METAXA întreprinde acțiuni pe termen lung pentru a conserva viitorul cultivării soiurilor de Muscat pe insula Samos.
• Prin această lansare, METAXA își propune să-și consolideze și mai mult poziția la nivel global în segmentul ultra-premium, orientându-se către cunoscătorii de băuturi premium.
Casa Metaxa dezvăluie Private Reserve METAXA Orama celebrând astfel predarea ștafetei de Maestru METAXA, un eveniment ce se întâmplă o dată într-o generație. Totodată, lansarea are ca scop promovarea unei noi viziuni asupra sustenabilității a Casei Metaxa.
Pentru prima dată în cei 135 de ani, doi Maestri Metaxa, cel prezent și următorul în funcție, colaborează pentru o nouă ediție. Această nouă versiune a băuturii Private Reserve reprezintă o expresie a gustului bogat, excepțional METAXA și a măiestriei unice, afirmând totodată un angajament ferm pentru sustenabilitate. Este o poveste despre un viitor demn de păstrat.
Transformând o moștenire într-un viitor METAXA Private Reserve este prima creație originală a celui de-al 5-lea Maestru, Constantinos Raptis, lansată în 1992. Simbolic, aceasta va deveni, de asemenea, punctul de plecare și pentru Konstantinos Kalpaxidis în calitate de nou Maestru Metaxa.
Timp de mai mult de trei decenii, Costantinos (Costas) Raptis a lansat pe piață Private Reserve într-un singur lot, o dată pe an, băutura cu nuanțe de ambră fiind obținută din amestecuri care au atins apogeul expresiei lor.
METAXA Private Reserve este o expresie sofisticată a stilului distinctiv METAXA. O obțin îmbinând vinuri Muscat din insula Samos cu distilate fine de vin învechit și plante mediteraneene. Perioada îndelungată de armonizare a tuturor acestor elemente în butoaie mari de stejar intensifică gustul fin și bogăția aromatică a acestei băuturi excepționale", declară Costas Raptis.
La fel ca și Costas Raptis și toți Maestrii anteriori lui, Konstantinos (Kostis) Kalpaxidis are calitățile unui vinificator, a unui distilator și a unui Maestru de cramă. În plus, având o specializare în agronomie, Kostis are și cunoștiințe științifice în cultivarea viței de vie. Așadar, el aduce o valoare în plus, ce îi permite să lucreze și mai aproape de cultivatorii de vie, susținându-i și sfătuindu-i în adoptarea practicilor sustenabile.
“Misiunea mea este să continui să construiesc mai departe pe moștenirea lăsată de Costas și să păstrez măiestria și consecvența creației unice METAXA pentru următoarea generație. Cu toate acestea, impactul schimbărilor climatice face această provocare și mai dificilă. Prin urmare, ambiția mea este să produc METAXA într-un mod cât mai sustenabil", explică Konstantinos Kalpaxidis.
Odată cu trecerea ștafetei, cei doi Maestri pun bazele unei legături strânse între Tradiție, Măiestrie, Inovație și Sustenabilitate.
Protejarea moștenirii naturale a insulei Samos
Insula Samos are o semnificație deosebită și joacă un rol esențial în creația METAXA. Samos, această insulă verde și pitorească din Marea Egee, este locul unde se cultivă strugurii dulci și aromați Muscat. O oază de biodiversitate, Samos este locul ideal pentru cultivarea strugurilor de cea mai bună calitate.
Pentru a conserva acest terroir neprețuit, dar și bogata biodiversitate a insulei, METAXA a inițiat o serie de proiecte pentru a sprijini cultivatorii locali de viță-de-vie în tranziția lor de la practici agricole convenționale la unele sustenabile. Într-adevăr, menținerea solurilor într-o stare sănătoasă și a unei biodiversități cât mai bogate este crucială atât pentru podgorile de acum, cât și pentru cele din viitor. METAXA își propune să obțină până în 2027 certificarea de sustenabilitate pentru întreaga recoltă de struguri Muscat pe care o culege de pe insulă.
În fruntea acestei inițiative se află "METAXA Orama Collective", un grup de viticultori denumit după cuvântul grecesc "orama", care înseamnă "viziune". Pas cu pas, METAXA îi îndrumă pe acești cultivatori în tranziția lor către practici agroecologice. Propria podgorie a Casei de pe Samos, METAXA LIKNON, se află în fruntea acestui demers și va primi certificare organică până la finalul anului. În plus, datorită reliefului muntos al insulei Samos, cultivarea se face în întregime manual, ceea ce necesită mai mult timp și efort. Sprijinul METAXA pentru acești viticultori se extinde dincolo de aspectul tehnic și de consilierre. Casa Metaxa oferă prețuri mai mari pentru strugurii celor din grup și compensații suplimentare celor care practică agricultura organică. În final, scopul este să unească colectivul într-o comunitate și mai puternică, pregătită pentru un viitor sustenabil.
Private Reserve METAXA Orama
Noua ediție Private Reserve Orama va fi prima expresie METAXA care conține vinuri din struguri Muscat cultivați în mod sustenabil pe insula Samos.
Relansarea Private Reserve, o co-creație a celor doi Maestri, surprinde acest moment semnificativ pentru Casa METAXA, onorând moștenirea prețioasă a lui Costas Raptis și salutând talentul promițător al lui Kostis Kalpaxidis. Acest nou produs evidențiază meșteșugul ambilor și dorința de a oferi un produs mai sustenabil.
În plus, angajamentul METAXA față de sustenabilitate se reflectă și în noul ambalaj. Pentru relansarea Private Reserve, decantorul a fost redesenat pentru a deveni mai ușor, iar cutia cadou a devenit mai compactă, reducând astfel emisiile de CO2 cu 10,4% în comparație cu ambalajul anterior.
Oglindirea perfectă a ambiției Casei
Private Reserve METAXA Orama se adresează băutorilor și cunoscătorilor de băuturi premium. Scopul este acela de a consolida în continuare poziția Casei în cadrul segmentului ultra-premium, în contextul creșterii tendințelor globale de premiumizare. Grupul de consumatori vizat sunt cei cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, orientați către calitate și iubitori de gusturi fine, care sunt conștienți de ceea ce consumă în general și foarte bine informați în privința a ceea ce beau.
Lansarea Private Reserve METAXA Orama marchează numirea următorului Maestru Metaxa și noua direcție a Casei, confirmând un angajament tot mai puternic pentru sustenabilitate, păstrându-și în același timp măiestria atemporală.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară