Fie că este vorba despre o pereche de balerini comozi ori de o pereche de stiletto cu tocul de 10 cm, există câteva modele de pantofi care nu trebuie să lipsească din nicio garderobă. Poate fi tentant să cumperi toți pantofii aflați la reducere sau acel model șic pe care l-ai văzut la prietena ta, însă trebuie să recunoști că deja nu ai când să îi porți nici măcar pe aceia de acasă. Adevărul este că fiecare dintre noi avem câteva perechi preferate, pe care le purtăm în permanență și câteva perechi destinate ocaziilor speciale, iar restul pantofilor abia dacă sunt băgați în seamă o dată pe an. Unii dintre ei sunt deja demodați, dar nu ne vine să scăpăm de ei, tocmai pentru ca nu i-am purtat destul astfel încât să considerăm că misiunea lor s-a încheiat.
Dacă dulapul tău de pantofi este plin, poate ar trebui să iei niște decizii radicale. Așa că, apucă-te de un inventar rapid și decide ce păstrezi și ce dai deoparte, iar pe viitor, cea mai bună abordare este să mergi doar la outlet pantofi. În plus, de fiecare dată când vei achiziționa o pereche nouă, va trebui să îi faci loc renunțând la una veche.
Dacă îți surâde ideea noastră, am pregătit o listă scurtă cu perechile de pantofi pe care trebuie să le ai în permanență în garderobă, astfel încât să îți fie mai ușor atunci când vei începe să te organizezi.
1. Pantofi cu toc negri
Acesta este modelul clasic, pe care îl vei folosi cel mai des și pentru o perioadă lungă de timp. Evenimente speciale, aniversări, întâlniri importante la birou sau o cină romantică, toate reprezintă motive pentru a te încălța cu pantofii cu toc negri. Poți opta pentru rochii elegante, fuste ample, blugi sau pantaloni scurți, în funcție de evenimentul și locația în care vei merge.
2. Pantofi cu toc nude
Ideali pentru sezonul cu vreme caldă, pantofii cu toc nude se potrivesc atât la ținutele casual, cât și la cele formale. O combinație clasică este formată din jeanși deschiși la culoare, cămașă albă și pantofii cu toc nude. De asemenea, rochițele vaporoase de vară, în culori pastelate, vor fi foarte bine puse în valoare dacă vei purta acești pantofi versatili.
3. Sneakerși albi
Pentru momentele în care vei alege o ținută casual, sneakerșii albi sunt o alegere care nu va ieși niciodată din tendințe. Poți opta pentru ei atunci când mergi în parc, la shopping sau când te vezi cu prietenii în oraș. Combină-i cu o fustă scurtă de blugi sau o rochie sport, dar și cu rochii lungi, de vară, cu multe volane.
4. Balerini
Sunt de neînlocuit dacă ești genul care adoră stilul elegant și confortul. În special dacă obișnuiești să mergi mult pe jos, o pereche de balerini reprezintă cea mai potrivită alegere. Ei sunt confortabili și feminini, permițând alegerea unor ținute care nu se pretează a fi purtate cu sneakerși ori alte modele de pantofi sport fără toc.
5. Botine
Acestea sunt, poate, cel mai versatil model de încălțăminte, putând fi purtate atât în combinații de ținute sport, rock, elegante, boho, dar mai ales, nu sunt afectate de anotimp, fiind adecvate atât iarna cât și vara. Poți alege dintre nenumărate modele, în funcție de preferințele personale: cu botul rotund sau ascuțit, cu toc subțire sau pătrat, cu fermoar sau cu șiret.
Începe chiar acum să îți organizezi dulapul cu pantofi și asigură-te că ai deja aceste modele de încălțăminte. Dacă mai ai de lucrat, în funcție de sezon, poți începe să achiziționezi produse de calitate, astfel încât să te poți bucura de ele pentru mult timp de acum încolo.
Sursa foto: www.piqsels.com
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri