10 August 2023 publicat în Spiritualitate 115 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Acatistul este folosit adesea ca mijloc de rugăciune, în care oamenii își pun dorințe arzătoare pentru care doresc sprijinul Domnului și totodată numesc persoane dragi către care să fie orientate darurile divine. Iată ce trebuie să știți despre rolul și scrierea corectă a unui acatist.

Ce este un ACATIST?

Pentru cei care încă nu au aflat, acatistul reprezintă o „scrisoare” către Dumnezeu, pe care o citește și, deci, transmite preotul.

În rândurile acatistului fiecare cere un ajutor, ca o lista de dorințe pe care omul simte că nu le poate împlini singur, dar care sunt foarte importante în viața lui.

În acatist mai putem numi oameni dragi și dorințe îndreptate către ei, de exemplu poate vrem sănătate pentru cineva bolnav, dragoste pentru cineva singur, noroc pentru cineva aflat la greu.

Tot în acatist sunt lăudate faptele miraculoase și extraordinare ale unui Sfânt. De obicei, în lăcășul ce-i poartă numele dăm acatistul, astfel că rugămințile noastre ajung atât la Dumnezeu, cât și Sfântul respectiv pe care îl cinstim și căruia îi cerem ajutor cu precădere.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Rugăciuni înainte de examen - Cea mai puternică rugăciune pentru reușita la examene  140 + ghicitori pentru copii și adulți grele cu răspuns Beneficiile exercițiilor Kegel pentru viața sexuală

Unii Sfinți sunt apărători ai familiei, alții sunt cei care au învins și alungat răul. Alții sunt cunoscuți pentru miracole și puterea de a dărui, alții pentru puterea vindecării. Fiecare își alege unde are nevoie să dea acatistul.

Oamenii se orientează și în funcție de Sfântul la care se roagă atunci când scriu un acatist.

Acatistele mai pot cere ajutorul și o pot preaslăvi și pe Sfânta Fecioara Maria.

Și încă un amănunt: în acatist se trec numele celori vii, atunci când îl scriem și pentru cei dragi, niciodată al celor morți.

Acatistul va cuprinte întotdeauna cuvinte de laudă și dorințe benefice pentru cei numiți, niciodată gânduri necurate.

Foto: Halk-44/ shuttertsock.com

Cum se scrie un acatist?

Acatistul se scrie cu inima curată, cu sentimente sincere, cu gânduri bune și sufletul deschis. Dacă poți, este bine să postești în ziua în care dai acatistul.

Prof Dr. Dan Rujescu, cercetător psihiatru inclus în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume: Demența fronto-temporală nu debutează ca demența de tip Alzheimer, cu probleme cognitive, ci cu probleme de comportament Prof Dr. Dan Rujescu, cercetător psihiatru inclus în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume: Demența fronto-temporală nu debutează ca demența de tip Alzheimer, cu probleme cognitive, ci cu probleme de comportament Back to School: 10 cărți care vă vor ajuta copilul să înțeleagă mai bine lumea înconjurătoare

Titlul paginii indică întocmai tipul de „scrisoare” către Dumnezeu și se numește simplu „ACATIST”, urmat de dată, dar și de numărul zilelor cât trebuie citit (de exemplu 40 de zile).

Mai departe se formulează o mulțumire către Dumnezeu și Sfântul căruia se adresează acatistul tău.

Iată un exemplu de formulare a unu ACATIST:

ACATIST

Dată

Nr de zile pentru care acatistul este dat

„Numele tău de botez”, Robul lui Dumnezeu, mulțumește Domnului, Sfintei Fecioare Maria și Sfântului/Sfintei „...” pentru toate darurile cerești, pentru protecție divină și binecuvântare și se roagă pentru ... (se exprimă rugile, dorințele).

„Numele tău de botez” se roagă și pentru „persoana sau persoanele dorite” pentru (ceea ce dorești: noroc în dragoste, soluționarea unei probleme, vindecare și sănătate etc.).

Semne că ești însărcinată - primele simptome de sarcină INTERVIU Simona Gherghe: În parentingul conștient, nu există pedepse, dar asta nu înseamnă că nu trebuie stabilite limite și reguli. Care este cel mai valoros lucru pe care vedeta TV îl oferă copiilor săi Interviu Alexandra Stroe. Pasiunea pentru cărți, transpusă în vloguri pe Youtube

AMIN

*Neapărat acatistul trebuie să se încheie cu cuvântul „amin”.

Ordinea numelor din Acatist

Apoi se trec numele celor dragi pentru Sf. Liturghie (doar cei vii). Numele celor dragi se scriu unul sub altul.

Preoții sugerează ca numele să fie trecute într-o astfel de ordine: numele preotului care te-a botezat, urmat de cel care te-a cununat, umele preotului care îți este duhovnic, numele părinților, nașilor, copiilor, fraților, socrilor și cumnaților, finilor, celorlalte rude, colegi sau prieteni, iar la final numele tău.

Acatistul se înmânează pretotului, în general înainte de slujbă, în zilele de luni, miercuri sau vineri ori după cum stabilește Biserica respectivă.

Pentru Acatist este bine să lași și o sumă de bani, în semn de dăruință și pentru bunul mers la Bisericii.

Nutritionistul Serban Damian ne invata cum sa mancam sanatos! 10 sfaturi bazate pe studii stiintifice despre cum sa ne organizam corect alimentatia Cum gestionăm simptomele premenopauzei Ghid: Cum să vă amenajați baia în 2024

Sursa foto articol: ArtMari/ Shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri