Un dentist poate recunoaste doar dupa dinti un fumator sau o persoana care consuma bauturi carbogazoase ori mananca dulciuri frecvent. Sanatatea dintilor este un subiect care ar trebui sa ne preocupe nu numai atunci cand avem probleme, mai ales ca in cazul danturii este mult mai ieftin sa prevenim decat sa tratam.
Pe masura ce inaintam in varsta, este important sa ne asiguram ca dintii nostri sunt sanatosi, sa reununtam la unele obiceiuri nocive pentru dantura si sa adoptam obiceiuri bune, care sa ne mentina dintii puternici si intacti. Iata care sunt cele mai importante astfel de obiceiuri bune cu ajutorul carora iti poti mentine dintii intr-o stare impecabila cat mai mult timp:
Spala-te pe dinti inainte de culcare
Sfatul dentistilor este sa ne spalam pe dinti de cel putin doua ori pe zi. Curatarea dintilor inainte de culcare este cu atat mai importanta, cu cat in timpul noptii, bacteriile din cavitatea bucala se pot inmulti, iar placa se poate depune mai usor. Spalarea dintilor inainte de culcare reduce numarul acestora si previne depunerea tartrului care erodeaza dantura si cauzeaza carii.
Spala-te corect pe dinti
Spalarea corecta a danturii este la fel de importanta precum frecventa cu care o faci. In mod normal, ar trebui sa te speli pe dinti cel putin doua minute pentru a te asigura ca ai indepartat toate resturile de mancare si ti-ai curatat bine dintii. Daca nu esti sigura ca iti periezi corect dintii, poti cere sfatul medicului stomatolog sau poti testa una dintre aceste periute de dinti performante, care indeparteaza de pana la 10 ori mai multa placa bacteriana si elimina petele inestetice care apar pe smalt. Daca nu esti sigura de tipul de periuta pe care ar trebui sa il alegi, iata aici o serie de sfaturi utile te pot ajuta sa scapi de orice dilema si sa optezi pentru una care sa iti mentina sanatatea si frumusetea danturii.
Nu uita sa iti cureti si limba
Placa bacteriana se poate acumula si pe limba, aceasta fiind principala sursa a respiratiei urat mirositoare. Bacteriile care se acumuleaza pe limba se pot raspandi apoi si in jurul dintilor, mai ales in zona gingiilor, fiind responsabile de cele mai multe probleme ale danturii. Multe dintre periutele moderne de dinti au o suprafata speciala destinata curatarii acestei zone, astfel incat sa elimini cu succes placa bacteriana si sa te bucuri de o respiratie frumos mirositoare mai mult timp.
Bea apa dupa fiecare masa
Daca nu ai cum sa te speli pe dinti dupa fiecare masa, chiar si un pahar de apa poate fi benefic pentru dantura ta. Apa scade aciditatea din cavitatea bucala si poate fi de ajutor in prevenirea erodarii danturii, contracarand efectul acid al unor bauturi sau mancaruri.
Limiteaza consumul de zahar
Zaharul in sine nu ne strica dantura, ci acizii care raman in gura dupa ce consumam bauturile sau dulciurile care il contin. Acesti acizi „sapa” in smaltul dintilor, ii erodeaza si favorizeaza aparitia cariilor, inclusiv a acelor carii interdentare, greu de observat si tratat in faza incipienta. Fructele cu aciditate ridicata, ceaiul sau cafeaua au un efect similar, motiv pentru care este recomandat sa le consumi cu masura.
Nu amana vizitele de rutina la dentist
Oricat de bine ti-ai ingriji dantura, o vizita la medicul stomatolog o data la sase luni este obligatorie. Pe langa controlul de rutina, iti poti face un detartraj si un periaj profesional, care sa indeparteze orice urma de placa bacteriana si sa iti redea culoarea naturala a danturii. De asemenea, in timpul vizitelor regulate la dentist poti descoperi din timp orice problema si o poti trata inainte sa se agraveze.
Sursă foto: Shutterstock /Copyright: fizke
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară