Manichiura franțuzească în varianta sa minimalistă face ravagii în acest an! 20 de modele de Manichiură Franțuzească Micro (dar mega elegantă)

1 Februarie 2023 publicat în Frumusete 1 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Deși respectă toate principiile care au consacrat manichiura franțuzească clasică, cea micro se face remarcată prin detalii minimaliste precum vârfurile unghiilor decorate cu o linie subțire de ojă. Stratul acesta delicat de culoare (sau non-culoare) de pe vârfurile unghiilor conferă unghiilor și mâinilor impresia de simplitate, naturalețe, îngrijire, dar totodată și de eleganță și rafinament.

Manichiura franțuzească, cu toate variațiile sale contemporane, a devenit o manichiură ultracunoscută, clasică și atemporală, îndrăgită pentru eleganța și feminitatea pe care le inspiră. Însă tocmai atunci când am crezut că am făcut cunoștință cu toate tipurile și formele de manichiură franțuzească, iată că moda se reinventează și ne-o ia iarăși înainte, făcându-ne cunoștință cu varianta sa și mai elegantă, și mai delicată, și mai minimalistă – manichiura franțuzească micro.

Deși respectă toate principiile care au consacrat manichiura franțuzească clasică, cea micro se face remarcată prin detalii minimaliste precum vârfurile unghiilor decorate sau pictate cu o linie subțire de ojă, un strat suficient de îngust cât să înfrumusețeze unghiile într-un mod finuț și feminin, dar nu suficient de lat încât să se încadreze în manichiura franțuzească clasică. Stratul acesta subțire de ojă de pe vârfurile unghiilor conferă impresia de simplitate, naturalețe, îngrijire, dar totodată și de eleganță și rafinament.

Astfel, în manichiura french micro, baza unghiilor rămâne neutră, naturală sau nude de cele mai multe ori (dar nu neapărat), iar vârfurile sunt fie albe sau negre, fie colorate, monocrome, bicolore sau multicolore, tip curcubeu, iar uneori lăcuite și lucioase, chiar decorate cu un pic de glitter, oja fosforescentă sau o ojă într-o culoare statement precum roșu, albastru glacial, roz fondant, galbena aprins, oranj etc.

Marele avantaj al manichiurii franțuzești micro este că se pretează pentru orice tip sau formă de unghie, indiferent că avem unghii de lungime medie, scurte sau lungi sau că le dăm un format rotund, normal, alungit (ca de migdală sau pătrățos). Iar partea și mai interesantă este că în cadrul unghiilor scurte creează un efect vizual de alungire a unghiilor, în timp ce în cadrul unghiilor mult alungite, tip sicriu sau ascuțite (stilettos) conturează și mai frumos forma.

Pentru inspirație, îți prezentăm 20 de modele de unghii și manichiură în stil franțuzesc micro:

Foto: 0leJohny /Shutterstock Foto: Irina Akkulova /Shutterstock Foto: Bogdan Kovenkin /Shutterstock Foto: Bogdan Kovenkin /Shutterstock Foto: Dina Shuba /Shutterstock Foto: 0leJohny /Shutterstock Foto: Bogdan Kovenkin /Shutterstock Foto: Dasha_Romanova /Shutterstock Foto: Bogdan Kovenkin /Shutterstock Foto: Tigra09 /Shutterstock Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock Foto: Julia Domanska /Shutterstock Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock Foto: Tigra09 /Shutterstock Foto: Tigra09 /Shutterstock Foto: Bogdan Kovenkin /Shutterstock

Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock

Foto: Bogdan Kovenkin /Shutterstock Foto: Vetrova-Noskova /Shutterstock Foto: Bogdan Kovenkin /Shutterstock

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri