Cine suntem atunci când societatea și toate vocile din jurul nostru care ne spun cum ar trebui să fim și ce ar trebui să fim… tac mâlc? Cine suntem atunci când nu facem lucruri pentru alții, când nu trăim pentru alții, când nu vedem binele doar în alții, ci și în noi înșine? Oare nu am fost condiționați să credem că nu suntem suficient, că nu suntem destul, că nu suntem îndeajuns, îndeajuns de buni, de frumoși, de deștepți, de… orice? Cine suntem atunci când nu ne mai interesează ce cred, ce gândesc sau ce spun alții despre cum am putea să fim?
Ce facem atunci când nu mai încercăm să trăim visurile celorlalți sau când nu ne mai autotorturam încercând să ne încadrăm în mulajul așteptărilor altora? Când cad toate măștile, condiționările, standardele de frumusețe și individualitate, toate proiecțiile altora asupra noastră… cine suntem noi? Ne îmbrățișăm, ne iubim și ne mulțumim că suntem în viață și că ne-am născut? Ne onorăm că suntem cum suntem? Ne iubim un pic mai mult decât o facem? Ne privim prin aceiași ochi ai iubirii cu care ii înconjurăm pe ceilalți? Poate că ar fi timpul să începem să o facem.
Descoperiți o poezie care a făcut înconjurul internetului și care ne îndrumă să ne regăsim pașii înapoi spre noi înșine, reînvătându-ne acceptarea de sine și iubirea de sine. Îi aparține lui Erin Hanson, o poetă tânăra născută în Brisbane, Australia, și bloggeriță încă de la vârstă de 11 ani, devenită ulterior cunoscută pe Instagram. Erin Hanson a devenit populară datorită talentului ei de a exprima atât de multe trăiri și sentimente prin intermediul poeziei, iar puterea versurilor sale a atins inimi din lumea întreagă.
Aceasta este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite poezii ale sale:
“NU.”
Nu ești vârsta ta,
nici mărimea hainelor pe care le porți,
nu ești o greutate,
nici culoarea părului tău.
Nu ești numele tău,
sau gropițele din obrajii tăi,
Ești toate cărțile pe care le citești,
și toate cuvintele pe care le rostești,
Ești vocea ta de dimineață,
și zâmbetele pe care încerci să le ascunzi,
Ești dulceața din râsetele tale,
și fiecare lacrimă pe care ai lăsat-o să cadă,
Tu ești melodiile pe care le cânți atât de tare,
Când știi că ești singur,
Tu ești locurile în care ai fost,
și locul pe care îl numești acasă,
Tu ești lucrurile în care crezi,
și oamenii pe care îi iubești,
Ești fotografiile din dormitorul tău,
și viitorul la care visezi,
Ești făcut din atâta frumusețe,
Dar se pare că ai uitat,
Când ai decis că ești definit
de toate lucrurile care nu ești.
Erin Hanson
Foto fr si main: Billion Photos /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate