6 Noiembrie 2019 publicat în Lifestyle 21 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
O listă de particularități culinare japoneze mai puțin cunoscute în România, dar extrem de interesante.

Cultura japoneză este, cu siguranță, una dintre cele mai interesante din lume, iar popularitatea ei este într-o continuă creștere și în România. Totuși, chiar dacă am împrumutat felurile tradiționale japoneze și le-am îmbrățișat cu mult entuziasm, încă nu suntem complet conectați la ce implică bucătăria din Țara celor o mie de lacuri. De altfel, deși sunt feluri tradiționale, modul în care se consumă sushi sau ramen în România sau în Europa diferă în unele aspecte față de cum sunt aceste mâncăruri servite în țara lor de origine. Poți avea oricând acces la mâncare japoneză ce se livrează prin foodpanda.ro în București, și, în plus, noi îți propunem o listă de particularități culinare japoneze mai puțin cunoscute în România, dar extrem de interesante. 

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Când se pune busuioc sub pernă - Tradiții și semnificații Top 10 rețete de preparate tradiționale românești pentru masa de Crăciun - mâncăruri autentice de sărbători Boboteaza: semnificație, tradiții și obiceiuri în România

Felurile de mâncare și maniera zgomotoasă de a le consuma

În general, meniul unui japonez care alege să mănânce la un restaurant conține supă și okazu, adică fel principal. Spre deosebire de cultura europeană, în care supa este mâncată înaintea felului principal, japonezii preferă să o lase pe final, îndeosebi din cauza faptului că aceasta vine întotdeauna foarte fierbinte. Chiar dacă supa conține tăiței sau alte alimente greu de manevrat fără tacâmurile cu care suntem noi obișnuiți, adică lingura și furculița, japonezii mănâncă exclusiv cu bețișoare.

Desigur, o urmare a acestui obicei este reprezentată de nivelul ridicat de zgomot produs de cei care mănâncă într-un restaurant. După ce sorb supa, japonezilor le mai rămân de consumat doar tăițeii, care și ei sunt sorbiți tot cu zgomot până când nu mai rămâne nimic în castron. Nimeni nu este judecat pentru zgomotul produs, ceea ce dovedește că el este parte din cultura niponă. 

Crăciun și revelion pe rit vechi - Tradiții și semnificații ale sărbătorilor de iarnă pe stil vechi Cum să te bucuri de Paște fără grija kilogramelor în plus? Află ce meniu să adopți de la Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates 5 obiceiuri care te vor ajuta să ai o locuință confortabilă și sigură

Cum se gătește mâncarea și ce alimente predomină

Mâncarea japoneză poate fi consumată crudă, fiartă, prăjită, la grătar sau chiar marinată. Este, poate, cea mai ofertantă bucătărie din punct de vedere al formei de prezentare a mâncării, iar pentru varianta crudă există și o denumire specifică: sashimi. Bucătăria japoneză este bogată în fructe de mare și pește, grație poziționării geografice, însă poți găsi și carne de porc sau vită la restaurante. Totuși, acestea sunt destul de scumpe. 

Vegetarienii trebuie să fie atenți

Din păcate, există și o categorie de oameni pentru care bucătăria japoneză poate să prezinte mici capcane. Vegetarienii trebuie să fie foarte atenți atunci când merg să cineze într-un restaurant nipon, pentru că deși li se vor oferi meniuri vegetariene, acestea pot conține și preparate cu pui, de exemplu. Dacă ești vegetarian și vrei să mergi să cinezi în Japonia, citește cu atenție meniul înainte de a-ți comanda un fel de mâncare. 

Secretele oamenilor de succes: 5 obiceiuri zilnice care te pot ajuta să-ți atingi obiectivele Femeile puternice au aceste obiceiuri care le ajută să își atingă potențialul maxim 5 metode naturale de a-ți întări imunitatea în această perioadă

Sosul de soia nu se toarnă peste mâncare

Foarte popular și în România, grație aromei sale deosebite și a capacității de a da un gust mai bun multor mâncăruri, sosul de soia are parte de un tratament special în Japonia, acolo unde este foarte folosit pentru un plus de aromă adus orezului sau bucățelelor de sushi. Sosul nu se toarnă peste mâncare, ci trebuie pus pe o farfurie, iar mâncarea este pusă peste sos. Dacă dorești să adaugi bolului tău de orez niște sos de soia, atunci va trebui să pui sos pe fundul unui alt bol, în care să muți ulterior orezul. Japonezii sunt foarte reticenți cu privire la folosirea într-un alt mod a sosului. 

Deserturile nu sunt foarte ofertante

Cel mai iubit desert de către japonezi este clătita. Există foarte multe clătitării care abordează rețete care mai de care mai variate și inedite, însă trebuie menționat că japonezii nu sunt mari amatori de desert. În general, răsfățul dulce pe care ți-l poți oferi este format din elemente împrumutate din cultura vestică. 

10 obiceiuri sănătoase în sarcină Pregătirea pentru școală: 5 idei practice pentru dimineți relaxate Sub semnul Vibrației NUMEROLOGICE 5: Cum ni se schimbă destinele în iunie 2024

Așadar, dacă alegi să faci o călătorie în Japonia pentru a experimenta din obiceiurile culinare ale niponilor, nu trebuie să te aștepți să fii impresionat de deserturi. Totusi, modul în care asiaticii tratează mâncarea este unul aparte și te va surprinde cu siguranță.

Foto homepage: Imagine de Juan Emilio López Gallardo de la Pixabay


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri