Asemenea battle-uri pe care le vedeam cândva în filmele americane, întâmplate printre blocurile din New York, desigur interpretat cu eleganță și introduse în context, Iuliana și Costin Ghinea obișnuiesc să împartă invitații în două tabere, fete și băieți, și împreună cu ei să încingă o competiție a cântului și al voiei bune, care ajunge să fie extrem de bine primit de toți cei care-l experimentează, iar un astfel de exemplu avem în materialul video de mai jos.
https://www.tiktok.com/@prestige_orchestra/video/7280849947967180064
„Este o bucurie să găsim deschidere înspre a construi astfel de momente interactive și, trebuie să recunoaștem că nu primim refuzuri, din contră. De fiecare dată toată lumea s-a implicat cu tot sufletul și, trebuie să-ți recunosc, că iese un moment din acela cu care oricine se poate lăuda pe social media pentru că, pe lângă faptul că este extrem de frumos, vesel, antrenant, este și exagerat, îmi place mie să spun, de amuzant. Altfel, ne știți deja că atunci când citim bucurie în ochii oamenilor pentru care iubim să ne facem arta, suntem cei mai fericiți și împliniți. De altfel, acesta este DE CE-ul Prestige Orchestra, dragilor, să vă aducă bucurie, voie bună, amintiri frumoase, fericire!”, a declarat Iuliana Ghinea, co-fondator Prestige Orchestra.
Prestige Orchestra, singurul ONE BAND SHOW din România
Fondatorii proiectului Prestige Orchestra, Iuliana și Costin Ghinea, alături de o echipă de oameni foarte motivați, s-au unit cu o viziune comună: „Producerea de divertisment muzical de înaltă calitate, pentru a crea amintiri de neuitat”.
Conceptul ONE BAND SHOW by Prestige Orchestra propune un program full-night prin care participanții vor avea parte de muzică live de cea mai bună calitate și de un spectacol interactiv continuu.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate