Manichiura nude este încă în tendințe și nu pare a părăsi prea curând primele locuri ale topurilor. Însă trebuie să recunoaștem, manichiura nude are un farmec aparte, este extrem de versatilă (o putem adapta mai tuturor stilurilor și tipurilor de evenimente la care participăm), acceptă orice lungime a unghiilor (scurte, lungi sau medii) și ne pune în evidență frumusețea mâinilor și a unghiilor într-un mod delicat și grațios.
Chiar dacă nu o face în mod ostentativ, impactul estetic vizual este similar cu al unei manichiuri mai opulente din punct de vedere coloristic, iar manichiura nude este cel mai bun exemplu de “less is more”. De câte ori nu vi s-a întâmplat să priviți admirativ o manichiură nude, delicată și în nuanțe care, deși nu ies în evidență în mod deosebit și se află mai degrabă într-o zona “neutră" cromatic, încântă ochiul prin “dulcimea” sa și tocmai prin această discreție a nuanțelor care o definesc?
Și în 2022 se poartă manichiura nude și o regăsim într-o paletă cromatică încântătoare, începând cu roz discret sau pudrat, alb lăptos, bej deschis, gri cârtiță neutru sau crem dulce și terminând cu un caramel sau cafeniu deschis absolut delicios. Este aproape imposibil să nu ai un model de manichiură nude preferată, iar dacă nu ai, îți vom arăta noi câteva care probabil îți vor face cu ochiul :).
Se poartă în continuare manichiura nude impecabilă, simplă și ordonată, dar și modelele de manichiură nude cu detalii aurii, argintii sau metalice, cu accente minimaliste sau motive geometrice și abstracte, cu mici pete de culoare presărate pe ici pe colo (precum manichiura nude curcubeu), cele cu detalii grafice, dar și cele cu accente strălucitoare și sclipici sau glitter aplicat. În tendințe se menține și manichiura nude de tip “opal”, cea cu accente iridescente, cea în “valuri”, dar și cea cu efect “de marmură”.
Mai jos, v-am pregătit o prezentare cu 15 idei de manichiură nude deosebită, cu detalii cât mai simple, dar de efect, care să mențină această linie ușor minimalistă pe care ne-o inspiră prin definiție manichiura nude.
Foto: Dina Shuba /Shutterstock Foto: galyakiss /Shutterstock Foto: Dina Shuba /Shutterstock Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock Foto: galyakiss /Shutterstock Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock Foto: Redumbrella Europe /Shutterstock Foto: OlPhotoV /Shutterstock Foto: Irsan Ianushis /Shutterstock Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock Foto: Alina Kay /Shutterstock Foto: juste.dcv /Shutterstock Foto: The Len /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară