IN ACEST ARTICOL:

Pilatesul, metoda de antrenament care, în urmă cu două decenii, a revoluționat lumea fitnessului, are la bază un sistem complex de exerciții, ce contribuie la remodelarea corpului și la îmbunătățirea posturii. Unele mișcări din pilatesul tradițional au fost adaptate la nevoile pacienților, de către specialiști. Astfel, a luat naștere pilatesul clinic, o metodă terapeutică renumită în străinătate, care ajută în procesul de recuperare după unele intervenții chirurgicale și boli precum cele musculo-scheletale, cardiovasculare, respiratorii, urologice și neurologice.

Recuperarea după traumatisme este rapidă și eficientă

Pilatesul a fost dezvoltat la începutul secolului al XX-lea, în Germania, de către Joseph Pilates, un antrenor de sport, pasionat de culturism, box, jiu-jitsu, yoga și fitness. Filosofia acestui antrenament poate fi rezumată în celebra frază a inventatorului său: „Dezvoltă corpul într-o manieră echilibrată, corectează posturile greșite, reîncarcă trupul, mintea și spiritul”.

Pilatesul clinic respectă principiile de bază ale pilatesului tradițional, iar unul dintre obiectivele sale principale se referă la corectarea posturilor greșite, activarea și întinderea musculară, creșterea tonusului muscular. Metoda este utilizată și pentru pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală sau o accidentare, recuperarea după traumatisme fiind rapidă și eficientă.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de pilates dezvăluie 10 metode prin care puteți arde zilnic mai multe calorii Cum gestionăm greutatea în vacanță? Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates oferă sfaturi pentru mese echilibrate și activități benefice Cum scăpam de celulită? Află de la Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates

Tratamentul fizioterapeutic, ce folosește această metodă, are la bază o varietate de exerciții special alese pentru fiecare afecțiune a pacientului, care sunt efectuate sub supravegherea terapeutului. Mișcările au amplitudine mare. Acestea sunt line, corelate cu respirația și controlate de către pacient. „Un principiu fundamental al pilatesului este centralizarea. Mai exact, toate mișcările trebuie să pornească din centrul energetic al corpului, din abdomen. Noțiunea de «centru» («powerhouse», așa cum o numea Joseph Pilates) se referă la cel mai profund strat de mușchi, care asigură stabilitatea coloanei și a pelvisului. Acest aspect este deosebit de important în prevenirea și tratarea durerii lombare, una dintre cele mai întâlnite probleme de sănătate la nivel mondial”, a precizat Elena Ispas (foto), fiziokinetoterapeut în cadrul Clinicii Fizio-Life Medica.

Cum ne putem hidrata corespunzător pe timpul verii? Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates dezvăluie câtă apă trebuie să bem și ce alimente și fructe să consumăm! Cum să te bucuri de Paște fără grija kilogramelor în plus? Află ce meniu să adopți de la Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates Grăsimea abdominală poate cauza grave probleme de sănătate. Cori Grămescu dezvăluie planul revoluționar prin care poți slabi 30 de cm în talie în 6 luni

Crește capacitatea pulmonară și antrenează mușchii respiratori

Pilatesul clinic scade greutatea corporală, previne osteoporoza, crește mobilitatea articulară, elasticitatea și forța musculară, îmbunătățește flexibilitatea. Totodată, beneficii s-au constatat în afecțiunile cardiovasculare (scade nivelul colesterolului și presiunea sangvină, îmbunătățește circulația, reduce formarea aterosclerozei), în bolile respiratorii (crește capacitatea pulmonară, antrenează mușchii respiratori, țesuturile sunt mai bine oxigenate), în afecțiunile neurologice (susține coordonarea și echilibrul, stimulează activitatea cerebrală).

Pilatesul clinic este eficient și în problemele de sănătate ce apar la nivelul aparatului urinar și reproducător. Mai exact, metoda ameliorează incontinența urinară, îmbunătățește funcția sexuală și contribuie, totodată, la întărirea planșeului pelvin pre și postnatal. Succesul pilatesului clinic nu se raportează doar la realizarea și controlul total al exercițiilor, ci și la faptul că individul devine conștient de capacitățile și limitele sale. „Mintea este implicată în efectuarea corectă a fiecărei mișcări. Pe tot parcursul ședințelor de pilates clinic, pacientul se concentrează asupra respirației conștiente, corpului și execuției exercițiilor, reușind, în acest fel, să se detașeze de orice tensiune emoțională și să se relaxeze fizic și psihic”, a specificat Elena Ispas, fiziokinetoterapeut al Clinicii Fizio-Life Medica.

Impactul major al obezității în apariția diabetului de tip 2 și importanța unui stil de viață sănătos Un nou studiu evidențiază rolul esențial al mamelor în reducerea obezității infantile prin activitate fizică Cori Grămescu dezvăluie planul revoluționar prin care slăbești 30 de cm în talie în 6 luni

Beneficiile în recuperarea medicală sunt confirmate de studii științifice

Pilatesul clinic susține un stil de viață activ și sănătos. Acesta se practică de două-trei ori pe săptămână. În țări precum SUA, Marea Britanie, Germania și Australia, metoda este nelipsită din programele de recuperare medicală, beneficiile sale fiind confirmate de mai multe studii. Spre exemplu, un studiu publicat în Journal of Clinical Medicine, în 2022, susține utilizarea terapeutică a pilatesului în managementul sclerozei multiple, o boală progresivă a sistemului nervos central. Metoda este considerată eficientă pentru cei care suferă de scleroză multiplă, aceasta putând îmbunătăți, printre altele, echilibrul, mersul și funcțiile cognitive ale pacienților.

Farmec deschide la Cluj al 28-lea magazin din rețeaua națională Ciclul menstrual – de la dureri lunare, mituri, dezechilibre hormonale la stare de bine. Recomandări de la Claudia Buneci, expert în medicină feminină funcțională 5 metode naturale de a-ți întări imunitatea în această perioadă

Conform unui alt studiu, publicat în Irish Journal of Medical Science, în 2022, la pacienții cu dureri cronice de gât nespecifice, pilatesul clinic este o metodă sigură și eficientă pentru a ameliora durerea și reduce dizabilitățile. Potrivit oamenilor de știință, pilatesul clinic îmbunătățește rezistența mușchilor flexori ai gâtului, postura și mobilitatea coloanei vertebrale cervicale. Terapia trebuie efectuată doar de către un fizioterapeut certificat în Metoda Pilates Clinic.

Fiind o metodă care se bazează pe conștientizarea și înțelegerea profundă a fiecărei mișcări, exercițiile nu pot fi efectuate de copiii mici sau de persoanele cu probleme psihice, potrivit specialistului Fizio-Life Medica, clinică dotată cu aparatură modernă și completă de fizioterapie. În cadrul clinicii, sunt utilizate și tehnici de kinetoterapie pasivă, activă sau cu aparate, toate acestea fiind adaptate nevoilor pacientului.

Sezon nou, început nou: Rutina de sport ideală pentru toamnă Top 10 trenduri de lifestyle pentru 2024 Activități distractive și relaxante pentru a te detensiona

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri