Copiii adoră moristile de vânt și cu următoarea ieșire afară, o puteți testa liniștiți în bătaia vântului. Cu siguranță veți forma o echipă redutabilă care poate meșteri lucruri simpatice și creative, precum acest proiect DIY de vară.
Pentru a realiza împreună cu copilul tău o morișcă de hârtie, aveți nevoie de următoarele materiale: o hârtie colorată de formă pătrată, lipici de hârtie, un creion, un pai sau un băț usor (de bambus), o piuneză, o foarfecă pentru lucrul cu hârtia.
Alege o bucată de hârtie colorată de formă pătrată sau ajută-l tu pe micuțul tău să o taie în formă de pătrat, este foarte important acest aspect. Dacă ai o hârtie colorată imprimată cu buline, fluturi, flori sau alte motive de vara, cu atât mai bine. Dacă nu, este perfect și așa :).
Cu ajutorul unei rigle și al unui creion, trasează linii drepte unind colțurile opuse ale pătratului de hârtie.
Foto: De la aleksissay /ShutterstockAsigură-te apoi că unești printr-o linie trasată cu creionul și rigla și celelalte 2 colțuri ale pătratului.
Foto: De la aleksissay /ShutterstockFix în mijlocul hartiei pătrate, desenează un cerc folosindu-te de un obiect rotund, spre exemplu capacul unui lipici de hârtie. Pune-l în mijlocul foii și trasează cercul urmând marginile capacului.
Foto: De la aleksissay /ShutterstockCu ajutorul unei foarfeci de hârtie, taie liniile trasate cu creionul urcând înspre cerc (cam până la jumătatea liniei. Dacă ți se pare că nu se îndoaie suficient colțul, mai poți tăia încă puțin), obținând astfel niște triunghiuri tăiate pe jumătate.
Aplică lipici de hârtie pe colțul drept al triunghiului rezultat.
Foto: De la aleksissay /ShutterstockAdu colțul triunghiului uns cu lipici în centrul cercului desenat.
Foto: De la aleksissay /ShutterstockProcedează la fel și cu celelalte 3 triunghiuri obținute. Ungi colțul drept al fiecărui triunghi cu lipici și îl aduci în centrul cercului, suprapunându-le pe toate 4 unele peste altele.
Foto: De la aleksissay /ShutterstockMarchează cu creionul centrul figurii rezultate, asigurându-te că ai prins cele 4 margini ale triunghiurilor.
Foto: De la aleksissay /ShutterstockÎn centrul figurii, prinde o piuneză de hârtie pentru a marca centrul moriștii.
Foto: De la aleksissay /ShutterstockÎntoarce morișca pe partea cealaltă și înfige un pai în vârful piunezei.
Și... gata! Morișca este gata pentru a se lupta un pic cu vântul și cu imaginația liberă a copilului tău. Liber la creativitate și la joacă! Spor la toate!
Foto: De la aleksissay /ShutterstockVĂ PUTEȚI INSPIRA ÎN REALIZAREA MORIȘTII ȘI DIN TUTORIALUL VIDEO DE MAI JOS:
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară