Iar când spun că “am descoperit” nu mă refer, desigur, la definiția de dicționar. Ci la înțelegerea profundă, chiar spirituală, a ce înseamnă să ai parte de prosperitate în viața ta.
Mi-a luat 35 de ani să înțeleg că banii și fericirea nu se exclud reciproc. Și nu sunt singura. Această credință limitativă este mai răspândită decât am crede.
În urmă cu două decenii, un profesor de la London School of Economics organiza, cu mult entuziasm, o conferință despre economia fericirii. Spre marea lui mirare, în sală au apărut doar opt cetățeni. În 1993, umanitatea nu era pur și simplu pregătită să se uite la faptul că bunăstarea economică are legătură cu ceva atât de efemer, precum… fericirea.
Între timp, lucrurile s-au schimbat. Mult. Prosperitatea a luat locul avuției pe ordinea zi, iar noi nu mai suntem la fel de dispuși să ne sacrificăm fericirea, în numele banilor. Și nici nu trebuie. Este nevoie doar de o nouă viziune, care le include pe ambele.
Am trecut prin acest proces de redefinire într-un mod extrem de personal. Puteam citi mult și bine despre ce înseamnă sau cum se simte prosperitatea pentru alții, însă nu era suficient. Aveam nevoie să experimentez, până ce găseam viziunea care mi se potrivește.
Iată pașii care m-au ajutat să trec de la confuzie la claritate. Îi poți aplica și tu, dacă te afli într-un loc similar sau dacă vrei să faci o schimbare în viața ta, dar nu știi pe ce cale să pornești. :)
-
Stabilește-ți o intenție clară
Care este obiectivul care te motivează și reflectă următorul tău nivel de prosperitate?
Fie că este vorba de echilibrul personal, leadership-ul tău sau chiar relația cu banii, ca o expresie concretă a abundenței, intenția trebuie să te conducă înspre saltul pe care trebuie să îl faci în direcția prosperității.
Pornind de la o intenție clară, înveți să creezi din nimic, folosindu-ți resursele interioare de putere și creativitate.
-
Renunță la ce nu te servește
Al doilea pas important în circuitul manifestării este pregătirea spațiului de manifestare.
Cu alte cuvinte, a venit momentul să renunți la tot ceea ce este neprielnic: emoții, gânduri, situații lipsite de putere, credințe limitative etc.
Da, circumstanțele există, însă credințele limitative și vechile deprinderi sunt, în realitate, cele care ne țin departe de realitatea pe care ne-o dorim.
Când identifici ce te oprește la nivel mental și emoțional, crești și atragi tot ceea ce îți dorești, accesând un alt nivel de leadership personal și prosperitate
-
Asumă-ți
Adevărul este unul singur: banii îți arată unde ai de crescut.
Dacă viziunea ta despre prosperitate include și abundență financiară, atunci va trebui să te uiți la bani direct, să vezi ce te limitează și care este schimbarea pe care trebuie să o faci pentru accesarea abundenței și a prosperității.
-
Educă-ți leadership-ul personal
Cea mai răspândită credință limitativă este aceea că nu avem bani din cauza circumstanțelor exterioare: pentru că cei din jur nu ne validează potențialul sau pentru că nu există suficiente oportunități în piață. Foarte rar, însă, distingem că NOI suntem cei care avem de crescut, pentru a cere și a primi ceea ce ne dorim.
Educarea leadership-ului personal te va ajuta să descoperi unde ai de crescut pentru a manifesta următorul nivel de prosperitate.
-
Definește-ți viziunea
Uneori, nu luăm acțiune pentru că nu avem o viziune clară despre cum am putea reuși.
Alteori, avem o idee, dar nu este suficient de elaborată.
De cele mai multe ori, însă, alegem să nu luăm acțiune pentru că așteptăm, din neant, o viziune măreață care ne va rezolva incertitudinea, neclaritatea, lipsa de resurse etc.
În realitate, accesarea unei viziuni implică un proces prin care trebuie să depistezi, pas cu pas, ce nu se leaga din prima, inclusiv la nivel de resurse.
Viziunea se construiește prin identificarea soluțiilor creative, pentru fiecare aspect neclar din ecuația proiectului tău.
Pentru mine, prosperitatea înseamnă abundență financiară și stare de bine.
Tu ce viziune ai pentru viața ta?
Acest Mini Curs în cinci pași te va ajuta să definești viziunea și să iei acțiunile corecte pentru împlinirea ei.
Oana este Coach Transformațional cu experiență de aproape doua decenii în programe de coaching și leadership transformațional, iar în ultimii zece ani s-a concentrat, în mod particular, asupra practicilor de...
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice