Toamna și iarna, paturile pufoase se pot dovedi cea mai inspirată investiție. Mai ales când temperaturile din casă nu sunt cele mai prietenoase și ajungi acasă înfrigurat după câteva ore de umblete pe afară și deja simți mirosul de iarnă. Ne-ar părea rău ca acest sezon să te ia prin surprindere și să nu fii pregătită cu o păturică. Așa că am ales pentru tine câteva plușate care să te ajute să treci peste nopțile și zilele când nu vrei decât să stai în pat și să te relaxezi.
Pătură cozy de Crăciun
Poate că este prematur să faci cumpărături de Crăciun, dar pentru că ne mai despart doar două luni până la sărbătorile de iarnă, ne-am gândit că ar fi ocazia perfectă să faci cumpărături în avans. Pentru serile când vei ajunge acasă și nu vei vrea decât să te ghemuiești într-o pătură comodă, cu o cană de ciocolată caldă în brațe, am zis că aceasta cu tematică de iarnă ar fi perfectă - este roșie, din material sintetic.
O poți vedea aici
Pătură moale pentru dormitor
O pătură pufoasă, foarte pufoasă, în care să te pierzi atunci când ai nevoie să te încălzești și să stai cât mai comod, cât să uiți de frig. Eventual savurezi și un ceai lângă o prăjitură de casă, poate chiar o turtă dulce sau ceva cu dovleac. Păturica este disponibilă în trei culori - roz, albastru și bej - vine la pachet cu un ursuleț de pluș care păstrează cu grijă accesoriul pentru tine.
O poți vedea aici
Pătură turcoaz pentru cameră
Parte dintr-o colecție specială, această pătură pentru living sau dormitor, într-un turcoaz superb, este foarte plăcută la atingere, fină, flaușată și cu finisaj de bună calitate. Într-o cromatică deosebită, obținută dintr-un pigment deloc toxic, aceasta se poate integra în orice încăpere, indiferent de stilul adoptat pentru mobilier.
O poți vedea aici
Pătură albă imitație blană
Din categoria pături moi, am găsit una care poate fi ceva mai pretențioasă când vine vorba de întreținere, dar care se vede extraordinar în orice încăpere ai alege să o pui. Aceasta te duce cu gândul la serile petrecute în camera bunicii, când făcea căldură la sobă și când tu ascultai povești de la ea, strânsă ghem într-o păturică precum aceasta - albă ca zăpada și moala ca blana.
O poți vedea aici
Pătură în franjuri
În combinații de roșu cu negru, această pătură este puțin mai subțire, dar suficient de comodă pentru a o plăcea pentru cât de simpatică este la vedere. Este foarte interesantă ca aspect, fără să aibă neapărat ceva aparte. Este simplă, este modernă, este discretă și faptul că are aspectul ăla neglijent o face cu atât mai versatilă.
O poți vedea aici
Pătură împletită din lână
Confecționată din lână merinon, această pătură este țesută manual, ceea ce o face prețioasă și importantă. Aceasta este fină și nu zgârie, izolează termic foarte bine deci păstrează căldura când o pui peste tine. Este obținută prin tricotare, iar asta îi conferă un look rustic autentic, astfel că va completa camera cu inspirație.
O poți vedea aici
Pătură multicoloră din bumbac
Cu diverse forme geometrice, această pătură are un design aparte și este spectaculoasă ca înfățișare. Subțirică, este suficient de călduroasă cât să devină o preferată de-a ta. Este o combinație de culori calde, confecționată din bumbac și decorează tare drăguț locuința. Îți va deveni poate cel mai cool și confortabil articol decorativ din camera grație temei tradiționale.
O poți vedea aici
Foto fr si main: By Nesolenaya Alexandra /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară