Nicole Cherry este o mămică tare fericită, iar asta se datorează micuței pe care o ține, în sfârșit, în brațe. Deși, deocamdată, artista ales să o țină departe pe Anastasia de ochii curioșilor, artista a postat un video în care se aude gânguritul de bebeluș al fetiței.
Vedeta a învățat cum să facă față lucrurilor neprevăzute care vin la pachet cu nașterea unui copil, astfel că Nicole Cherry s-a filmat în timp ce îi cânta Anastasiei pentru a o liniști.
Artista i-a fredonat melodia „You are my sunshine”, iar cea mică a reacționat imediat și i-a oferit un gângurit drăgălaș mamei ei.
Nicole a născut primul ei copil în urmă cu o lună
Artista a născut primul ei copil în urmă cu aproximativ o lună. Venirea pe lume a Anastasiei i-a schimbat viața tinerei mămici, care se simte mai împlinită ca oricând.
„E minunată! Nu că-i a mea, dar e minunată, M-am topit, nu mai pot după ea. Doamne, ce frumos! Vă mulțumim pentru mesaje, de asta am vrut să fac un story pentru că am primit enorm de multe. Vă mulțumim pentru toate gândurile bune și ne vedem curând.” a declarat imediat după naștere proaspăta mămică.
Mai mult, artista a povestit cum a ales numele fetiței, încă de când o purta în pântec. Nicole Cherry a spus cum numele Anastasia i-a apărut în vis în perioada în care era însărcinată, iar de atunci a știut cum o va chema pe micuța „cireșică”.
„Abia am așteptat momentul ăsta, în care să le spun tuturor numele. Că am fost întrebată mereu dacă ne-am gândit la nume și mereu le spuneam oamenilor că nu pot spune încă. Anastasia Popa. Anastasiaaaaaa mea! Iar numele Anastasia mi-a apărut într-un vis.” a mărturisit acum câteva luni Nicole.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară