Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), acest lucru îi poate ajuta să lege conexiuni foarte puternice cu persoanele de a căror energie se simt atrași sau cu care se simt confortabil. Pe de altă parte, dacă simt un disconfort în prezența unei persoane, vor căuta să evite contactul și persoana cu totul, dacă le va fi posibil.
“Totodată, fiind atât de conectați cu trăirea interioară, pot demonstra o intuiție fantastică. Ori, dacă își dau voie să o asculte, pot lua decizii extrem de bune, atât pentru ei cât și pentru cei care au încredere în opinia lor. Pot tinde să ia decizii mai degrabă bazate pe emoții și sentimente, decât pe ce are logică sau sens.
Persoana kinestezică este genul care învață făcând, prin mișcare, prin „a pune mâna” pentru a putea trăi și integra cunoștințele pe deplin. Pentru ei, experiența practică este mult mai valoroasă decât cea teoretică pentru că trăirea interioară este modalitatea cea mai firească de a dobândi abilități și cunoștințe noi.
Tind să fie persoane introvertite și să aibă un ritm propriu. Motivul este nevoia lor de a trece experiențele printr-un filtru personal, interior, înainte de a oferi un răspuns sau un feedback de orice fel. Acest lucru poate fi deranjant pentru un vizual, spre exemplu, care este extrem de rapid și are nevoie ca lucrurile să fie făcute ieri”, explică psihologul.
Cum recunoști un Kinestezic?
Kinestezicii sunt persoane care pun accent mai mult pe mod în care se simt decât pe modul în care arată. Astfel, vor fi tentați să aleagă, mai degrabă, ținute lejere, plăcute la atingere, în detrimentul celor „frumoase” sau „la patru ace”.
Foto: De la Pixel-Shot /Shutterstock“În conversația cu alții, preferă să stea mai aproape de interlocutor din nevoia de a se conecta cu acesta, de a-i simți starea atunci când vorbește. Acest lucru poate deveni deranjant, de exemplu, pentru un vizual, care are nevoie de distanță între el și interlocutor, ca să poată avea imaginea de ansamblu asupra situației.
În privința relațiilor, cel mai probabil limbajul iubirii pentru un kinestezic cel al atingerilor. Din acest motiv, atunci când va simți nevoia să se apropie de cineva sau se va simți mai apropiat de o persoană, va avea impulsul să îmbrățișeze, să atingă sau să stea mai aproape de acel om. În timp ce, în cuplu, poate fi un lucru dorit – excepție făcând situația în care partenerul/a nu are acest sistem predominant – în context formal poate crea confuzie, disconfort sau conflicte”, continuă psihologul Andra Tănăsescu.
Din perspectiva limbajului corpului, persoanele kinestezice se evidențiază prin faptul că-și țin deseori privirea îndreptată mai mult în jos, predominant spre partea dreaptă. Atunci când îți vorbesc, mențin o tonalitate joasă, exprimându-se la un volum ceva mai redus, articulând cuvintele lent și cu pauze multe între ele. Respirația este profundă, lentă, predominant abdominală.
“Stau, de regulă, cu capul aplecat către față, având mușchii relaxați și detensionați. Îi poți observa prin faptul că tind să își țină mâinile foarte mult în jurul corpului și, dacă au obiecte plăcute la atingere în jurul lor, jucându-se constant cu acelea. Pentru că sunt profund conectați cu emoțiile lor – și ale altora, uneori – aceștia pot fi văzuți des înroșindu-se la față, chiar dacă vorbesc sau doar ascultă ceva cu interes”, afirmă psihologul.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural