Nelipsită din viața oricărei femei, ascunde în ea toate secretele și lucrurile noastre intime, este accesoriul ce se schimbă în funcție de modă, de colecții, ținute sau anotimp, dar rămâne mereu partenerul nostru cel mai fidel. Jean-Claude Kaufmann chiar a scris, cu mult umor, o carte dedicată acesteia, „Geanta, o mică lume plină de iubire”. Însă, ce te faci când interiorul ei devine un haos, în care nu reușești să găsești niciodată nimic? Descoperă mai jos cum ai putea să îți organizezi geanta într-un mod eficient.
Un sfat înainte de drum
Indiferent de mărimea sau modelul genții tale, există soluții pentru a o organiza eficient. O geantă de dimensiuni mari, de exemplu, devine repede imposibil de gestionat dacă toate lucrurile sunt puse în ea de-a valma. Pentru a-ți fi mai ușor, apelează la truse pentru fiecare categorie de obiecte aflate în geanta ta. Kit de frumusețe, obiecte esențiale, medicamente etc. Iar dacă vrei să îți schimbi geanta cu o alta, în funcție de ținută, este suficient să transferi aceste truse dintr-un loc în altul.
Obiectele indispensabile
Sunt obiectele de care nu ne despărțim niciodată. În această categorie intră cheile, abonamentul pentru mijloacele de transport în comun și portofelul, ideal unul cu suport pentru carduri bancare, buletin, permis auto, card de sănătate etc. Tot un tovarăș nelipsit din viața noastră este telefonul mobil. Este recomandat să existe un loc bine stabilit pentru acesta, eventual un buzunar al genții, pentru a avea rapid acces la el și pentru a-l proteja de eventuale zgârieturi. Pe piață găsești o gamă largă de folii telefoane pentru protecția ecranului, precum și carcase, în modele diferite și simpatice, care îți pot fi de ajutor în acest sens.
Kitul de igienă și sănătate
După ce ți-ai pregătit cu atenție obiectele indispensabile, gândește-te la obiectele mici de care ai putea avea nevoie în mod regulat. Un pachet de șervețele, uscate sau umede, o sticlă mică de apă, tampoane de urgență și/sau șervețele sanitare. Pentru a fi precaută, nu uita câteva medicamente pentru dureri abdominale, crampe sau migrene, câțiva plasturi, precum și un balsam de buze, o cremă de mâini și un pachet de gumă de mestecat.
Kitul de frumusețe
Orice femeie vrea să fie mereu atractivă și pregătită pentru orice situație, așadar anumite obiecte de frumusețe nu ar trebui să lipsească din geanta ta. Nu este necesar să iei cu tine tot sertarul cu cosmetice, ai nevoie doar de câteva care să te ajute la nevoie. Așadar, încearcă să pui în trusa ta o mostră din parfumul preferat, un mini deodorant, un mini rimel, o pudră iluminatoare și un luciu de buze sau un ruj. De asemenea, nu ar trebui să îți lipsească o perie de păr pliabilă, o pensetă, o oglindă mică și un elastic de păr.
Alte obiecte esențiale
Acum că ai stabilit exact care sunt obiectele fără de care nu te-ai simți pregătită să înfrunți o nouă zi, te poți concentra pe celelalte lucruri de care, uneori, este posibil să ai nevoie. De exemplu, un pix și o mică agendă. În funcție de sezon, o eșarfă, o umbrelă pliabilă, ochelari de soare, o pereche de ciorapi de rezervă. O sacoșă pliabilă pentru eventualele cumpărături de peste zi. Dacă petreci mult timp în mijloacele de transport în comun, optează pentru un eBook reader care ocupă foarte puțin spațiu. Dacă ești genul care poartă tocuri de 12 centimetri și dacă geanta ta este una generoasă, de ce nu, poți purta în ea și o pereche de balerini pliabili.
Atemporală, se potrivește cu orice, practică și elegantă. Geanta ideală seamănă puțin cu mica rochie neagră: căutarea ei este lungă, dar odată pusă pe braț, ne întrebăm cum ne-am descurcat fără ea până atunci.
Sursa foto:De la Kostikova Natalia /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară