IN ACEST ARTICOL:
Sase tinere au scris un articol prin care atrag atentia ca fenomenul hartuirii este deosebit de grav si prin care cer pedepsirea agresorului Nicu Guta, fiul manelistului Nicolae Guta pentru faptul ca a hartuit sexual si a batut o tanara de 23 de ani care nu i-a raspuns la avansuri: "Sa ne amintim: a lovit o fata cu sticla in cap: de ce nu e acuzat de tentativa de omor? A batut-o pana a bagat-o in spital pentru ca a incercat sa o agate si ea l-a refuzat. De ce nu e acuzat si de hartuire sexuala?"

Preluam articolul scris de Simona Chirciu, Daniela Gilca, Anca Popescu, Andreea Rusu, Francesca Savu, Stefania Vintila si publicat de catre https://romania.ihollaback.org.

"Suntem solidare cu fata care a fost hartuita sexual si apoi batuta de Nicu Guta. Suntem solidare cu toate femeile victime ale tuturor formelor de violenta! Nicio femeie nu ar trebui sa traiasca cu frica pentru viata ei, cu frica pentru siguranta ei."

Cazul Nicu Guta: Dintr-o mie de femei… hartuiesti pe cine vrei??

Cum s-a intamplat: In noaptea de 1 mai, o tanara de 19 ani se afla intr-un club din Petrosani. In acelasi club se aflau alti tineri si tinere, printre care si fiul lui Nicolae Guta, Nicu Guta, in varsta de 23 de ani. Fata se intorcea de la baie alaturi de prietena fratelui sau, a trecut pe langa o masa la care statea Nicu Guta, cand el a apucat-o de fund. Ea s-a intors uimita si l-a intrebat daca el a facut asta. Nicu Guta a zis ca da si a intrebat-o ironic care ar fi problema ei si i-a bagat mana intre picioare, apucand-o de organul genital. Fata l-a impins.

Pentru ca tanara i-a refuzat avansurile sexuale, Nicu Guta a tras-o de par, a pus-o la pamant si a lovit-o cu o sticla in cap si cu pumnii in coaste. La final, a amenintat-o ca o omoara daca il reclama la Politie.

Fata a ajuns la spital. Dupa mai multe zile dupa ce a fost externata, a revenit la spital din cauza durerilor in zona capului. Si-a scos certificat medico-legal care atesta ca are nevoie de 3-4 zile de ingrijiri medicale.

Cum este sa traiesti cu urmarile violentei si cu sentimentul de nedreptate in suflet?

Tu, cel sau cea care citesti acest articol, ai mers vreodata in club? Iti place sa iesi cu grupul tau de prieteni si prietene, sa va distrati? Iti place sa socializezi si sa dansezi? Daca da, inseamna ca oricand pui piciorul intr-un club esti de acord sa faci orice cu oricine iti face propuneri in club? Noi nu am vazut sa scrie “consimtamant obligatoriu pentru orice!” la intrarea in niciun club.

Gandeste-te cum va fi data viitoare cand mergi in club si cineva te abordeaza. Cand o persoana necunoscuta flirteaza cu tine si nu iti place de ea sau nu ai dispozitie de cochetat si te gandesti sa refuzi, iti va fi frica? Ce motive vei inventa ca sa scapi de propunerile sale si totusi sa nu iti risti viata, asa cum s-a intamplat in cazul de fata?

Hartuirea sexuala este o forma de discriminare si violenta!

Hartuirea sexuala inseamna orice gest, orice comentariu, orice atentie sexuala nedorita din partea unei persoane catre o alta persoana, cunoscuta sau necunoscuta. Hartuiesti sexual pe cineva atunci cand primesti refuzul ei de a te cunoaste, de a vorbi cu tine, de a cocheta cu tine, si tu continui sa insisti. Pare ca e simplu, nu? Oare de ce nu intelege toata lumea ca daca un om (a se citi: femeie) spune “NU!”, inseamna “NU!”?

Victimele sufera! Hartuitorii (nu) platesc?!

Din cauza faptului ca in Noul Codul Penal hartuirea sexuala e definita ca avand caracter repetitiv, fapta savarsita de Nicu Guta dar si alte fapte asemanatoare ale altor hartuitori nu pot fi reclamate si nici hartuitorii nu pot fi pedepsiti pentru ceea ce au facut de fapt, adica pentru hartuire sexuala.

Noul Cod Penal precizeaza ca ,,fapta celui care, in mod repetat, urmareste, fara drept sau fara un interes legitim, o persoana ori ii supravegheaza locuinta, locul de munca sau alte locuri frecventate de catre aceasta, cauzandu-i astfel o stare de temere, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amenda.”

In plus, se precieaza ca se pedepseste, cu inchisoarea de la o luna la 3 luni sau cu amenda, hartuirea care nu are neaparat un caracter sexual: “efectuarea de apeluri telefonice sau comunicari prin mijloace de transmitere la distanta, care, prin frecventa sau continut, ii cauzeaza o temere unei persoane.” Acest paragraf este binevenit, insa definitia hartuirii sexuale are multe probleme.

Foto: Pixabay

Cine te duce de la bal la spital?

Autoritatile trec cu vederea faptul ca hartuirea sexuala in spatiul public este grava. Mai mult, se pare ca ignora sau descurajeaza victimele care suna la 112 pentru a raporta fapte de hartuire stradala. Martorii si martorele la hartuire si violenta asupra femeilor gresesc pentru ca inchid ochii si considera ca nu este problema lor. Gresesc barbatii hartuitori, barbatii agresori care nu accepta faptul ca NU inseamna NU, ca femeilor nu le face placere sa fie haituite, vanate, privite libidinos, atinse, urmarite si amenintate cu violul, cu bataia sau cu moartea.

Pentru toate aceste greseli cine plateste?

„Lasa-ma, nevasta / Ca nu strica sa pierd asa bucatica” (versuri Nicusor Guta, melodia „Arde-le, barbate”)
Tanara nu stia cine este hartuitorul si agresorul sau cand acesta a tras-o de par si i-a dat cu o sticla plina cu bere in cap. Si de ce ai lovi o femeie necunoscuta tocmai in cap pentru simplul fapt ca nu ti-a acordat atentie dupa ce ai hartuit-o sexual?

Cine e Nicu Guta? E un barbat cu o sotie si cu un copil mic acasa!

Oare tanara din club este prima femeie pe care Nicu Guta a hartuit-o sexual si care apoi a devenit si mai violent pentru ca nu stie sa accepte un refuz?
Incadrarea faptelor lui Nicu Guta

Fiul lui Nicolae Guta si-a recunoscut doar partial faptele. In urma faptelor comise, acesta a fost pus sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile de catre procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Petrosani. Aceasta decizie poate fi insa contestata de catre avocatii lui.

Nicu Guta risca pedeapsa cu inchisoarea, iar incadrarea juridica se poate schimba pe parcursul anchetei.
In prezent, hartuitorul este cercetat penal pentru savarsirea a trei infractiuni: tulburarea ordinii si linistii publice, loviri si acte de violenta si amenintare. Da, doar atat!!

Sa ne amintim: a lovit o fata cu sticla in cap: de ce nu e acuzat de tentativa de omor? A batut-o pana a bagat-o in spital pentru ca a incercat sa o agate si ea l-a refuzat. De ce nu e acuzat si de hartuire sexuala?
„Unde-i lege, nu-i tocmeala!” Dar unde nu e lege, putem sa ne tocmim?

Noul Cod Penal nu defineste hartuirea sexuala in termenii corecti. Pentru ca hartuirea sexuala nu este definita corect, conform legilor in vigoare, in prezent, femeilor si fetelor care sunt hartuite sexual le e foarte greu sa-si caute dreptatea si este aproape imposibil, de asemenea, ca hartuitorii sa fie sanctionati corespunzator. Mai mult, cireasa de pe tort abia acum vine: pedepsele din Noul Cod Penal pentru hartuire sexuala sunt mai mici decat in vechiul Cod Penal! Vi se pare tare, nu?

  • Nu avem o definitie corecta a hartuirii sexuale in Noul Cod Penal, dar macar avem pedepse mai mici pentru o problema invizibila pentru autoritati dar zilnica pentru foarte multe cetatene care platesc taxe si impozite.„Cel care bate, da vina pe baston”. Cel care hartuieste, da vina pe haine, cel care agreseaza o femeie, da vina pe victima!

Siti care este problema noastra cea mai mare? Problema noastra cea mai mare este ca acuzam victimele. Reactiile pe care o femeie le primeste dupa ce este victima unei hartuiri sexuale sunt cel mai adesea invinovatiri si reprosuri: ”Nu cumva era imbracata indecent?”, “Nu cumva avea fusta prea scurta?”, “Nu cumva ea l-a provocat?”, “Ce cauta in club in seara de Pasti?” Dar ce cauta in club, in general? Sau in restaurante? Ce cauta in oras? Dar ce cauta afara din casa?

Daca problema ar fi la femeile care ies sa se simta bine, hartuirea stradala s-ar intampla numai noaptea, doar in cluburi, doar in locuri in care se consuma bauturi alcoolice, dar nu este asa! Daca suntem hartuite in drum spre facultate sau chiar in facultate? Sau cand ne intoarcem de la scoala, in drum spre casa? Daca suntem hartuite atunci cand mergem la magazin?

NU, nu victimele sunt de vina pentru ceea ce patesc! Nu hainele, nu locurile in care mergem si nici alcoolul nu sunt motivele pentru care se intampla asta!

Crezi ca esti un barbat puternic si impunator atunci cand atingi o femeie fara vointa ei?
Nici un barbat nu se naste hartuitor sau violator, ci devine asa. Baietii vad de mici in jurul lor comportamente prin care femeile sunt tratate ca inferioare ale barbatilor, ca obiecte sexuale, iar aceste comportamente se preiau si sunt normalizate. „Sunt baieti, e normal sa se comporte asa.”

Nicu Guta a pedepsit-o pe fata care si-a permis sa-l refuze, sa nu-l placa. El a vrut sa o invete o lectie despre care e locul ei (a lasat-o lata la picioarele lui) si sa arate tuturor ca lui, un mascul feroce, un gigolo autentic nu ii scapa niciuna. Ca in melodia tatalui sau, ca tot vorbeam de ce mesaje transmitem baietilor si barbatilor. Nicu Guta a fost educat de un tata care indeamna prin piesele lui la hartuire sexuala asupra femeilor, care promoveaza ideea ca „barbatul adevarat” este cel „fatal” pe care nicio femeie nu indrazneste sa-l refuze!
„Sunt frumos, ce fata am, de gigolo / Mor femeile pe mine, ce misto/ Nici una din sat mie nu mi-a scapat/ Si-acum sigur una m-a reclamat” (versuri Nicolae Guta, melodia „Gigolo”).

  • Nu vrem sa fie pedepsit consumul de alcool, nu vrem pedeapsa pentru toti cantaretii de manele, ci vrem pedeapsa pentru el, Nicu Guta, un cetatean si un barbat care a incalcat legea si care a agresat o cetateana, o femeie.

Sa retinem ca NU conteaza ce etnie are hartuitorul, nici genul muzical pe care il asculta sau il canta, nu conteaza nivelul lui de educatie (pentru ca nici la scoala, nici la facultate, nici la doctorat nu te invata nimeni ca nu ai voie sa hartuiesti sexual) si nici nu conteaza daca bause sau nu alcool atunci cand a comis fapta!

Ganditi-va asa: daca alcoolul ar fi de vina pentru ca anumiti barbati bat femeile sau se iau de ele pe strada ar fi atat de simplu sa eliminam violenta! Am putea interzice alcoolul si gata!

Noi stim ca nu din cauza ca are o etnie si nu alta, stim ca nu din cauza ca e bogat si nu sarac, a hartuit si a batut o femeie. Speram sa stie acest lucru si autoritatile responsabile sa faca dreptate fetei si sa nu ii gaseasca scuze agresorului.

Acest barbat este un agresor, un hartuitor care are un comportament inacceptabil. Nu dati vina pe genul muzical, etnie, faima, sau bautura pentru ce a facut! Vina este exclusiv a lui si a comportamentului sau. Cazul lui Nicu Guta, fiul lui Nicolae Guta, este doar un caz din miile de cazuri care se intampla frecvent, fara ca autoritatile sa ia masurile necesare. Cazul lui Nicu Guta este un caz care a fost mediatizat doar datorita faptului ca acesta este fiul cunoscutului Nicolae Guta. Dar sa ne gandim la cazurile care se intampla in viata de zi cu zi si nu aflam de ele, la cazurile care nici macar nu ajung la Politie din cauza ca victimele sunt intimidate, ignorate si descurajate de catre autoritati, sa lupte pentru dreptate.

Pana cand ne vom preface ca aceasta nu este o problema a societatii si o realitate care nu afecteaza extrem de multe fete si femei?

Suntem femei. Vrem ca atunci cand spunem “nu”,sa fim luate in serios, sa ni se respecte decizia.Vrem sa ne fie respectate libertatea, demnitatea, si spatiul personal. Nu suntem obiecte sexuale, ci cetatene!

Gasit apel, caut apelantii!

Avem nevoie de legi corecte si urgente care sa ne apere in spatiul public. Trebuie sa fim in siguranta atunci cand iesim din casa. Hartuirea sexuala trebuie pedepsita pentru ceea ce este, nu sub alte denumiri precum “lovire” sau “deranjarea ordinii publice”. O persoana nu este ordine publica. Noi, voi, suntem importante/ti pentru ca suntem oameni. Suntem persoane, ar trebui sa fim egali si egale si trebuie sa fim aparati si aparate de autoritatile statului in care traim, stat la care contribuim cu bani din taxe si impozite.

Citeste mai departe >>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri