Refuz catre societate. Scrisoare fara titlu

de Alexandra Serban

Dincolo de cuvintele mele sunt trairile esuate, nespuse, simtite prea plenar, prea adanc, prea franc intr-o lume in care in ultimul timp simt doar ca ma scufund. Avem nevoie de dovezi palpabile pentru a inainta, pentru a ne sti scopul, rostul, tinta. Si in caz ca acel ceva dispare, plutim ca o frunza in vant, ca un vapor ce nu isi stie tarmul unde are sa acosteze- ci doar e intr-o lunga croaziera pe acest pamant nestiind cand, cum si daca va ajunge undeva doar plutind prin anotimpuri, vanturi, soare, furtuni, valuri gigant si linistea largului albastru.

Oare cat ne e ingaduit sa traim pe acest pamant? Pana cand implinim visele altora? Pana cand atingem acel "aha" al constientizarilor? Pana invatam sa ne iubim? Sau pana cand esuam intr-un mod atat de indubitabil incat chiar de am vrea sa continuam sa traim, stim ca la fel am actiona? SI atunci... nu ne ramane decat sa cersim timp pentru a accepta ce am realizat stangaci, greoi... mintind, mintindu-ne pe noi. Timp pentru a face pace. Pace cu noi. SI a ne accepta.

Intr-o lume a problemelor, semnele de intrebare sunt izbavitoare. Intrebarile acelea franci ce izvoraresc din noi, cand vrem sa fugim si nu mai avem unde.

Eu nu pot trai fara sa ma copilaresc, fara sa ma fac ca nu exista probleme, fara sa nu rad, sa nu ma prostesc, fara sa nu visez cu ochii atarnati de norii tiviti de razele de soare; fara un entuziasm uneori prostesc de copilaresc la orice, eu ... altfel nu pot trai- simt ca imbatranesc.

Foto: Pexels

Eu cand ma gandesc ca pot totul, pot. Nu am nevoie de altii ca sa imi taie aripile caci am predilectia de a mi le taia si singura - doar ca ma infurii cand altii se napustesc asupra visurilor ce mi le scot in port - sufletul meu vrea doar sa stie ca se poate si asa, traind pentru a visa, visand pentru a trai si a sti ca te poti descurca intr-o lume in care cu totii devin jocuri de puteri, de competitii, de a arata cat de bine pot fi altcineva. Eu ma razvratesc la lipsa respectului. Cum sa iti permiti sa ataci visurile cuiva? Unde e respectul fata de viata celui care sta in fata ta?

Sa stiu ca pot face oamenii sa rada, sa stiu ca trezesc in fiecare pe care il intalnesc pe cale reactii, sa vad cum li se schimba mina cand le soptesc secrete, cand avem discutii in contradictoriu, cand le impartasesc cu suflet deschis ceea ce simt, traiesc, gandesc - eu nu pot trai altfel - e ca si cum nu mi-as mai lasa viata sa curga firesc. E ca si cum un copac nu ar mai avea trunchi, anul zile si mainile noastre degete. Mi-e greu sa nu le pot face asa cum vreau. Si culmea, in ultimul timp simt ca societatea imi impune standarde si moduri de a ma comporta, de a fi, de a ma adapta in aceasta clasare de MATURIZARE. Etape.

Garbo

Ultima actualizare: 22 Ianuarie 2018 @ 05:01

• 
• 

Mai multe despre Garbo