Comunicat de presa
Cea mai recentă producție a studiourile Disney, „Dumbo”, este un spectaculos film de aventuri regizat de Tim Burton, care duce povestea clasică a elefănțelului cu urechi mari pe noi culmi nebănuite.
„Ideea de a fugi cu circul mă urmărește de mulți ani. Nu mi-a plăcut niciodată ideea de circ cu animale captive, clovni, acte nesăbuite de cutezanță. Dar am înțeles mereu conceptul din spatele circului, nebuneasca idee de a te alătura unei familii de ciudați, de marginali, de oameni care nu își găsesc locul în societatea așa-zis normală. Practic despre asta este filmul”, spune regizorul Tim Burton.
Povestea s-a născut acum mai bine de șapte decenii și i-a atras imediat atenția lui Walt Disney care a transformat-o într-un film. Versiunea originală animată a lui „Dumbo” a fost lansată pe 23 octombrie 1941, fiind unul dintre primele filme realizate după ce Disney și-a deschis studiourile din Burbank. Filmul a fost un succes, câștigând numeroase premii Oscar.
„Imaginea lui Dumbo este deja un simbol în întreaga lume. Oamenii știu instant că Dumbo este elefănțelul cu urechi mari. Poate că nu își aduc aminte fiecare moment din poveste, însă și le amintesc cu siguranță pe cele tandre. Acesta e genul de poveste care devine parte a sufletului în copilărie”, spune producătorul Derek Frey.
Frey, care este directorul companiei de producție a lui Tim Burton, a avut prima dată ideea de a transforma „Dumbo” într-un film fantastic de acțiune acum cinci ani, când a primit un scenariu semnat de Ehren Kruger.
„Când l-am citit, ceva s-a mișcat în mine. Am simțit că e ceva proaspăt și nou, dar care îi aduce un tribut originalului”, spune Kruger. „Ne este ușor să ne identificăm cu Dumbo pentru că toți suntem defecți într-un anume sens, însă Dumbo ne arată că aceste defecte sunt ceea ce ne face speciali.”
În vreme ce Kruger era hotărât să mențină spiritul filmului original, el știa că pentru a face un feature de acțiune e nevoie să extindă povestea. „M-am întrebat cum ar fi dacă Dumbo chiar ar fi un pui de elefant zburător, într-un circ real, ce impact ar avea asupra existenței celorlalți oameni din acea lume. Așa că mi-am propus să explorez felul în care ar relaționa oamenii din lumea circului cu călătoria lui Dumbo”.
„Ne-am propus să explorăm partea umană a acestei povești și să o punem în context istoric. În filmul de animație, Dumbo zboară la final. Noi am vrut să vedem cum ar reacționa lumea dacă ar afla de la început că acest pui de elefant poate să zboare”, adaugă producătorul Justin Springer.
În noul film, Max Medici, proprietarul unui circ, îl roagă pe un fost star al lumii circului, Holt Farrier, și pe copiii lui, Milly și Joe, să aibă grijă de un pui de elefant cu urechi supradimensionate, de care toată lumea râde. Dar când ei descoperă ce talent ascuns are puiul de elefant, botezat Dumbo, toată viața li se schimbă. Elefantul poate să zboare, iar asta transformă circul într-o afacere de succes, cu ajutorul unui investitor - V.A. Vandevere. Însă, nu peste mult timp ies la lumină secrete întunecoase.
Din distribuție fac parte Colin Farrell (Holt Farrier), Michael Keaton (V.A. Vandevere), Danny DeVito (Max Medici) și Eva Green (Colette Marchant). „Dumbo” este regizat de Tim Burton, iar scenariul este semnat de Ehren Kruger.
O poveste specială
Povestea lui Dumbo are o lungă istorie în spate, datând din 1939, ca poveste Roll-A-Book - o cutie cu mici clapete pe care cititorul le rotea ca să citească povestea. Autorii Helen Aberson și Harold Pearl au scris povestea „Dumbo, elefantul zburător”, iar când Walt Disney a cumpărat drepturile de autor, a publicat 1.430 de copii ale cărții.
La început, povestea a fost transformată într-un film scurt. Însă producătorii, conduși de Walt Disney, au tot dezvoltat proiectul, până când acesta a ajuns un film de 64 de minute, despre un fermecător pui de elefant numit Dumbo.
Povestea din filmul de animație e spusă prin ochii lui Dumbo, iar oamenii sunt doar personaje contextuale. Noul film al lui Tim Burton, însă, este o aventură fantastică ce extinde nu numai acțiunea, ci și transformă oamenii în personaje centrale, un pretext pentru a spune altfel povestea puiului de elefant în lume.
„E o poveste foarte simpatică. Ideea unui elefant zburător e atât de populară și de iubită de oameni, mai ales pentru că e ceva primar și simplu”, spune regizorul.
Filmul este distribuit de Forum Film România și va avea premiera în cinematografe pe 29 martie, fiind disponibil în format 3D și IMAX 3D, subtitrat și dublat.
SINOPSIS:
Un remake al filmului animat cu același nume din 1941 și bazat pe celebra carte a scriitorilor Helen Aberson și Harold Pearl, filmul urmărește aventurile extraordinare ale lui Dumbo, un elefant cu totul neobișnuit.
Holt Farrier, un veteran de război și fost star al circului, își găsește viața întoarsă cu susul în jos atunci când se întoarce din război. Proprietarul circului, Max Medici, îi invită pe Holt și pe copiii săi, Milly și Joe, să aibă grijă de un elefant nou-născut ale cărui urechi supradimensionate îl fac obiectul ridiculizării într-un circ deja zbuciumat. Dar când ei descoperă că Dumbo poate zbura, circul are parte de o revenire incredibilă, atrăgând persuasivul antreprenor V.A. Vandevere, care recrutează elefantul special pentru cel mai nou spectacol de divertisment, „Dreamland”. Dumbo atinge noi culmi alături de fermecătoarea și spectaculoasa artistă, Colette Marchant, până când Holt află că sub poleiala sa strălucitoare, „Dreamland” este plin de secrete întunecate.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural