Paltoanele scurte de damă sunt preferate de cele mai active dintre noi, de cele care vor să aibă libertate în mișcare și care investesc în aspectul lor vestimentar ca să fie elegant și actual.
Paltoanele scurte sunt cu atât mai impunătoare decât trenciurile, cu cât aceste te obligă să fii ceva mai pretențioasă când vine vorba despre alegerea ținutei. Piese vestimentare confortabile și clasice, acestea se poartă în sezonul rece, de dinainte de iarnă și te inspiră pentru un look puternic și feminin. Le poți purta cu pantofi cu toc, pantofi sport sau cu ceva bocăncei. Cu umbrela potrivită se poate defila în paltoane scurte chiar și în zilele ploioase. Plus că nu dau semne să se demodeze prea curând și se potrivesc și minionelor care au dificultăți în a alege ce li se potrivește.
Palton scurt negru de damă
Din seria de paltoane scurte, am ales unul negru care să te ajute să obții o ținută elegantă și rafinată. Cochet, acesta nu este cambrat ceea ce înseamnă că stă lejer pe corp și că tu te simți grozav. Are trei nasturi aurii pe mijloc, care sunt în contrast cu modelul ținutei, iar buzunare sunt funcționale în lateral. Gulerul ascuțit îi conferă un look cool.
Il poti comanda aici
Palton scurt roșu
Un alt model de paltoane elegante este unul pe roșu. Acesta se poate purta întreaga zi, dacă ai planificată una cu multe umblete. Te ajută să adaugi ținutei tale o notă rafinată - parte din colecția Roze acesta este într-un roșu intens. Are croială dreaptă, gulerul strident și este căptușit pe interior.
Îl poți comanda aici
Palton scurt cu puf
Paltoanele scurte pot avea o notă pretențioasă dacă apar cu ceva blăniță decorativă. Noi am găsit unul pe muștar de la La Donna. Poate fi atât o ținută casual, cât și una office, acesta având puf galben și la mâneci, și la guler. Croiala este confortabilă, buzunarele sunt discrete și capsele ascunse care îi asigură închiderea îi lasă un aspect interesant. Este confecționat din lână și deci foarte călduros.
Îl poți comanda aici
Palton scurt cambrat
Strâmt pe corp, acest palton de damă pune în evidență siluetele și te arată grozav pentru că are un design modern. Are mâneci lungi cu terminații în nasturi metalici, iar în laterale dispune de nasturi de ambele părți pentru detalii glamour. Gulerul este lăsat, deci poți accesoriza jacheta cu o eșarfă colorată.
Îl poți comanda aici
Palton în carouri
Doamnelor le plac paltoanele scurte în carouri, mai ales unele în culori de toamnă care se potrivesc cu acest sezon friguros. Mânecile lungi se termină cu manșete cusute, iar gulerul este ascuțit. Șase nasturi negri ornamentează ținuta cu inspirație, cât să arate grozav atât în completarea unei rochii, cât și cu o pereche de pantaloni.
Îl poți comanda aici
Foto fr si main: By Oleg Gekman /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri