La fel ca și cu Samsung Galaxy Note 10 și 10+, diferențele între cele două modele se regăsesc la cameră, memorie și ecran, dar ambele au în comun stylus-ul S Pen. Terminalele vârf de gamă ale sud-coreenilor vin cu ultimul procesor al companiei, cameră frontală inserată în ecran și mai multe super caracteristici.
Ecranele sunt mai mari decât ale modelelor precedente, dar celebra curbură a ecranului, nelipsită de câțiva ani la Samsung, se păstrează doar pe Note 20 Ultra și nu și pe modelul de bază.
Modulul camerei principale iese destul de mult în evidență, mai ales la Note 20 Ultra, atât ca suprafață ocupată, cât și prin modul în care iese în relief. Este ceva mai discretă la Note 20, care are și o cameră în minus.
Samsung Galaxy Note 20 Ultra - eMAG
Există câteva schimbări de design cu privire la Note 10. Continuă să aibă un buton pentru Bixby, dar butoanele fizice au fost mutate pe partea dreaptă, întrucât S Pen-ul se inserează în partea stângă.
Smartphone-urile Note au fost, în trecut, dispozitivele mari ale clasei de vârf a Samsung, dar acest lucru nu mai e valabil de când modelele Galaxy S au crescut în dimensiuni. Mai ales în acest an, când Samsung Galaxy S20 Ultra, a cărui diagonală de 6,9 inchi este la fel ca cea a lui Note 20 Ultra.
Așadar, avem un ecran Super AMOLED Plus de 6,7 inchi pentru Note 20, cu ratio de 20:9, și un ecran Dynamic AMOLED de 6,9 inchi cu ratio de 19,3:9. Puțină diferență la dimensiuni, dar probabil ceva mai mare la experiență, dat fiind că Note 20 Ultra este unicul dintre cele două cu rată de refresh de 120 Hz.
Comparativ cu anul trecut, s-a păstrat rezoluția FullHD+ pentru „cel mic” din familia Note 20. În cazul modelului de bază, ecranul are o rezoluție de 2400 x 1080 (393 pixeli per inch) și pentru Note 20 Ultra avem o rezoluție WQHD+ (3088 x 1440 pixeli, 496 pixeli per inch), niște valori care arată foarte puțină diferență față de ce am văzut la Note 10.
Samsung Galaxy Note 2020 - oferte
Păstrând puterea predecesoarelor lor, dar cu o baterie mai mare, telefoanele Note 20 dau mai multă viață procesoarelor Exynos 990, pe care le-am văzut și pe Galaxy S20. Ambele modele au 5G (Note 20 vine atât în versiuni 4G și 5G), în timp ce Note 20 Ultra vine doar cu 5G. Note 20 are doar 8 GB RAM, în timp ce Ultra are 12 GB.
Există diferențe și la spațiul de stocare, dat fiind că ambele pleacă de la 256 GB, dar Ultra are și varianta 512 GB cu posibilitate de a crește spațiul de stocare până la 1 TB.
Samsung Galaxy Note 20 Ultra - eMAG
Cu privire la baterii, Note 20 are o baterie de 4300 mAh, în timp ce Ultra are 4500 mAh, la fel ca Galaxy S20+, ambele cu încărcre rapidă de 25W, wireless de 15 W și inversă de 4,5W
Ambele modele vin cu S Pen, acum cu o latență de doar 9 milisecunde (în principiu, cu mai mare precizie decât modelele anterioare) și cu noua funcție de gesturi Anywhere pentru a facilita navigarea. Stylus-ul este considerat de Samsung esențial pentru productivitate.
Samsung Galaxy Note 2020 - oferte
Vorbind și despre jocuri și divertisment, trebuie spus că Samsung a ajuns la un acord cu Microsoft pentru a integra apliciațiile acestora cu instrumentele asociate S Pen. În plux, Xbox Game Pass va fi disponibil pe ambele smartphone-uri Samsung Galaxy Note 20.
Prețurile noilor Note 20:
Samsung Galaxy Note 20 8 GB + 256 GB: de la 959 de euro.
Samsung Galaxy Note 20 Ultra 12 GB + 256 GB:de la 1.309 euro.
Samsung Galaxy Note 20 Ultra 12 GB + 512 GB: de la 1.409 euro.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară