Oferta de produse pe care le poți dărui unui bărbat parcă nu e atât de diversă ca cea dedicată femeilor, iar dacă prietenul, iubitul sau soțul tău are și o fire mai pretențioasă, misiunea descoperirii unui dar potrivit devine și mai dificilă. Există, însă, câteva opțiuni cu care nu vei da greș, pentru că reprezintă elemente esențiale din orice garderobă masculină stilată.
Îți venim, așadar, în ajutor cu propuneri care sunt 100% pe placul partenerului tău!
Pantofi pentru ținute elegante
Cu o pereche de pantofi nu dai niciodată greș, asta este confirmat! Partenerul o să aprecieze cadoul tău, mai ales dacă îi cunoști atât de bine gusturile și te pliezi pe acestea! Cu pantofii eleganți, rata de a da greș e spre zero, asta pentru că dacă jobul nu îi impune un dress code business, cu siguranță vor fi evenimente la care va avea ocazia să îi poarte: nunți (poate chiar a voastră!), botezuri, petreceri.
Asigură-te că alegi un model de calitate, de preferat pantofi pentru bărbați, din piele naturală, cu un design modern, adaptabil, în culori neutre (negru, maro, bleumarin sau nuanța coniacului).
Și bărbații poartă geantă!
Sigur, ca să ai succes garantat cu un astfel de cadou trebuie să ai siguranța că partenerul tău ar purta una. Însă, e foarte important să nu te bazezi exclusiv pe convingerile tale date de obișnuințele lui anterioare. S-ar putea ca o geantă să îi completeze ținuta, s-ar putea să fie genul lui, dar să rămână la categoria accesorii netestate. Toate au un început; s-ar putea să îl definească atât de mult, să îi completeze atât de frumos ținuta, încât să facă din geantă un obiect indispensabil. Bineînțeles, poți să încerci un duo imbatabil: pantofi din piele și o geantă elegantă! Ca să faci combinație reușită între acestea, poți consulta specialiștii din magazinele de profil sau să arunci un ochi pe ghidul de combinații pe care îl propun site-urile acestor magazine.
Curele din piele pentru că… niciodată nu are suficiente
La capitolul acesta, lucrurile sunt și mai simple, pentru că o curea intră în categoria accesorii indispensabile. Așa cum la femei se aplică regula niciodată nu sunt prea multe în ceea ce privește gențile, pantofii, rochiile, cam așa stau lucrurile în cazul bărbaților: niciodată nu au prea multe curele! Poți opta pentru modele elegante, care adaugă plusul necesar pentru un look complet elegant și rafinat.
Bărbații sunt din ce în ce mai preocupați de imaginea lor, iar acest lucru este cât se poate de firesc. Trăim vremuri în care imaginea vorbește, deseori, în numele nostru. Tocmai de aceea, cadourile propuse sunt o alegere optimă, dar și un ajutor real pentru bărbații care au nevoie să fie ghidați în alegerea pieselor care le vin bine, care sunt moderne. Negreșit, accesoriile și încălțămintea din piele sunt atuurile unui bărbat modern care ține la imaginea sa.
Sfatul specialiștilor în domeniu este ca accesoriile să fie discrete, să completeze ținuta, nu să o pună în plan secund. Aspectul pe care ar trebui să îl ai mereu în vedere este că partenerul tău este cel cadorisit, iar uneori nu e suficient să îi cunoști gusturile, ci să poți să intervii dacă acestea nu sunt conforme cu tendințele, dacă nu îl reprezintă, sfaturile tale și un cadou potrivit pot face diferența în stilul lui vestimentar.
Foto fr si main: Imagine de insidehenderson de la Pixabay
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri