19 August 2019 publicat în Lifestyle 439 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
De primii sa iti amintesti cu iubire, de ceilalti sa te eliberezi...

Sunt 3 categorii de oameni pe care ai face bine sa nu ii uiti niciodata in viata ta. Oamenii care ti-au intins o mana de ajutor, te-au sustinut sau ti-au fost alaturi in momentele tale cele mai grele... Oamenii care ti-au intors spatele, te-au parasit sau au ales sa plece chiar atunci cand aveai cel mai mult nevoie de ei... Oamenii care au contribuit la crearea momentelor tale dificile...

Foto: By LedyX /Shutterstock

Oamenii care te-au ajutat atunci cand ti-a fost cel mai greu

Acestia sunt oamenii pe care ar trebui sa ii tii intotdeauna aproape de tine. Daca nu se poate fizic, atunci tine-i aproape de inima ta, indiferent de drumul pe care veti merge in viata. Aminteste-le cat de importanti sunt pentru tine, adu-le aminte ca si tu esti acolo pentru ei in momentele lor grele. Deschide-ti larg bratele si imbratiseaza-i. Nu conteaza ca zburati impreuna sau individual. Poarta-le recunostinta in suflet. Gandeste-te la ei cu drag si zambeste-le cu inima.

Acestia sunt oameni-comoara, fiinte care daruiesc fiindca le pasa, ingeri cu chip de om care sunt aici temporar sa iti arate ca nu esti niciodata singura, ca bunatatea nu se epuizeaza niciodata pe pamant si ca nu va fi niciodata un caz pierdut. Ei ti-au intins o mana cand ai cazut ca sa iti arate ca te poti ridica si singura si ca, indiferent cat de rau iti poate fi pe moment, nu este un inger cazut, ci un dar al lumii care poate straluci din nou oricand. Ei sunt oamenii care ti-au aratat din nou frumusetea unei zile noi si ti-au pus sclipire nu doar in ochi, ci si in pasi.

Oamenii care te-au parasit atunci cand ti-a fost cel mai greu

Acestia sunt oamenii goi pe dinauntru, cei care nu au nimic de oferit niciodata. Nici lor insisi, nici celorlalti. Nu fiindca se iubesc pe ei insisi prea mult, ci fiindca se iubesc prea putin. Ei sunt acolo doar cand iti este bine si ai ce sa le oferi. Cand tu nu mai poti oferi sau te afli intr-un moment dificil, ei fug. Caci aceasta este modalitatea lor superficiala de supravietuire. Sa nu ii uiti nici pe acestia caci ei ti-au aratat dualitatea si diversitatea lumii, profunzimea si superficialitatea naturii umane.

Sa nu ii uiti, dar nici sa nu ii urasti. Iarta-i pe acestia. Elibereaza-te de ei, elibereaza-i. Lasa-i sa se indeparteze si sa isi vindece propriile rani. Nu au pansamente pentru altii caci si-au lasat ranile sa ii pietrifice. Nu te baza niciodata pe ei. De fapt, ne nastem noi cu noi si in dansul lumii si a universului singura certitudine este dansul propriu. Sa ii tii la distanta lumina de tine si de gandurile tale pana cand lumina ta palpaitoare va straluci din nou cu putere.

Oamenii care au facut sa iti fie greu

Ei sunt primii pe care vrei sa ii uiti, dar ironia sortii face ca acestia sa fie cel mai greu de uitat. Ei sunt cei care ti-au facut ca viata sa iti para mai putin frumoasa decat este, cei care ti-au sters zambetul de pe buze, naivitatea din suflet si focul din priviri cu sau fara acordul tau. Ei ti-au pus piedica si ai cazut. Ei au contribuit la traumele, suferintele si clipele tale dificile.

Ei sunt cei care ti-au lasat urme adanci in suflet si au tropait cu bocancii lor duri pe acolo. Pe ei lasa-i sa plece. Sau fugi TU. Fugi cat poti de tare fara sa te mai uiti vreodata in urma lor. Cu lacrimi sau fara, detaseaza-te de ei. Este la aprecierea ta daca ii uiti sau nu, dar IARTA-I.  Iarta-i si pe ei, dar si pe tine.Ureaza-le de bine la fel cum iti doresti si tie. Si sa nu mai privesti niciodata la ce a ramas in urma lor decat ca sa vindeci, sa cosi, sa lipesti si sa repari.

Foto main: By Kichigin /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri