Citiți trei povestiri interesante care circulă în lumea online, cu un mesaj puternic, și din care putem afla cum să ne găsim fericirea și drumul în viață și să facem față provocărilor și obstacolelor pe care le întâlnim în cale. Lecturarea lor nu durează mai mult de 10 minute!
Povestirea nr. 1: Nu mai căuta fericirea...
Odată, demult, într-un sat uitat de lume, trăia un bătrân în căsuța lui… Ceilalți săteni însă erau sătui până peste cap de el căci era întotdeauna posac, se plângea non stop și era într-o dispoziție tare proastă. Pe măsură ce anii, treceau, el devenea tot mai nesuferit și cuvintele sale din ce în ce mai răutăcioase și pline de venin. Ceilalți oameni din sat făceau tot ce le stătea în putință ca să îl evite căci nefericirea și stările lui proaste erau contagioase. Bătrânul stârnea pur și simplu sentimentul de nefericire și în ceilalți.Dar într-o zi, la împlinirea vârstei de 80 de ani, s-a întâmplat un lucru incredibil… În sat s-a răspândit o veste că fulgerul: “Bătrânul este fericit astăzi, nu se mai plânge în legătură cu nimic, nu mai este ursuz, ba chiar zâmbește și fața parcă îi este luminată”, șopteau oamenii între ei…
La auzul veștii, întreg satul s-a strâns în curtea casei bătrânului. “Ce s-a întâmplat cu tine?”, l-au întrebat sătenii.
“Nimic special”, a răspuns bătrânul. 60 de ani am căutat fericirea și a fost inutil așa că acum am decis să trăiesc fără fericire și să mă bucur pur și simplu de viață. De aceea sunt fericit în acest moment.”
Morala povestirii? Nu mai căuta fericirea, ci bucură-te de viață.
Autor: Anonim; Foto: Memo Angeles /Shutterstock
Povestirea nr. 2: Bolovanul din drum
În vremuri de demult, trăia un rege puternic, stăpân peste un regat mare și prosper. Ce a făcut el însă într-o zi? Ei bine, într-o noapte, când nimeni nu era prin preajmă, și-a pus câțiva dintre oamenii săi să amplaseze un bolonav uriaș chiar în mijlocul unuia dintre cele mai importante drumuri din regat. A doua zi dimineață, când s-a trezit, s-a ascuns după unul din copacii care erau amplasați de-a lungul drumului și a așteptat să vadă ce se întâmplă. Vroia să vadă ce reacții au oamenii din regatul său și ce fac ei când se întâlnesc cu bolovanul din calea lor.
Au trecut pe lângă bolovan, fără să îl miște în vreun fel sau să îi facă ceva, câțiva dintre cei mai de seamă și bogați negustori, oameni de vază de la curtea regelui. Aceștia au văzut pietroiul și s-au plâns de el că îi încurcă, dar nimeni nu a făcut nimic cu el și și-au văzut în continuare de drum. Mulți dintre oameni l-au învinovățit pe rege că nu face nimic ca să mențină drumurile curate pentru ei. Nimeni însă nu a făcut nimic ca să înlăture bolovanul din drum.
Într-o zi, s-a apropiat de bolovan un țăran cu un coș cu legume în mâini. Se ducea la piața să le vândă și să câștige un bănuț cinstit pentru familia sa, iar drumul respectiv era rută sa cea mai scurtă către piață. Când s-a apropiat de bolovan, a lăsat jos povara și a încercat să împingă bolovanul din drum. După multe încercări și eforturi, a reușit să îl dea la o parte.
Când s-a întors apoi să își ridice de pe pământ coșul cu legume, a observat în locul în care fusese bolovanul o pungă. A luat-o și, spre surprinderea lui, în ea se aflau mai multe monede de aur și o bucată de hârtie care purta sigiliul și semnătura Regelui. Pe bilețel scria că aurul aparține celui care a înlăturat bolovanul din drum.
Morala povestirii: Putem să luăm ca atare obstacolele care apar în calea noastră și să nu facem nimic pentru a ne îmbunătăți circumstanțele sau putem face diferența cu fiecare acțiune și pas pe care îl facem, ajutându-ne nu doar pe noi, dar și pe restul lumii.
Autor: Anonim; Foto: Pikoso.kz /Shutterstock
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice