapele evolutiei tale spre maturizare si succes. Sub ce impuls ai simtit nevoia sa asterni pe hartie aceste detalii intime ale dezvoltarii tale?
Simona Musca: Cand ma gandesc la ce au insemnat pentru mine povestile altora, imi dau seama ca au fost mai mult decat simple surse de cunoastere. M-au ajutat sa cresc, mi-au inflorit universul interior si au fost sansa mea sa cunosc lumea atunci cand nu aveam inca acces la ea. Si mi-au dezvoltat simtul critic. Realizez acum ca toate povestile extraordinare care m-au fascinat si ghidat nu ar fi avut cum sa ajunga la mine daca autorii lor s-ar fi lasat infranti de teama, nesiguranta sau critici nefundamentate. Ar fi ramas doar amintiri care in timp s-ar fi sters cu totul, si nu povesti – si cred ca asta e cel mai trist destin al unei vieti.
Garbo.ro: Cui ii este adresata cartea? Cine speri sa te citeasca?
Simona Musca: „Conjugat la feminin” este un discurs pentru femeile de oriunde. Un discurs adresat temerilor, iubirilor, visurilor, ambitiilor, deznadejdilor sau planurilor oricarei femei pe care am intalnit-o sau nu pana acum. Ba mai mult, e un discurs subiectiv, intamplat mie, relatat cu cerneala sinceritatii si-a asumarii totale.
Cartea mea de debut nu este nici un roman, nici o biografie, nici o carte motivationala. Nu este nici una din acestea trei, dar ar putea fi un mix intre ele. Am scris despre oamenii care muncesc din greu si despre lenesi, despre tinerii talentati, despre bunul simt si bunele maniere, despre nunti si divorturi, despre amante si despre iubiri.
Am scris uitandu-ma in jur in toti anii astia si adunand una cate una ideile pe care le impartasesc in carte. Am scris dintr-o dragoste pentru fiecare dintre cei care traiesc inconjurati de realitatea vremurilor acestora. Este dedicata intr-o oarecare masura si barbatilor. Barbatilor care traiesc alaturi de o femeie conjugata la feminin, langa o femeie cameleonica, puternica, dar nu perfecta. Am avut suprize placute cand cartea mi-a fost solicitata de catre barbati, i-am intrebat daca vor sa le scriu o dedicatie pentru cea pentru care au achizitionat cartea, iar marea majoritate mi-au raspuns: „Multumesc, dar am luat-o pentru mine!”
Garbo.ro: Ce impact a avut asupra ta procesul de auto-reflectie?
Simona Musca: Contrar aparentelor, nu vad scrisul ca o garantie a nemuririi, ci ca un exercitiu sincer de a da sens propriei existente. Si poate ca din acest motiv a incoltit in cele din urma dorinta (si nevoia) de a scrie propriile mele povesti. Istorisiri care vor ajuta poate pe altcineva sa isi gaseasca inspiratia sau sa isi reevalueze modelele. Repere la fel de necesare si la 16 ani, si la 30. Scriu pentru ca astfel am sansa sa imi impartasesc propria viata, cu bune, cu rele, cu succese si mai ales cu greseli. Asa dau mai departe din experienta mea. Si tot asa am ocazia sa vorbesc despre toate proiectele mele dragi, pe care le construiesc din inima si cu oameni minunati de mai bine de 10 ani. Scriu pentru femei puternice, care au vointa de a schimba ceva intr-o lume cu prea putine lucruri corecte. Scriu pentru cei care cauta mereu solutii pentru probleme. Scriu pentru cei care nu se multumesc cu “atat pot, atat fac”. Scriu ca sa adun mai multe surse de inspiratie si declaratii de curaj pentru cei care au nevoie de ele. Scriu pentru ca (mi-) e necesar.
Garbo.ro: Care este pasajul tau preferat din carte?
Simona Musca: Cu siguranta am mai multe pasaje si paragrafe care imi plac mai mult decat altele poate, insa m-as opri asupra unui pasaj ce face parte din capitolul “Iubiri de iubit intr-o viata”:
<< Majoritatea iubitilor mei au devenit in scurt timp “fanii” mei – ma adorau, ma divinizau; mi-o spuneau, iar cei mai multi aveau curajul sa mi-o si arate. Gesturi mari care iti schimba ritmul inimii ori din acelea marunte care fac sa ti se furnice pielea pe brate. Am fost iubita! Asta stiu cu siguranta.
De cele mai multe ori am “pierdut” din vina mea, de prea mult bine, ori poate pentru ca am avut mereu impresia ca “mi se cuvine”. Poate din acest motiv, atunci cand am fost “parasita” (de putine ori, insa s-a intamplat) nu am inteles “DE CE”. Iar cand am parasit, am facut-o fie pentru ca ma plictiseam, fie pentru ca imi doream mai mult, mult mai mult sau pentru ca simteam ca nu este “EL”. Simtitul acesta este un soi de arma cu doua capete, care iti strica si tie, si celuilalt karma. Eu insa pot spune cu mana pe inima ca l-am cautat mereu pe acel “EL”. Nu am cautat sa fiu cu cineva pentru ca “asa trebuie”, am cautat intregul. De jumatati este plina lumea! >>
Garbo.ro: Ce sfat i-ai da unei femei care nu si-a gasit inca increderea de sine?
Simona Musca: Unde te uiti cand nu stii ce ti se potriveste? In primul rand, la tine. La lucrurile pe care le-ai face cu drag, la valorile tale. Cam asa cred ca arata kit-ul de inceput. Poate ca pare putin ofertant. Dimpotriva insa: pe mine m-a ajutat sa nu ma abat de la drum si sa evit prea multe compromisuri. Daca alegi sa il folosesti, o sa iti dea siguranta ca, peste ani, o sa iti poti tine capul sus si privi oamenii in ochi (dar mai ales pe tine). In al doilea rand, uita-te in jur. Am descoperit in mai multe randuri ca oportunitatile sunt mai la indemana decat mi-as fi putut inchipui. Asa ca trebuie doar sa cauti: vezi ce si cum fac altii si incearca un exercitiu de imaginatie: cum ti-ar fi intr-un rol similar? Ce sa faci mai departe? Sa–ti pui intrebari.
Citeste mai departe >>>
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară