Citiți o poezie frumoasă care circulă pe internet și care îi este atribuită lui Osho, textul amintindu-ne să apreciem și să ne bucurăm de frumusețea vieții.
Osho: Viața stă mereu sub semnul primăverii
"Viaţa este plină de o splendoare divină
Dar noi nu suntem conştienţi de asta.
Suntem atât de adânc adormiţi
Foto: Kedsirin.J /Shutterstock
Încât nu încetăm să îi neglijăm frumuseţea.
Este viaţa cea mai apropiată de perfecţiune,
Cea mai frumoasă, cea mai magnifică.
Nu poate fi îmbunătăţită în vreun fel.
Noi suntem însă adormiţi
Şi de aceea nu putem avea nici o conexiune cu ea.
Este ca şi cum ar fi primăvară
Iar pomii înfloresc
Şi păsările cântă
Iar vântul dansează printre ramurile copacilor
Şi tu eşti adormit.
Nu ai cum să simţi razele soarelui ce vin spre tine
Printre copaci
Şi imaginile frumoase
Create de ele în jurul tău.
Nu ai cum să vezi florile, culorile lor.
Nu ai cum să zăreşti dansul
Copacilor şi al vântului.
Nu ai cum să ştii nici măcar că eşti într-o grădină!
Nu ai cum avea vreo conexiune cu primăvară.
Rămâi închis în tine însuţi.
Poţi avea un coşmar
Şi poţi suferi în coşmarul tău.
Poţi să strigi, să jelesti şi să plângi.
Acest lucru nu are însă vreo legătură cu realitatea
Din jurul tău.
Foto: S. Splajn /Shutterstock
Exact la fel este situaţia omului.
Viaţa stă mereu sub semnul primăverii
Dar omul trebuie să fie treaz
Pentru a şti asta, a simţi asta, a iubi asta.
Şi, de îndată ce ai gustat bucuria
Care te înconjoară, eşti religios
Din cauza mulţumirii care se înalţă în tine
Şi a recunostiintei şi rugăciunii înălţate în tine."
(Osho)
Foto homepage: Romolo Tavani /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri