Cu toate că nici până astăzi cercetătorii nu au găsit niște explicații științifice pentru relația strânsă dintre natură și sănătatea organismului uman, acest tip de relaționare este unul intens promovat de forurile medicale.
Timpul petrecut în natură stimulează starea de bine a organismului
Nu este nevoie de studii științifice pentru a simți prin propria experiență că petrecerea unui scurt timp în natură stimulează, chiar în mod inconștient, starea de bine. Anumite studii recomandă cel puțin 2 ore pe săptămână pe care să le petreci în mijlocul naturii, pentru a-ți păstra sănătatea fizică și psihică a organismului. Deși nu s-au găsit anumite dovezi ale acestei relaționări dintre natură și om, expunerea la bacteriile din natură te ajută să îți păstrezi sistemul imunitar activ, contribuind și la cultivarea unei stări psihice liniștite.
Astfel, persoanele care trăiesc într-un mediu natural sau în apropierea unui colț de natură și au mers cel puțin 2 ore pe săptămână, au resimțit scăderea presiunii arteriale, a ritmului cardiac, iar sistemul imunitar s-a întărit. Totodată, alte studii au relevat faptul că se reduc riscurile de a face diabet de tip II.
Ieși periodic din zgomotul orașului
Viața urbană, din cauza stresului provocat de traficul intens și zgomotul autovehiculelor, din cauza aerului poluat, este unul dintre factorii care se asociază cu riscul crescut de boli psihice. Petrecerea timpului într-un mediu natural, ferit de toată agitația urbană, previne și ameliorează simptomele depresive, prin scăderea nivelului de cortizol, numit și hormonul de stres, fiindcă acesta este responsabil și cu activarea instinctului de luptă sau de fugă.
În schimb, plimbările prin parc, pădure, admirarea peisajelor, a unui lac, privitul și ascultarea păsărilor și orice altceva care favorizează interacțiunea cu natura oferă organismului arme de luptă împotriva anxietății, stresului și depresiei. Relaxarea mentală în mijlocul naturii determină creierul uman să producă serotonină și endorfine, substanțe chimice care sunt responsabile cu funcționarea sistemului nervos la un nivel ridicat și într-un mod natural pentru el.
Fă mișcare!
Lipsa activităților de mișcare determină mai multe boli, unele dintre ele cu repercusiuni grave pentru starea de sănătate a organismului tău, și anume obezitatea, hipertensiunea, îmbătrânirea precoce, riscul dezvoltării mai multor tipuri de cancer. Activitățile fizice, indiferent de vârstă, presupun un timp de mișcare pe care să-l faci regulat.
Forurile medicale recomandă mișcarea mai mult în natură, și nu numai în sala de fitness, pentru că ieșirea și practicarea unor sporturi în natură, precum alergarea, întăresc musculatura și articulațiile, fortifică sistemul osos, întăresc sistemul imunitar, întind pielea și asigură un somn mai lung și odihnitor. Pentru alergare, medicii recomandă folosirea unor pantofi sport adecvați și de calitate.
Mișcarea contribuie la îmbunătățirea funcției cognitive
Creierul uman este unul dintre organele cele mai solicitate ale organismului uman, de aceea are nevoie și de „un combustibil” esențial care să-l ajute, și anume oxigenul. Oxigenarea insuficientă a creierului cauzează afecțiunea numită hipoxie, adică întreg organismul manifestă o stare de oboseală, apar amețelile, stările de confuzie, respirația greoaie, fața palidă, amorțeala mâinilor și a picioarelor.
Aceste simptome apar deoarece creierul nu primește suficient oxigen și sânge, iar scăderea accentuată a celor din urmă determină, în anumite cazuri, accidentul vascular cerebral.
Totodată, alimentația săracă în vitamine și minerale, excesul de grăsimi, fumatul sau alcoolul favorizează oxigenarea insuficientă a creierului. Motiv pentru care, o alimentație sănătoasă asociată și mișcarea într-un mediu ferit de poluarea atmosferică specifică spațiului urban sunt esențiale pentru sănătatea organismului.
Crește capacitatea de concentrare și creatoare a copiilor
Joaca este una dintre activitățile principale pentru sănătatea fizică și psihică a copiilor. Activitățile derulate în spațiul interior al apartamentului sau al casei pot crește riscul de ADHD, gradul de agresivitate, spre deosebire de timpul petrecut în natură, care sporește capacitatea de concentrare a copiilor datorită stimulilor naturali, socializării cu alte persoane și, mai ales, interacțiunii cu mediul relaxant al naturii.
Totodată, activitățile desfășurate în natură contribuie la dezvoltarea creativității, deoarece copiii se simt în largul lor, pot să alerge, să strige, să exploreze natura. A fi creativ înseamnă a simți bucuria de trăi și de a te simți, mai ales emoțional, în siguranță.
Timpul petrecut în natură aduce multe beneficii stării tale fizice și psihice, pentru că natura îți oferă nenumărate prilejuri de a fi eficient în viața cotidiană, de a te rupe de rutină și oboseală, de poluarea informațională și de stresul urban și, nu în cele din urmă, te ajută să vezi că, deși îmbătrânește trupul, sufletul prinde viață și ai din plin bucuria de a trăi.
Foto fr si main: Imagine de Khusen Rustamov de la Pixabay
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri