Comunicat de presă
* Pentru a veni în sprijinul persoanelor în vârstă sau cu dizabilități, care nu pot ieși din casă în perioada aceasta, compania lansează alături de Glovo și de Fundația Regală Margareta a României o linie telefonică specială de preluare a comenzilor.
Din grijă pentru cei care au nevoie de sprijin în această perioadă, Kaufland România introduce noi facilități în serviciul de livrare la domiciliu din cadrul parteneriatului cu Glovo.
Cu sprijinul Fundației Regale Margareta a României, Kaufland România și Glovo oferă persoanelor de peste 65 de ani și celor cu dizabilități posibilitatea să comande telefonic, printr-o linie specială dedicată.
Kaufland România va asigura livrarea gratuită la domiciliu și plata ramburs a produselor, pentru a-i sprijini în această perioadă. Aceștia pot apela la numărul de telefon 0720.00.95.95 (tarif normal), în intervalele luni-sâmbătă: 08:30-21:30 și duminică: 08:30-20:00 și pot plasa comenzi, la o distanță de maximum 6 km față de magazinele Kaufland implicate în acest program. Achitarea produselor se va face în numerar, la livrare, pentru a veni în sprijinul vârstnicilor care nu folosesc instrumente digitale de plată.
Linia telefonică creată este momentan disponibilă în toate cele 14 orașe din rețeaua Glovo - București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Oradea, Brăila, Galați și Pitești.
Echipele de voluntari ale Fundației Regale Margareta a României vor lucra intens împreună cu cele din magazinele Kaufland și curierii Glovo pentru a pregăti comenzile și pentru a onora toate livrările în aceeași zi și a-i ajuta astfel pe cei care nu se pot deplasa la cumpărături și nu folosesc internetul.
Prin serviciul Hotline va fi disponibil un sortiment de 250 de produse alimentare de bază, hrană pentru animale, articole de igienă și de curățenie.
Totodată, Kaufland România rămâne alături de clienți în această perioadă dificilă și îi asigură că magazinele vor rămâne deschise și vor fi în continuare bine aprovizionate, datorită implicării deosebite a întregii echipe și a partenerilor săi.
Magazinele Kaufland oferă măsuri de siguranță și protecție sporite, fiind dotate cu dezinfectant de mâini gratuit pentru clienți și angajați, geamuri de protecție la casele de marcat, benzi de semnalare a distanței de siguranță și signalistică ce promovează mesajele de prevenție.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară