TOPORAȘI

Toporașii (Viola odorata), aceste flori micuțe și delicate care aparțin familiei Violaceae, de un parfum divin, ne încântă cu prezența lor la fiecare început de primăvară. Mai sunt cunoscuți și sub numele de viorele, micșunele sau violete, iar specia lor este originară din Asia Mică. Unii o mai numesc și floarea echinocțiului deoarece perioada sa de înflorire este chiar în timpul echinociului de primăvară, iar grecii antici spuneau despre gingașul toporas că ar fi floarea zeiței iubirii, Afrodita, și că ar purta noroc în dragoste. Niște flori la fel de frumoase și fragile precum iubirea însăși…

Îi vedem în grădini, în curți, dar și în poieni, livezi, în întinderile de păduri, apărând spontan ca și când menirea lor e să uimească, să înflorească și să fericească. Când vedem toporașii colorați că se întind la picioarele noastre ca niște covorașe violete în locurile cele mai neașteptate, parcă și inima ni se umple de bucuria acestor gingașe minunății. Pare însă că nimeni nu a vorbit despre ei mai frumos( și pe măsura delicateții lor fragile) decât poeta Magda Isanos (1916-1944) și de aceea vă invităm să vă delectați cu aceste versuri cu parfum de violete care îi aparțin:

TOPORAȘI

de Magda Isanos

Cu sacu-i plin de banalităţi s-a prezentat
şi anul ăsta zâna primăvară,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parcă-ar fi venit întâia oară.

Contrazicându-mă cu mine însumi şi-n sfârşit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus să văd ce flori au răsărit
în parcul vast şi gol de lângă noi.

De mult nu mă-ncercase aşa dor
de viaţă şi călcam nerăbdătoare;
simţeam cum se-nfioare sub picior
pământul umed, fecundat de soare.

Copacii goi mi s-au părut încântători -
Parcă-aş fi vrut să-i strâng în braţe să-i sărut
(trecusem până-atunci de-atâtea ori
pe lângă ei şi nici nu i-am văzut)

Iar ceru-albastru, vag, nedefinit
(ca rochiile care ies la spălat),
cu capul dat pe spate l-am privit
şi l-am găsit de-a dreptul minunat.

Pe urmă-am dat de toporaşi lângă-un stejar
erau aşa de-albaştri, delicaţi -
ca nişte firmituri lăsate-n dar
de primăvară, printre pomi-ntunecaţi.

M-am aplecat cu inima bătând,
dar când era să-i rup, nici eu nu ştiu
de ce şi cum, dar mi-a venit în gând
că pentru ei paharu-i un sicriu.

Şi m-am întors spre casă mai agale,
c-o oboseală fericită-n paşi,
iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale,
în schimb aveam în suflet toporaşi.

Foto fr si main: Olexandr Panchenko /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 2 Aprilie 2024 @ 08:04

• 
• 

Mai multe despre Garbo