De la primele zile în care termometrul a arătat temperaturi în scădere ne-am dedicat o mare parte din timp cumpărăturilor, căutând pulovere, cizme călduroase și căciuli. Știm că iarna este un anotimp în care trebuie să avem mare grijă de pielea noastră, de confortul nostru și de cele mai multe ori avem tendința să ne îmbrăcăm cu cât mai multe haine, tocmai pentru a ne proteja împotriva frigului.
Cu toate acestea, în zilele friguroase nu trebuie să renunțăm la aspectul elegant și estetic, ci trebuie doar să acordăm un pic mai multă importanță pieselor vestimentare pe care le cumpărăm. Așadar, am pregătit câteva sfaturi care vor transforma dulapul tău mai puțin inspirat pentru sezonul rece într-unul care te va entuziasma și te va ajuta să faci față frigului de afară într-o manieră elegantă.
Paltonul, o piesă obligatorie
Investește într-un palton dama. Această piesă vestimentară este versatilă și poate fi purtată cu succes atât la o pereche de cizme elegante, cât și la bocanci sau apreschiuri. La o simplă căutare pe internet, vei găsi extrem de multe modele care te vor surprinde plăcut. Noi îți recomandăm să alegi culori neutre, precum crem, negru, gri sau bleumarin, și îți garantăm că ținuta ta va fi chic imediat ce te vei îmbrăca. Nu doar că vei fi superbă, dar vei fi și protejată împotriva frigului.
Șalul, pata de culoare în miez de iarnă
Șalul este accesoriul perfect pe care îl poți purta alături de paltonul monocrom. Încearcă să alegi un șal din lână sau cașmir, în culori tari, tocmai pentru a da personalitate ținutei tale. Chiar dacă totul în jur este înghețat și rece, puțină culoare te va binedispune și vei atrage și toate privirile.
Pălăria sau bereta, nelipsite în zilele reci
Nu spunem că eleganța ar putea fi știrbită de purtarea unei căciuli în zilele extrem de friguroase, dar o pălărie sau o beretă în stil franțuzesc cu siguranță vor da un aer distins și modern look-ului tău. Poți opta pentru cele din lână, pentru un plus de căldură, sau din strofă, pe piață existând modele suficiente pentru a mulțumi chiar și cea mai sofisticată și pretențioasă femeie.
Rochii tricotate, un plus de feminitate
Un astfel de obiect vestimentar este esențial dacă îți dorești un dulap pregătit de iarnă. Purtarea unei rochii tricotate va îmbina confortul cu eleganța, iar tu te vei simți excelent pe tot parcursul zilei. De asemenea, acordă importanță și accesoriilor: o curea din piele sau o brățară vor face minuni cu ținuta ta.
Cardiganele, un element simplu și elegant
Garderoba ta de iarnă trebuie să includă măcar un cardigan lung, pe care îl vei putea purta atât la o ținută elegantă, cât și la una casual. Îți va oferi căldură, dar și un aer boem și modern, fiind ușor de asortat. Îți recomandăm să alegi culori neutre, precum bej, negru sau maro.
Cizmele lungi, perfecte pentru orice ținută
Cizmele lungi vor avea grijă ca picioarele tale să fie protejate împotriva temperaturilor scăzute, dând în același timp o notă extrem de sofisticată outfit-ului creat de tine. Fie că sunt cu toc sau fără, acest model este potrivit atât pentru rochii, blugi sau fuste, cât și în combinație cu un palton sau cardigan lung.
Mănușile, un accesoriu elementar
Zilele friguroase au efecte nocive asupra pielii noastre și, în afară de crema pe care trebuie să o aplicăm zilnic, mănușile sunt extrem de importante pe parcursul iernii. Mai mult, alese atent, acestea vor da un plus de eleganță oricărei ținute.
Desigur, în funcție de preferințele fiecăreia dintre noi, putem adăuga în lista pieselor vestimentare esențiale pentru o iarnă elegantă și haina de blană, care cu siguranță va atrage multe priviri.
Sursă foto: Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară