Prima pereche de lentile de contact - TOT ce trebuie știut despre alegerea lentilelor alături de specialist

IN ACEST ARTICOL:
Să descoperim principalele piedici pe care le întâmpină purtătorii de ochelari atunci când vor să achiziționeze primele lentile de contact și ce soluții există atunci când se amână probarea primei perechi.

Lentilele de contact continuă să fie privite ca un accesoriu și mai puțin ca dispozitivul medical benefic, în urma aplicării rutinei necesare. În România, doar 1% din cei cu probleme de vedere poartă lentile, comparat cu media europeană de 7%, conform opticii medicale Videt.ro.

Știrile cu caracter șocant reușesc să inducă în eroare mulți purtători de ochelari care renunță să se mai informeze cu privire la pașii corecți de aplicare și de curățare a lentilelor.

Din dorința de a-i ajuta pe cei cu ochelari să le încerce și să poarte lentilele de contact într-un mod sănătos, în luna Septembrie optica medicală Videt.ro dă drumul programului “Prima pereche de lentile de contact”. Oftalmologii vor oferi workshop-uri individuale gratuite, pe bază de înscriere, pentru cei care doresc să-și depășească frica de lentile și să învețe rutina corectă a acestora.

În România, procentul purtătorilor de ochelari care aleg varianta lentilelor de contact este printre cele mai mici din Europa - doar 1% poarta lentile, comparat cu media de 6-7% din Europa.

“Familiarizarea românilor cu produsul s-a realizat în special prin segmentul tânăr care este dispus să testeze și să descopere beneficiile lentilelor de contact. Pentru că necesită o atenție specială, dacă ne referim la igienă, comparativ cu ochelarii, dorim să pregătim utilizatorii să aleagă lentilele potrivite nevoilor lor și să păstreze rutina corectă.”, transmite Alexandru Alecu, managerul Videt.

Rămâne să descoperim principalele piedici (printre care lipsa informării din surse specializate) pe care le întâmpină purtătorii de ochelari atunci când vor să achiziționeze primele lentile de contact și ce soluții există atunci când se amână probarea primei perechi. Mai mult, vom afla ce beneficii aduc lentilele de contact atunci când sunt îngrijite și păstrate conform sfaturilor medicilor oftalmologi.

De ce nu purtăm lentile? Doc. Cristina Ciucă ne ajută să deosebim miturile de realitate

Mulți purtători de ochelari consideră lentilele de contact periculoase.

În spatele acestei concluzii se află unele motive reale, dar și mituri. Printre acestea, cele mai des întâlnite sunt experiențele neplăcute din trecut, știrile și testimonialele traumatizante despre ce se întâmplă dacă purtăm lentile de contact, rețeta oftalmologică greu de descifrat atunci când vrem să comandăm lentile, frica de sindromul ochilor uscați - și lista poate continua.

Foto: By Valeri Potapova /Shutterstock

Cum separăm realitatea de ficțiune? Medicul oftalmolog Cristina Ciucă ne ghidează în identificarea și deosebirea celor două și îi încurajează pe cei care vor să probeze pentru prima oară o pereche de lentile să facă acest lucru asistați de un specialist.

O experiență anterioară eșuată

Situațiile neplăcute cu care se confruntă noii utilizatori de lentile sunt variate și diferă la fiecare în parte.

Unii purtători de ochelari au probat prima pereche de lentile de contact acum mult timp, iar disconfortul produs a întrerupt orice încercare de a găsi perechea potrivită pentru ochii lor. Astăzi există opțiuni pentru toate tipurile de ochi datorită evoluției din tehnologia producției de lentile de contact.

“Cele mai comune situații în care purtătorii de ochelari susțin că probarea lentilelor a fost un eșec sunt atunci când neglijează igiena corectă a lentilelor, aceasta fiind mai elaborată decât atunci când porți ochelari. De asemenea, este posibil ca aceștia să nu fi comandat lentilele potrivite, iar acest lucru apare atunci când nu solicită sfatul medicului specialist.”, ne transmite dna. doctor Cristina Ciucă.

Una din cele mai întâlnite situații, cu precădere în rândul populației tinere, este achiziționarea lentilelor fără prescripția specială pentru lentile de contact. Atunci când face trecerea la lentile, purtătorul de ochelari necesită un nou consult oftalmologic și o rețetă pentru lentile care conține noi parametrii, precum raza de curbură și diametrul lentilei de contact. Nerespectarea acestui pas va afecta sănătatea ochilor și va crea disconfortul care îi va ține departe pe utilizatorii de ochelari.

Mai este și situația celor care au mers la consultația oftalmologică, au cumpărat produsul corect, dar cand au ajuns acasa și le-au încercat, nu au reușit să pună lentila conform pașilor corecți sau nu au reușit să le scoată ușor și fără să rănească suprafața oculară.

Impactul știrilor cu conținut șocant

Vehiculează tot felul de articole cu titluri “Lentilele tale de contact se vor pierde în spatele ochiului”, “Pericolul lentilelor care se lipesc definitiv de ochi”, “Medicii au găsit în ochiul unei femei o lentila de contact care stătea acolo de 30 de ani” sau altele asemănătoare.

În primul rând, trebuie știut că membrana subțire numită conjunctivă acoperă albul ochiului și se conectează la interiorul pleoapelor, ceea ce face imposibil ca o lentilă de contact să se piardă în spatele ochiului.

Mai mult, deși este adevărat că o lentilă de contact moale se poate lipi de suprafața ochiului dacă se usucă, umidificarea produsului aplicând soluție salină sterilă sau o soluție multifuncțională pentru lentile de contact o va face să se miște din nou.

“Dezinformarea sau informarea parțială duc la concluzii eronate pe care trebuie să le confirmăm sau infirmăm în prezența unui medic oftalmolog specialist.”, recomandă medicul oftalmolog.

Obținerea unei noi rețete pentru lentile

Mulți renunță în procesul de a găsi și a comanda lentile de contact din varii motive, printre acestea fiind dificultatea ridicată în descifrarea prescripției care lăsa impresia unei serii complicate de abrevieri și numere, dar și indisponibilitatea lentilelor căutate în stocurile producătorilor.

“Ochelarii stau la câțiva milimetri de suprafața frontală a ochiului, în timp ce lentilele de contact se vor așeza direct pe suprafața ochiului. Acest lucru indică diferența dintre parametrii notați pe rețeta ochelarilor față de cei specifici lentilelor de contact”, clarifică medicul.

Datorită progreselor înregistrate în tehnologia producerii lentilelor de contact din ultimii ani, aproape toată lumea poate purta lentile de contact. De exemplu, există atât lentile de contact bifocale pentru persoanele cu presbiopie, cât și lentile de contact moi, rigide și hibride care corecteaza astigmatismul. Ce trebuie reținut este că tehnologia actuală permite fabricarea lentilelor de contact care pot corecta chiar și cele mai complicate dioptrii.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri