Femeie, imi pare rau!

Imi pare rau pentru fiecare moment care s-a transformat in uitare, pentru atunci cand am mimat prezenta mea desi nu eram cu adevarat langa tine. Aveam fantezii despre un trecut si un viitor ideal, intr-un peisaj distant. Am alunecat in aventuri pe care nu le vedeam decat in vise. Era inocent. Am crezut ca tu nu vei observa. Ti-am subestimat puterea perceptiilor.

Nu a fost prima data.

Imi cer iertare pentru acele momente cand am simtit ca „te iubesc”; cuvintele imi apareau in minte, dar nu le-am rostit... Nu le-am lasat sa fie spuse. Atunci cand ne-am cunoscut imi promisesem sa te primesc in fiecare clipa si ca am sa o fac din adancul inimii, dar mi-am reprimat aceasta vulnerabilitate.

M-am speriat… si imi pare rau. As fi putut sa ma lupt cu o suta de barbati pe campul de lupta dar n-am putut sa stau alaturi de tine si sa jur ca ne vom uni in trup, minte si spirit. Am vrut sa ma leg de tine la un nivel profund. Dar eram inca un copil. Imi pare rau.

Foto: Shutterstock.com; femeie, divin feminin

Atunci cand oceanul vietii m-a absorbit cu frumusetea sa inspaimantatoare, am evadat in tine. Si nu mi-am dat seama ca de fapt tu ma minunai cu frumusetea ta. Am crezut, in mod arogant ca fiecare moment pe care il traiesc in iubire ma indeparteaza de viata mea, in loc sa realizez ca fiecare moment in afara iubirii, era unul cand ma chinuiam de fapt la marginea vietii, nefericit si fara sens.

Nu putem sa fugim de ceea ce suntem, cine suntem si unde suntem.

Imi cer iertare pentru momentele cand am fugit de acest adevar.

Au fost momente cand i-am lasat pe toti ceilalti sa ma tina departe de tine, in loc sa ma adancesc in frumusetea ta autentica, pura. Cultura ne spune ca imbatranirea nu este naturala, ca ridurile trebuie acoperite, parul indepartat, corpul inmiresmat si bronzat cu raze electrice. Te tinem in preajma pana cand imbatranesti si apoi te gonim si te dam la o parte, pentru a ramane in umbra, privindu-te in oglinda si lacrimand dupa o tinerete pierduta. Dar o parte a femeii devine chiar mai frumoasa pe masura ce imbatraneste. Imi cer iertare pentru orbirea noastra!

Au fost momente cand am pretuit spiritul zeitelor, indepartandu-ma de carne. Nu stiam ca trupurile noastre frumoase sunt o expresie a spiritului. Imi cer iertare pentru aceste momente. In clipele grele, cand erai ranita si incercai sa iti vindeci ranile, ma gandeam cum sa ma razbun pe tine. Am fugit catre alta ai carei ochi dansau in lumina lunii, in mod usor diferit, dar nu la fel de profund ca ai tai.

Erau momente cand diferentele dintre masculin si feminin pareau un abis. Si nu imi dadeam seama ca acelea erau clipele cand energiile noastre pluteau impreuna. Trebuia doar sa te tin in brate si sa te pretuiesc si sa te inteleg.

Iarta-ma pentru momentele cand am incercat sa fug de emotiile tale si am incercat sa ma ascund de gratia ta materna; pentru momentele cand nu te-am iubit mai mult. Dar te iubesc mai mult decat stii. Si acum nu imi e frica sa admit ca am nevoie de tine. Odata am plans si am reusit sa imi ascund atat de repede lacrima, ca tu sa nu poti vedea. Nu stiam atunci ca lacrimile ne purifica spiritual. Imi pare rau ca nu am impartit acel moment vindecator cu tine. Nici macar cu mine insumi nu am indraznit sa faca asta si nu am lasat viata sa se manifeste prin mine.

Sunt pentru totdeauna mut, pentru totdeauna indragostit de tine, de ceea ce esti, de modul cum creezi si ai grija de frumusetea asta care suntem noi doi; sunt fascinat de modul cum tu percepi adevarul a ceea ce este cu atata tandret, pentru a-l releva intr-o durere adanca.

Nu am sa las sa se piarda magia dintre noi. Nu si de data acesata. De data aceasta afirm cu toata puterea mea interioara si te las si pe tine sa o faci din interiorul tau, caci noi suntem o oglinda perfecta si imperfecta, unul pentru celalalt.

Multumesc.

Foto: Shutterstock.com; femeie, peisaj

Garbo

Ultima actualizare: 28 Noiembrie 2014 @ 04:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo